Infofinanciar > Info > Aderarea Bulgariei la zona euro s-ar putea amâna! Este vorba doar de câteva luni
Info

Aderarea Bulgariei la zona euro s-ar putea amâna! Este vorba doar de câteva luni

Bulgaria euro (sursă foto: hotnews)
sursă foto: arhiva companiei

Ministrul Finanţelor din Bulgaria, Assen Vassilev, este de părere că procesul de aderare la zona euro continuă. Încă, aceesta spune că data exactă a aderării ar putea fi amânată. Oficialul de la Sofia vorbește despre câteva luni. Asta în condiţiile în care oficialii bulgari încearcă să îndeplinească toate criteriile de aderare pentru ca procesul să se finalizeze în 2025.

Assen Vassilev a menționat faptul că Bulgaria va cere un raport extraordinar de evaluare imedit. De asemena, dacă totul berge bine, aderarea în luna martie sau iulie a anului următor ar fi de asemenea posibilă. Până lqa momentul de față, toate cele 20 de state din zona euro au făcut trecerea la moneda unică de la data de 1 ianuarie.

„Nu am renunţat la data de 1 ianuarie 2025″, a spus Assen Vassilev într-un interviu pentru Bloomberg. Atingerea ţintei vizând aderarea la începutul anului următor „este aproape, foarte aproape”, a spus Vassilev, citat de HotNews.