Infofinanciar > Info > Alertă pe Dunăre: circulația fluvială pe canalul navigabil Sulina este blocată de zeci de nave
Info

Alertă pe Dunăre: circulația fluvială pe canalul navigabil Sulina este blocată de zeci de nave

Alertă pe Dunăre: circulația fluvială pe canalul navigabil Sulina este blocată de zeci de nave
FOTO: focuspress

Un convoi de nave a blocat accesul în zona navigabilă de pe canalul Sulina, ca urmare a bombordamentului rusesc asupra portului ucrainean Ismail.

Pentru a decongestiona traficul fluvial țara noastră a autorizat trecerea a 30 de vase din Ucraina. Totuși, decizia este una riscantă dat fiind faptul că Rusia a amenințat că va bombarda navele care se îndreaptă către sau dinspre porturile statului vecin. La ora actuală, administrația fluvială a confirmat aglomerarea de pe canalul navigabil spre Marea Neagră.

„Avem un număr mare de nave, din cauza evenimentelor din porturile Reni (bombardat de Rusia pe 24 iulie, n.r.) și Izmail (bombardat de Rusia pe 2 august, n.r.). Pentru a decongestiona traficul, am procedat, două zile, la scoaterea de nave de pe Dunărea maritimă. Ieri, am scos 13 nave și astăzi mai avem 18 nave (…)

În față este o înșiruire de nave care în jurul orei 15 (vineri, n.r.) estimăm că va ieși la mare, timp în care nu se navighează pe brațul Sulina”, a declarat Florin Uzumtoma, director Căi Navigabile în cadrul Administrației Fluviale a Dunării de Jos, potrivit Antena 3.