Infofinanciar > Info > Acord bilateral de securitate! România negociază cu Ucraina
Info

Acord bilateral de securitate! România negociază cu Ucraina

ucraina romania wise.com
sursa foto arhiva companiei

La negocierile care au avut loc la Davos, Elveția, din partea ucraineană au participat: șeful administraței prezidențiale, Andri Ermak, adjunctul său Ihor Jovkva și ministrul adjunct al afacerilor externe al Ucrainei, Mikola Tocițki, iar din partea română, statul secretar în MAE Iulian Fota.

Biroul președinției ucrainene notează că negocierile au început în cadrul Declarației comune G7 privind sprijinul pentru Ucraina. Acestea au marcat ridicarea relațiilor bilaterale la nivelul de parteneriat strategic. Aceasta a fost o continuare logică a acordurilor bazate pe rezultatele convorbirii telefonice dintre președinții Ucrainei și României din 9 ianuarie 2024 și un pas către implementarea Declarației comune a liderilor ambelor state din 10 octombrie 2023, potrivit zn.ua.

România a devenit a noua țară care a început negocierile bilaterale de securitate cu Ucraina și și-a confirmat încă o dată sprijinul pentru independența și integritatea teritorială a țării vecine, precum și traseul său european și euro-atlantic. Părțile au discutat principalele elemente ale viitorului acord bilateral de securitate și au convenit asupra modalităților privind negocierile ulterioare.

Pe 12 ianuarie, Ucraina și Marea Britanie au semnat un acord bilateral de securitate. Regatul Unit a devenit primul care a făcut acest lucru, promițând „sprijin continuu și cuprinzător” Kievului timp de un deceniu, scrie Adevărul.