Infofinanciar > Info > S-a aflat calendarul școlar 2024-2025. Când încep elevii școala și câte vacanțe vor avea
Info

S-a aflat calendarul școlar 2024-2025. Când încep elevii școala și câte vacanțe vor avea

S-a aflat calendarul școlar 2024-2025. Când încep elevii școala și câte vacanțe vor avea
Sursa foto: arhiva companiei

Recent, calendarul pentru noul an școlar, 2024-2025, a fost publicat în Monitorul Oficial. Elevii se vor întoarce în bănci la data de 9 septembrie din acest an. Mai apoi, cursurile se vor încheia pe data de 20 iunie a anului 2025.

În total, noul an școlar se va desfășura pe o perioadă de 36 de săptămâni. Există, însă, și câteva excepții.

Un an școlar mai scurt

Vor merge la școală pentru o perioadă mai scurtă elevii claselor a XII-a, XIII-a la seral, dar și cei care fac școala la frecvență redusă. Pentru acești elevi, durata anului școlar va fi de 34 de săptămâni. Ei vor termina orele pe data de 6 iunie 2025.

În cazul elevilor de clasa a VIII-a, școala se va întinde pe o perioadă de 35 de săptămâni, iar cursurile se vor încheia pentru aceștia la data de 13 iunie 2025. În cazul elevilor din învățământul liceal, filiera tehnologică, fără clasele menționate anterior, anul școlar va avea o durată de 37 de săptămâni. În cazul acestora, cursurile se vor încheia pe data de 27 iunie 2025.

Structura noului an școlar

Și acest nou an școlar, 2024-2025 se va desfășura pe module. Primul modul va începe pe data de 9 septembrie. De asemenea, elevii vor beneficia tot de 5 vacanțe. Mai exact, calendarul școlar:

  • Modul 1: 9 septembrie 2024 – 25 octombrie 2024
  • Vacanță: 26 octombrie 2024 – 3 noiembrie 2024
  • Modul 2: 4 noiembrie 2024 – 20 decembrie 2024
  • Vacanță: 21 decembrie 2024 – 7 ianuarie 2025
  • Modul 3: 8 ianuarie 2025 – 7 februarie 2025, respectiv vineri, 14 februarie 2025 sau vineri, 21 februarie 2025, după caz, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București;
  • Vacanță: o săptămână, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în perioada 10 februarie – 2 martie 2025
  • Modul 4: 17 februarie 2025, respectiv luni, 24 februarie 2025 sau luni, 3 martie 2025, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, după caz – 17 aprilie 2025
  • Vacanță: 18 aprilie 2025 – 27 aprilie 2025;
  • Modul 5: 28 aprilie 2025 – 20 iunie 2025
  • Vacanță: 21 iunie 2025 – 7 septembrie 2025.

Ce se întâmplă cu „Școala altfel” și „Săptămâna verde”

Aceste două programe naționale „Școala altfel” și „Săptămâna verde” se vor desfășura în perioada dintre data de 9 septembrie a acestui an și data de 30 mai a anului viitor. Acestea se vor organiza într-o perioadă de cinci zile consecutive lucrătoare.

Perioada în care acestea se vor organiza va fi stabilit de către unitățile de învățământ. Totuși, este nevoie ca cele două programe să se organizeze în intervale de cursuri diferite, informează adevarul.ro 

Vacanță de schi

În această perioadă de apropie încheierea unui modul școlar și o perioadă de vacanță pentru elevi. Mai exact, este vorba despre vacanța de schi. Totuși, momentul în care aceștia vor intra în vacanță este diferită. Această decizie este adoptată de către inspectoratele școlare din fiecare județ.

Având acest lucru în vedere, elevii pot beneficia de vacanța de schi în intervalul cuprins între data de 12 februarie și 3 martie, informează antena3.ro