Info

15.000 de euro de la stat pentru români! Un nou program în derulare care oferă venituri suplimentare. Care sunt condițiile impuse

Pensii tineri Sursa foto Transfinantare
Sursa foto Transfinantare

Tinerii români pot beneficia de împrumuturi garantate de stat în valoare de până la 75.000 de lei (echivalentul a peste 15.300 de euro) în cadrul programului Family Start.

Fondurile oferite de stat pot fi folosite pentru nunți, spitalizări, nașteri sau pentru cei care au copii la creșă, la grădiniță sau la școală. Totodată, banii pot fi destinați și pentru diverse activități extracurriculare, în anumite condiții.

Fondurile destinate tinerilor vor fi acoperite de stat în proporție de 80%, în baza OUG 95/2022.

Care sunt criteriile de eligibilitate pentru programul Family Start?

În primul rând, fondurile oferite prin programul Family Start sunt destinate persoanelor fizice, care au domiciliul în România. Aceștia trebuie să aibă între 18 și 45 de ani neîmpliniți și își întemeiază sau au deja o familie, care a cărui salariu net lunar nu depășește 7500 de lei.

Aceștia trebuie să completeze o declarație pe propria răspundere prin care menționează că nu au accesat și nu vor accesa un alt credit în cadrul programului de la un alt finanțator, astfel îndeplinind calitatea de împrumutat în raport cu finanțatorul. În cazul în care aceste criterii sunt îndeplinite, persoanele vor fi verificate dacă se încadrează în normele interne de creditare ale finanțatorilor, mai precis, ale băncilor înscrise în programul Family Start.

Cum vor putea fi folosiți banii din programul Family Start?

În program sunt specificate mai multe activități către care pot fi redirecționați banii din programul Family Start. În primul rând, se specifică ,,evenimentele care conduc la obținerea statutului de soț și soție”, mai precis cununia religioasă, cununia civilă sau ceremonia cu prilejul căsătoriei, dar aceste acțiuni nu trebuie să depășească suma de 20.000 de lei. Pentru acest ajutor, solicitanții trebuie să întocmească o cerere cu maximum 90 de zile de la data când a avut loc evenimentul.

Sunt acoperite și costurile pentru spitalizări în cazul nașterilor, dar și cele pentru creșe, grădinițe, școli, programe speciale de după școală. Aici sunt specificate și activitățile extrașcolare, cursuri de limbi străine, cursuri sportive, robotică și programare, artă – pentru tinerii părinți căsătoriți, conform romaniatv.net.

Beneficiarii pot direcționa banii către plata cheltuielilor aferente publicării cărților sau a studiilor de specialitate, inclusiv a celor editate în formate accesibile persoanelor cu dizabilități sau pentru costurile taxelor de studii, inclusiv licență, master, doctorat, precum și a celor aferente cărților de specialitate și rechizitelor.

Din banii puși la dispoziție prin program, tinerii căsătoriți își pot achiziționa autoturisme familiale, de șapte locuri sau mașini adaptate persoanelor cu dizabilități. Privind problema chiriei, beneficiarii pot redirecționa o parte din bani în acest sens, condiția fiind să nu depășească 300 euro/ lună, la cursul Băncii Naționale a României din ziua plății. Totodată, banii pot fi direcționați și către plata unui avans pentru locuințele viitoare ale tinerilor.

Desigur, investigațiile medicale complexe, recomandate de medicii specialiști sau acoperirea costului serviciilor dentare și al intervențiilor chirurgicale fac parte din lista domeniilor în care banii din programul Family Start pot fi folosiți. Însă, suma va fi decontată doar până la 10.000 de lei.