Infofinanciar > Info > A scăzut inflația în România, anunță INS! Când va ajunge la o singură cifră potrivit promisiunilor BNR
Info

A scăzut inflația în România, anunță INS! Când va ajunge la o singură cifră potrivit promisiunilor BNR

A scăzut inflația în România, anunță INS! Când va ajunge la o singură cifră potrivit promisiunilor BNR
sursa foto - afaceri.news

Inflația a scăzut ușor în luna ianuarie comparativ cu lunile precedente, rata anuală fiind de 15,1%, față de rata de 16,4% înregistrată în decembrie 2022 și 16,8% în noiembrie, conform datelor publicate marți de Institutul Național de Statistică (INS). 

În ianuarie 2023, prețurile de consum au crescut cu 0,3% comparativ cu decembrie 2022. Rata medie a modificării prețurilor de consum în ultimele 12 luni față de anul precedent este de 14,3%. 

Prețurile produselor alimentare s-au majorat cu 22% 

Alimentele au înregistrat cea mai mare creștere de preț, cu 22,47% față de ianuarie 2022, urmate de mărfuri nealimentare cu 11,8% și servicii cu 10,2%, conform datelor oficiale ale INS. 

Statisticile arată creșteri semnificative ale prețului la alimente precum zahărul (+63%), untul (+47%) și uleiul (+34%). Alte produse care au devenit mai scumpe includ ouăle, cartofii și făina. În ultimul an, tariful la energie electrică a crescut cu 21%, iar costul pentru gaze și combustibili a crescut cu 28% și, respectiv, 9% față de ianuarie 2022. În ianuarie 2023, facturile la curent au scăzut cu 16% față de luna precedentă. 

Banca Națională a României estimează că inflația va scădea în primele trei luni ale anului acesta, urmând să coboare semnificativ ulterior și să ajungă la o rată dintr-o singură cifră la finalul anului, datorită prelungirii schemelor de compensare a prețurilor la energie. 

PIB-ul României a crescut cu 4,8% 

Potrivit Institutului Național de Statistică, Produsul Intern Brut al României a crescut cu 4,8% în 2022, comparativ cu anul anterior. În ultimul trimestru al anului, Produsul Intern Brut a crescut cu 1,1%, comparativ cu trimestrul anterior, conform seriei ajustate sezonier și de 5,0% față de același trimestru din 2021. Ca serie brută, PIB-ul a crescut cu 4,6% față de același trimestru din 2021. 

Producția industrială pe luna decembrie 

INS a mai comunicat marți și datele privind producția industrială pe luna decembrie 2022. Astfel, în această lună, producţia industrială (serie brută) a scăzut faţă de luna precedentă cu 14,4%, din cauza scăderilor din industria prelucrătoare (-19,0%) și industria extractivă (-2,5%).  

Producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat a crescut cu 12,6%. Producţia industrială, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, a fost mai mică faţă de luna precedentă cu 1,6%, ca efect al scăderilor industriei extractive (-2,2%) și industriei prelucrătoare (-1,3%). 

Producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat a crescut cu 0,2%. Faţă de luna corespunzătoare din anul precedent, producţia industrială (serie brută) a scăzut cu 10,3%, ca urmare a scăderilor înregistrate în cele trei sectoare industriale: producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (-17,5%), industria prelucrătoare (-9,3%) și industria extractivă (-1,5%), arată datele obținute de Institutul Național de Statistică.