Infofinanciar > Info > Ajutor de 1.000 de lei pentru pentru pensionari! Care sunt condițiile
Info

Ajutor de 1.000 de lei pentru pentru pensionari! Care sunt condițiile

Ajutor de 1.000 de lei pentru pentru pensionari! Care sunt condițiile
sursă foto: monden.ro

Pensionarii din România care au venituri lunare mai mici de suma de 3.000 de lei pot primi acum un ajutor financiar din partea statului român, în conformitate cu cele prevăzute în Ordonanța de Urgență (OUG) 168/2022. Este vorba, astfel, despre pensionarii care fac parte din sistemul public și care încasează lunar un venit redus, iar acum aceștia pot fi sprijiniți financiar, însă trebuie urmată o schemă foarte clară.

Este vorba despre un ajutor financiar acordat în funcție de venit, iar aceasta este următoarea: pensionarii ale căror venituri lunare sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei vor primi un ajutor financiar în valoare de 1.000 lei. Pentru cei cu venituri cuprinse între 1.501 și 2.000 lei, suma acordată este de 800 lei. Iar pentru cei cu venituri între 2.001 și 3.000 lei, ajutorul financiar va fi în valoare de 600 lei.

Banii ajung la toamnă

Aceste sume de bani ajung la pensionari în două tranșe. Prima dintre ele a fost deja livrată, în luna ianuarie 2023, iar cea de-a doua va urma să ajungă în luna octombrie a acestui an. Ca de exemplu, dacă a începutul lui 2023 un pensionar a primit suma de 500 de lei, ar urma ca în această toamnă, mai exact în luna octombrie, să mai încaseze încă 500 de lei. La fel se va întâmpla în fiecare caz, în funcție e venitul lunar al seniorului.

În cazul celor ce dețin un venit între 1.501 și 2.000 lei, suma de 400 lei a ajuns în ianuarie, iar restul de 400 lei în octombrie. Iar pentru pensionarii cu venituri între 2.001 și 3.000 lei, suma de 300 a fost deja livrată în ianuarie, iar restul de 300 lei în octombrie.

Guvernul, în ajutorul sărmanilor

Acest sprijin financiar din partea statului român face parte dintr-o serie de măsuri de tip social ce are drept scop, alături de celelalte, să ajute cetățenii cu venuturi mai reduse să facă față mai ușor perioadei în care ne află, când prețurile la raft sunt semnificativ mai mari față de acum un an și jumătate.

În Ordonanța de Urgență ce specifică această măsură se menționează faptul că cu acești bani primiți din partea Guvernului, românii beneficiari își pot asigura câteva cheltuieli de zi cu zi, precum alimente sau pentru asigurarea unor servicii medicale. Perioada pensionării ar trebui să fie una liniștită, în care viața să nu mai fie la fel de zbuciumată ca atunci când o persoană se afla în câmpul muncii, iar tocmai de aceea, guvernanții și aleg să sară în ajutor cu astfel de proiecte sociale pentru a le aduce acestor oameni un sprijin pentru o bătrânețe mai calmă, informează cei de la monden.ro.

Acesta nu este singurul astfel de proiect de tip social ce ajută pensionarii sau cetățenii mai tineri cu venituri mici. Statul român mai oferă ajutor financiar și pentru asigurarea plății facturilor la energie electrică, sprijin pentru obținerea mai ușor a unor alimente sau produse deja preparate, iar lista acestora poate continua.