Infofinanciar > Info > Peste 2,7 milioane de facturi în e-Factura! Care sunt sancțiunile firmelor ce nu implementează sistemul
Info

Peste 2,7 milioane de facturi în e-Factura! Care sunt sancțiunile firmelor ce nu implementează sistemul

Peste 2,7 milioane de facturi în e-Factura! Care sunt sancțiunile firmelor ce nu implementează sistemul
sursă foto: arhiva companiei

Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a anunțat că s-au înregistrat peste 2,7 milioane de facturi în sistemul e-Factura. Obligativitatea implementării acestui sistem a intrat în vigoarea de la 1 ianuarie 2024. Ministrul a mai transmis că în următoarele zile se vor procesa până la 1 milion de facturi pe zi.

„Am câteva precizări despre modulul e-Factura. Am o veste proastă pentru cei care credeau că ne va pica sistemul și că nu va merge modulul. Până în momentul de față, au fost preluate în sistem 2.775.421 de facturi cu o valoare de 16 miliarde de lei. Maximul l-am atins vineri: 675.000 de facturi. Ne așteptăm ca în cursul acestei săptămâni, această creștere să ajungă până la 1 milion de facturi pe zi”, a declarat Marcel Boloș.

Microîntrepinderile care nu vor implementa sistemul e-Factura riscă sancțiuni care sunt cuprinse între 1000 și 2500 de lei. De asemenea, întreprinderile mijlocii pot primi amenzi cuprinse între 2500 – 5000 de lei, iar firmele mari pot primi sancțiuni între 5000 – 10.000 de lei, potrivit Economedia.ro