Categories: Info

A fost promulgată „Legea Anastasia”! Șofatul sub influența alcoolului se pedepsește cu închisoarea

Președintele României, Klaus Iohannis a promulgat pe data de 7 iulie o nouă lege, inițiată de către senatorul PSD Robert Cazanciuc și senatorul PNL Daniel Fenechiu, prin intermediul căreia se introduce o nouă regulă pentru șoferii care se urcă băuți la volan, sau cetățenii care conduc fără un permis de conducere valid. 

Noua lege, cunoscută și după denumirea de „Legea Anastasia” a fost numită astfel în memoria fetiței de patru ani care a fost ucisă într-un accident rutier în fața casei sale pe data de 1 iunie, de Ziua Copilului. 

Articolul 91 al legii referitoare la pedepsele pentru acești șoferi a fost actualizat, adâugându-se un nou alineat care prevede faptul că „Nu se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere în cazul infracţiunilor prevăzute la art. 192 alin. (2) şi (3) dacă acestea au fost săvârşite în condiţiile art. 335 sau 336”. 

Se vrea limitarea accidentelor rutiere 

Unul dintre inițiatorii acestui proiect legislativ, senatorul PSD Robert Cazanciuc susține că această lege a fost „concepută să prevină, să limiteze dramele rutiere şi să conştientizeze asupra consecinţelor punitive ale teribilismului la volan”. 

„Anastasia are grijă de vieţile noastre de dincolo de moarte. Criminalii şoselelor merg la închisoare. Nicio instanţă din România nu îi va mai putea condamna cu suspendare pe cei care ucid oameni pe drumurile ţării urcaţi băuţi, drogaţi sau fără permis la volan. Legea Anastasia (denumită astfel în memoria fetiţei de patru ani ucisă la 1 iunie 2022 în faţa casei) pe care am iniţiat-o, a fost votată, astăzi, de Camera Deputaţilor şi va merge spre promulgare la preşedintele României”, a afirmat Robert Cazanciuc. 

În plus, social-democratul a mai precizat și faptul că „au murit prea mulţi oameni nevinovaţi, prea multe familii au trecut prin drame, în ultimii ani”. 

Statisticile cu privire la mortalitatea pe șosele sunt sumbre 

„A venit vremea să punem capăt tragediilor. Până la această oră, statisticile existente, oficiale, arată că suntem pe primul loc în Europa la numărul de accidente mortale. Al şaselea an consecutiv. Viaţa cetăţenilor, a oamenilor, este o valoare în sine, iar noi, cei aleşi, suntem datori să o apărăm, să o protejăm prin legile pe care le adoptăm. Constituţia garantează dreptul la viaţă şi la integritatea fizică, iar noi trebuie să ne asigurăm de respectarea acestui drept. Legea Anastasia este concepută să prevină, să limiteze dramele rutiere şi să conştientizeze asupra consecinţelor punitive ale teribilismului la volan. Votul a fost aproape unanim! Mulţumesc tuturor colegilor care au votat această iniţiativă!”, a completat Cazanciuc, potrivit Știrile ProTV.

Legea Anastasia” a fost votată pe data de 29 iunie, iar astăzi a fost promulgată de către președintele Klaus Iohannis, și ar urma să intre în vigoare după ce va apărea în Monitorul Oficial.  

Potrivit senatorului, „din rațiuni politice absurde și în mod sfidător la adresa interesului general al societății de a proteja în mod real viața și de a pune capăt carnajului de pe șosele României, inclusiv prin pedepse foarte aspre care să aibă un rol preventiv profund inhibitor, inițiativa a fost respinsă de camera decizională”, a mai relatat senatorul, explicând că motivul a fost acela că „vine în contradicție cu filosofia actuală a Codului penal”.

Dana Arambescu

Studentă în anul I la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, din cadrul Universității București. Sunt pasionată de scris, literatură autohtonă și thriller.

Recent Posts

Un nou mandat al lui Trump ar duce lumea spre un război global? NATO s-ar putea destrăma

Dacă Donald Trump va câștiga un al doilea mandat la Casa Albă în noiembrie, NATO…

4 ore ago

Ce se întâmplă cu prețurile produselor? Schimbările ce apar în supermarketuri

Vor apărea noi schimbări pentru prețurile ce sunt afișate în supermarketuri. Acestea vor trebui să…

4 ore ago

Mai mulți bani pentru seniorii României. După 14 ani, are loc recalcularea pensiilor

Ultima recalculare a pensiilor a avut loc în urmă cu 14 ani, în anul 2010.…

5 ore ago

Cum va fi stabilit salariul minim brut? Ultimele informații despre formula de calcul

Oficialii de la Ministerul Muncii au vorbit despre criteriile pentru formula salariului minim brut pe…

5 ore ago

Mark Rutte se pregătește pentru scaunul de la NATO. Presa turcă îl vede câștigător

Nu putem să nu ne întrebăm de ce Turcia, care de 75 de ani are…

5 ore ago

Se pot extrage banii de pe cardurile de energie. Voucherele de la stat expiră în câteva zile

Cetățenii ce au primit din partea statului vouchere de energie își pot extrage banii de…

6 ore ago

This website uses cookies.