Categories: Lumea la zi

A „capturat” o țară întreagă! Un hacker olandez este acuzat că a furat și vândut datele tuturor cetățenilor din Austria

Un cetățean de 25 de ani din Țările de Jos (Olanda) a fost arestat de autoritățile din această țară, după ce a fost acuzat că ar fi colectat și, ulterior, ar fi vândut datele personale ale mai multor milioane de oameni de pe mapamond, inclusiv ale tuturor cetățenilor austrieci.

Potrivit mai multor informații obținute de poliția din Austria, bărbatul presupus că ar fi comis această infracțiune a fost reținut de oamenii legii în luna noiembrie a anului trecut, însă cazul a fost scos la iveală miercuri de procuratura din Amsterdam.

Autoritățile olandeze au remarcat faptul că există „indicii puternice” că cetățeanul de 25 de ani ar fi vândut, pe o perioadă lungă de timp, seturi întregi de date confidenţiale, printre care s-au numărat și înregistrări de natură medicală cu privire la pacienţi.

Victimele hacker-ului sunt cetățeni din Ţările de Jos, Austria, Thailanda, Columbia, China şi Marea Britanie.

Oamenii legii din Austria au scos la iveală faptul că hacker-ul ar fi expus aproximativ 9 milioane de înregistrări în format electronic ale cetățenilor austrieci (Austria are circa 9 milioane de cetăţeni), care conțineau: „numele complet, genul, adresa completă şi data de naştere a fiecărui cetăţean”, scrie Agerpres.

„Deoarece aceste date erau disponibile în mod liber pe internet, trebuie să se presupună în mod absolut că aceste date de înregistrare se află, în totalitate sau parțial, în mod irevocabil în mâinile infractorilor”, au susținut angajați ai poliției.

A fost depistat de austrieci

Organele de poliție din Austria au susținut că l-au depistat și urmărit pe acest individ olandez de mai mult de doi ani, după ce, în luna mai 2020, oamenii legii au descoperit pe un forum ilegal că există mai multe anunțuri de vânzare a unor date confidențiale ale cetățenilor austrieci.

Ulterior, polițiștii au găsit adresele mai multor locuinţe din Amsterdam şi Almere unde hacker-ul își desfășura activitatea. Ajunși în incintă, oamenii legii au descoperit și confiscate mai multe echipamente şi software care ar fi putut fi folosite la furtul datelor.

Război cibernetic pe axa Elveția-SUA

Un hacker elvețian a obținut acces la lista celor care au interdicție de zbor deținută de Administrația americană pentru Securitatea Transporturilor (US Transportation Security Administration), potrivit presei locale de luni.

Lista, care se pare că se află pe un server de calculator nesecurizat, include numele a aproximativ 1,5 milioane de teroriști cunoscuți sau suspectați de terorism, potrivit cotidianului elvețian Blick.

Oricine se află pe lista de interdicție de zbor a guvernului american fie nu are voie să se urce la bordul unui avion, fie trebuie să se supună unor controale drastic, scrie AA.

Hackerul, Tillie Kottmann, în vârstă de 23 de ani, din orașul Lucerna din cantonul elvețian cu același nume, este cunoscută și cu pseudonimul maia arson crimew și a publicat deja date confidențiale ale autorităților și companiilor americane în numeroase cazuri.

Kottmann, despre care se spune că se află în spatele spargerii a peste 150.000 de camere de supraveghere aparținând companiei americane Verkada în martie 2021, se confruntă în prezent cu un mandat de arestare în SUA.

Scurgerea de date a provocat o mare agitație în SUA, politicienii solicitând o anchetă a Congresului.

„În afară de faptul că lista este un coșmar pentru libertățile civile, se pune întrebarea cum au fost accesate atât de ușor aceste informații”, a scris pe Twitter reprezentantul republican Dan Bishop.

Rares Sanda

Masterand în cadrul Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din București. Sunt pasionat de tot ce are legătură cu „Sportul Rege”.

Recent Posts

160 de milioane de ambalaje de băuturi au fost colectate în aprilie prin Sistemul de Garanție-Returnare

160 de milioane de ambalaje de băuturi au fost colectate în aprilie prin Sistemul de…

9 minute ago

Se lucrează intens la aeroportul din Craiova. Proiectul se apropie de finalizare

Aeroportul Internațional Craiova va fi al doilea cel mai mare aeroport din țară, după Otopeni,…

21 de minute ago

Ciolacu: ”Din punctul meu de vedere, scumpirile de la raft nu au niciun fundament economic!”

Premierul Marcel Ciolacu a fost întrebat, miercuri, cum rămâne cu produsele cărora li s-a micşorat…

30 de minute ago

Fermierii pot accesa fonduri pentru înfiinţarea unor stații de producere a energiei din gunoi de grajd

Un nou proiect derulat în cadrul Programului Național de Redresare și Reziliență le permite fermelor…

47 de minute ago

S-a lansat România Atractivă! Turiștii pot descoperi noi destinații pe cea mai complexă platformă multimedia

Începând cu data de 15 mai, atât turiștii români, cât și cei străini, vor avea…

57 de minute ago

Inflația va continua să crească în 2024! Prognoza BNR pentru anul 2025

Banca Națională a României (BNR) a anunțat o creștere, la 4,9%, de la 4,7% în…

o oră ago

This website uses cookies.