Infofinanciar > Info > Statul cumpără fabrica de zahăr din Luduș. În ce stadiu se află acest proces
Info

Statul cumpără fabrica de zahăr din Luduș. În ce stadiu se află acest proces

Fabrica de zahăr de la Luduș - sursa foto - agrointel.ro
Sursa foto - agrointel.ro

Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a făcut public faptul că echipa de negociatori pentru preluarea fabricii de zahăr de la Luduș. Statul român va cumpăra această fabrică în parteneriat cu fermierii.

Adrian Chesnoiu a avut o întrevedere oficială cu managerii companiei Tereos din România, cu scopul de a prezenta echipa pentru negociere care a fost constituită prin ordin de ministru la nivelul MADR dar și pentru stabilirea unui calendar în ceea ce privește preluarea fabricii de zahăr de la Luduș.

Cum decurge procesul de cumpărare

Ministrul Chesnoiu spune, conform site-ului stiripesurse, următorul lucru: „Vă transmit angajamentul ferm al statului român de a duce la bun sfârşit acest proces. Este nevoie să inventariem bunurile, activele, să demarăm auditurile necesare, precum şi elaborarea documentelor aferente, în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare. Cumpărăm fabrica pentru a produce zahăr, în parteneriat cu fermierii. Ne dorim să reluăm cât mai repede ciclul de producţie şi activitatea în fabrică, mai ales în contextul internaţional al pieţei zahărului.”.

CEO-ul Tereos România, François Queva, a negat orice speculație în ceea ce privește închiderea acestei fabrici, spunând și că angajamentul pe care l-a luat în fața lui Adrian Cehsnoiu nu a suferit nicio schimbare.

În același timp, persoana care reprezintă compania franceză în România, a specificat că nu există în fabrică nicio piesă care să fi fost demontată, demolată, vândută sau dezafectată.

Grupul de negociere este format din unii reprezentanți ai Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale și va trimite o adresă către managementul Tereos din țara noastră, prin intermediul căreia vor cere documente de tip juridic și financiar, dar și alte aspecte despre felul în care funcționează fabrica de la Luduș. Scopul este acela de a înainte în mod sigur acest proces.

La începutul următoarei săptămâni, grupul de negociere o să meargă la Luduș ca să facă o evaluarea la fața locului a situației fabricii, urmând ca după acest pas să fie incluși în acest demers și specialiști din alte instituții de stat. Acest lucru este făcut pentru ca preluarea fabricii să se facă în cele mai bune condiții.

Având în vedere faptul că este nevoie și de salvarea locurilor de muncă pentru oamenii angajați la fabrica de zahăr, cele două părți implicate au agreat un desfășurător pentru preluarea acesti investiții.

Conform lui Ioan Cristian Moldovan, primarul din Luduș, fabrica deține în această zonă 25 de hectare de teren și funcționa din anul 1965, dar în anii trecuți au început să fie tot mai multe pierderi.

La scară mondială, compania Tereos este pe locul doi la producătorii de zahăr, înregistrând venituri de aproximativ 4 miliarde de euro pe an și având peste 20.000 de angajați.