Infofinanciar > Info > Ajutor de 425 de lei pentru pensionari. Cine primește și cine nu
Info

Ajutor de 425 de lei pentru pensionari. Cine primește și cine nu

Ajutor de 425 de lei pentru pensionari. Cine primește și cine nu
sursa foto playtech.ro

Pensiile din România sunt extrem de mici. Mulți pensionari se chinuie să treacă de la o zi la alta. În contextul actual al inflației și al prețurilor care au atins un nivel record la alimente și utilități, lucruri extrem de importante pentru un trai decent, vârstnicii se confruntă cu greutăți. Deși au contribuit la stat toată viața, mulți pensionari nu se pot bucura de o bătrânețe fără griji.

Statul vine în ajutorul acestora cu implementări, care au rolul de a-i susține și de a le oferi un plus la valoarea lunară primită de fiecare. Recalcularea pensiei sau alte vouchere sociale sunt oferite pensionarilor anul acesta, pentru a face față situației inflaționiste și a costului de trai foarte ridicat.

Ajutor social de 425 de lei

Pensionarii vor primi în acest an un ajutor, aflat sub denumire de indemnizație socială, în valoare de 425 de lei, care va ajunge în buzunarele acestora. Lista norocoșilor care vor beneficia de acest ajutor se calculează în funcție de valoarea pensiei pe care aceștia o primesc în fiecare lună. Astfel, pensionarii vor primi de la stat o sumă de bani, care va fi adăugată la pensie, pentru a-i ajuta cu cheltuielile lunare pe alimente, utilități sau medicamente.

Acest ajutor va ajunge la pensionarii cu venituri mai mici și care nu reușesc să facă față cheltuielilor lunare. Numărul pensionarilor cu venituri mici și foarte mici este în scădere în România, conform cifrelor oficiale. Astfel, numărul total de persoane care beneficiază de acest ajutor a scăzut în martie 2023, ajungând la 1.142.497, iar luna precedentă a aceluiași an a înregistrat cu 1.074 mai mult. 1.029.574 de persoane au primit pensii din sistemul public, iar 112.923 de persoane au primit pensii în sistemul anterior de pensii pentru agricultori, potrivit datelor centralizate de Casa Națională de Pensii Publice (CNPP). Indemnizația medie pentru prima categorie a fost de 425 de lei.

În plus, pentru Bistrița-Năsăud, Maramureș și Cluj s-au înregistrat valori ale ajutorului social de 490 lei, 489 lei și 473 lei. În afară de București, unde 48.297 de pensionari beneficiază de ajutor social, cele trei orașe cu cele mai mari concentrații de pensionari nevoiași sunt Suceava (41.811), Dolj (37.547) și Iași (36.944). În cazul seniorilor din agricultură, situația este diferită, deoarece se primește o indemnizație medie mai mică de la bugetul de stat. În sistemul de pensii al agricultorilor, există indemnizații medii de 303 lei, deși există unele excepții, cum ar fi cele din Gorj (392 lei) și Ilfov (435 lei). Județele cu cei mai mulți beneficiari ai acestor indemnizații sunt Iași (7.756 de persoane), Botoșani (7.387) și Dolj (7.318).

Pensiile vin mai devreme în luna aprilie

Un beneficia acordat tuturor pensionarilor este faptul că, în această lună, cu ocazia sărbătorilor pascale, pensiile vor ajunge mai devreme pentru ca oamenii să aibă timp să se pregătească de Paște. Guvernul s-a angajat să plătească pensiile și să încarce cupoanele de alimente cu o nouă transă până la data de 13 aprilie. Această măsură are ca obiectiv aducerea bucuriei oamenilor, înainte de sărbătorile de Paște, când persoanele ar trebui să pună pe masă bunătăți și să sărbătorească Învierea alături de familie,  oameni bucuroși și liniștiți.

„Până la urmă, această sărbătoare a Paştelui este pentru toată lumea. Măcar atât să mai facem în plus pentru seniorii acestei ţări şi astfel încât de vineri seniorii României care încasează pensiile pe cont bancar, pe card, iar până în data de 11 aprilie, şi ceilalţi seniori care încasează cu factorul poştal să aibă banii acasă pentru a îşi putea procura cele necesare, atâta timp cât poate permite situaţia în această perioadă în România. Bineînţeles şi voucherele de alimente vor fi încărcate acele carduri pentru cetăţeni până la data de 13 aprilie. Am avut discuţii cu domnul ministru Boloş”, a declarat ministrul muncii, Marius Budăi, conform Fanatik .