Categories: Lumea la zi

Alertele cu bombe din Moldova, responsabilitatea Rusiei și Belarusului. Natalia Gavrilița: „Vin din extern, sunt greu de urmărit”

Prim-ministrul Republicii Moldova, Natalia Gavrilița a spus că are în vedere alertele cu bombe din ultimul timp. Ea transmite faptul că autorii acestora ar fi din Rusia și Belarus.

Conform adevărul.ro, aceste alerte vin de pe teritoriile menționate anterior, însă nu se știe exact naționalitatea celor care le-au început, ei putând fi rezidenții altor țări. 

 „La acest stadiu al investigațiilor, procurorii comunică faptul că pe dosar sunt mai mulți suspecți – atât în țară, cât și peste hotare. Acțiunile acestora sunt dirijate de un grup de persoane care au ca obiectiv unele acțiuni de destabilizare și creare a neliniștii în societate”, conform comunicatului Procuraturii.

S-a transmis faptul că în mai multe instituții din Chișinău, Bălți și Comrat ar fi amplasate obiecte explozive. Autorii acestora au trimis un e-mail instituțiile armate din Moldova.

„Aceste alerte cu bombă vin din extern, sunt greu de urmărit. Sunt surse din Belarus, Rusia, lucrăm cu aceste state ca să identificăm persoanele, dar în mediul online este foarte greu de urmărit până la capăt, mai ales comanditarii. Este foarte uşor să fie ajustate tacticile. Nici nu ştim dacă cei care stau în faţă sunt în aceste ţări pe care le-am numit, pentru că noi avem adresa computerului. Dar cei care cunosc un pic cum funcţionează tehnologiile informaţionale, ştiu că aceste date pot fi manipulate. Noi încercăm să fortificăm răspunsul nostru. De exemplu, intrăducem restricţii mai mari ca să nu fie nevoie să evacuăm oamenii şi asta presupune o perioadă de tranziţie, când trebuie să schimbi mecanisme, legi, să instruieşti oamenii”, a transmis Gavrilița.

Aderarea la UE este de vină

Prim-ministrul este de părere că aceste evenimente sunt pe fondul cererii de aderare la Uniunea Europene a Moldovei în vederea destabilizării statului.

„Aceste alerte sunt menite să ne scadă vigilenţa, să ne ţină ocupaţi, să ne testeze reacţia. De aceea, încă o dată cer oamenilor să rămânem toţi calmi şi solidari. Sunt timpuri complicate, cu multe provocări, din diferite direcţii. Avem hoţi care au fugit din Republica Moldova, dar care au acces la resurse, încearcă să destabilizeze situaţia pentru că se tem de reforma justiţiei, de procesul de integrare europeană”, a continuat aceasta.

Întrucât situația din ultima vreme nu a fost una bună, oficialii de la Ministerul Afacerilor Interne din Moldova au decis majorarea pedepselor. Amenda ar începe de la valoarea de 50 de mii de lei și ar ajunge în jurul sumei de 150 de mii de lei, iar pedeapsa cu închisoarea este între 2 și 5 ani. 

Sorina Bucur

Studentă în anul I la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Pasionată de scris, lectură și artă. Voluntară activă în cadrul Asociației Studenților din cadrul FLLS

Recent Posts

Fermierii români vor valorificarea cerealelor. Ce cerințe mai au agricultorii

Fermierii români vor valorificarea remuneratorie a cerealelor. Acest lucru se întâmplă în contextul conflictului din…

10 minute ago

Cele mai lungi rute comerciale din lume. Destinațiile pentru care trebuie să petreci mai mult de 18 ore în avion 

Anumite companii aeriene oferă în prezent cele mai lungi rute comerciale fără escală. Pentru anumite…

29 de minute ago

Serbia, de ambele părți ale baricadei. Susține sprijinul pentru Ucraina, dar refuză să condamne Rusia

Serbia încearcă să se poziționeze de ambele părți ale baricadei. Țara își exprimă sprijinul pentru…

36 de minute ago

Mai mulți bani pentru un domeniu important din România! Marcel Ciolacu a făcut promisiunea

Dezvoltarea țării noastre stă în baza unui domeniu cheie. Conform unor promisiuni realizate de premierul…

50 de minute ago

Noi reguli cu privire la Codul Numeric Personal! Ce trebuie să știe românii

Codul Numeric Personal va suferi modificări. De curând, reprezentanții MAI au oferit mai multe detalii…

o oră ago

Se schimbă regulile jocului. Noile norme cu care șoferii vor trebui să se confrunte

Pe măsură ce mașinile și camioanele devin mai inteligente și mai conectate, luminile care au…

o oră ago

This website uses cookies.