Infofinanciar > Info > Se dau 500 de lei de la stat. Tichetele educaționale vor ajunge la beneficiari
Info

Se dau 500 de lei de la stat. Tichetele educaționale vor ajunge la beneficiari

Asociația Elevilor vrea să desființeze examenul de Bacalaureat
sursă foto: Portaleducația

Multe familii se confruntă cu o situație financiară precară. Aceștia nu au veniturile necesare pentru a susține cheltuielile de trai. Dar, această presiune este și mai mare în cazul persoanelor cu copii. Aceștia au nevoie de susținere financiară pentru a putea merge la școală. Elevii au nevoie de rechizite, de îmbrăcăminte și diverse alte lucruri. În acest sens, statul a decis să ofere un sprijin prin intermediul tichetelor de 500 de lei.

Elevii care provin din familii defavorizate și cu venituri mici beneficiază de susținere din partea statului. Aceștia sunt eligibili pentru primirea tichetelor educaționale în valoare de 500 de lei. Ministerul Fondurilor Europe a anunțat ajutorul de la stat a ajuns pe cardurile beneficiarilor.

500 de lei de la stat

Ministerul Fondurilor Europene a declarat că toate tichetele educaționale emise până în acest moment au ajuns pe cardurile beneficiarilor. Cei 500 de lei pentru achiziționarea de rechizite au ajuns la elevi pe data de 14 februarie. „Toate cardurile educaționale, raportate ca fiind distribuite în toată țara, au fost încărcate cu sume de 500 de lei”, a transmis MIPE.

În total, au fost acordate peste 485.000 de carduri, care trebuie încărcate. Din cauza faptului că anumite școli nu au indicat în aplicația SIIIR că tichetele au fost ridicate de beneficiari, peste 80.000 de carduri de educație au rămas goale luni, 12 februarie.

Carduri educaționale

Luni, 12 februarie, au fost trimise încă 13.396 de carduri educaționale către inspectoratele școlare din toată țara. Școlile urmează să le ridice și să le dea părinților. Potrivit protocoalelor publicate în Monitorul Oficial, nu există o dată fixă la care acestea vor fi încărcate sau când vor fi trimise părinților.

Aceste carduri educaționale trebuie folosite doar pentru cumpărarea de rechizite și articole vestimentare pentru elevi. Este vorba de cei care frecventează școala sau grădinița. Nu este permisă retragerea de numerar sau folosirea celor 500 de lei pentru alte utilizări. Cardurile sunt limitate. Acestea pot fi utilizate doar în cadrul întreprinderilor afiliate din România.

Valabilitate tichete educaționale

Sumele oferite de stat pentru elevi pot fi utilizate în timpul anului școlar în care sunt acordate. Sprijinul financiar de 500 de lei este acordat într-o singură tranșă. Iar banii sunt destinați cheltuielilor pe un an întreg școlar. Beneficiarii acestor tichete sunt stabiliți în funcție de evoluția veniturilor familiei. Cei care pe parcursul anului vor avea nevoie de această măsură de sprijin, vor primi suma de bani pe cardurile educaționale.

Pentru acest tip de ajutor, sunt eligibili preșcolarii care sunt înscriși în învățământul de stat. Aceștia trebuie să îndeplinească anumite criterii. Printre care se numără împlinirea vârstei minime de trei ani pe parcursul anului școlar. De asemenea, se mai acordă celor cu vârsta maximă de 6 ani, împliniți după data de 1 septembrie a anului curent. În acest caz, venitul lunar pe membru de familie trebuie să fie de 633 de lei.

Acest tip de ajutor este destinat și elevilor din învățământul de stat primar și gimnazial. Care sunt înscriși la cursuri la zi și se află în întreținerea familiilor. Venitul mediu lunar net pe membru de familie trebuie să nu depășească în acest caz 1.500 de lei, conform România TV .