Categories: Lumea la zi

Vladimir Putin își va depune declarația de avere, dar nu trebuie s-o publice! De ce e opțional

Dmitri Peskov este putătorul de cuvânt al Kremlinului. Într-un comunicat, acesta a spus că Vladimir Putin își va depune declarația de venit. Totuși, nu este necesar ca ea să fie făcută publică. Acest lucru nu s-ar aplica doar președintelui Rusiei, ci și altor înalți oficiali de la Moscova.

Caracterul facultativ al publicării declarației de venit a fost promulgat prin decret prezidențial la finele lui 2022. A intrat în vigoare începând cu 1 martie 2023. Textul legislativ se referă nu numai la Putin, ci și la toate celelalte persoane care ocupă funcții publice. Acest decret va fi valabil pentru întreaga durată a războiului din Ucraina, care în presa rusească este numit „operațiunea militară specială”.

Declarația lui Peskov despre Vladimir Putin

Întrebat de agenția guvernamentală de știri TASS legat de declarația de avere a președintelui, Dmitri Peskov a făcut următoarea declarație:

„Repet încă o dată, acest lucru nu este necesar (n.r. – publicarea declarației), pornim în primul rând de aici. Principalul lucru este să depunem declarațiile, iar publicarea lor este secundară.” Declarația purtătorului de cuvânt a fost preluată de libertatea.ro.

Atât Vladimir Putin, cât și alți demnitari, se obligă să facă depunerea acestei declarații până la data-limită de 1 aprilie 2023. Chiar și înaintea conflictului militar din Ucraina, averea totală a liderului de la Kremlin era greu de estimat. Se presupune că ea s-ar apropia de 70 miliarde dolari, în care sunt incluse un conac, 700 de mașini și 58 de aeronave. Alte surse merg și mai departe și spun că primul om în statul rus a acumulat o avere de 100 miliarde dolari.

Averea lui Vladimir Putin: speculații și fabricații

Dintr-o ultimă declarație de avere făcută publică, reieșea că în 2021, Vladimir Putin a făcut 10,2 milioane ruble, adică mai puțin de 10.000 de euro pe lună. Dacă ceea ce a afirmat în document este veridic, ar însemna că în anul 2021, șeful statului rus a câștigat mai puțin decât Vladimir Medinski, subaltern al său și profesor la Institutul Ministerului de Afaceri Externe din Rusia.

Detractorii Kremlinului vorbesc însă de bogății mult mai mari. Mulți dintre ei cred că liderul din Moscova a strâns sume colosale șantajând numeroși oligarhi ruși. De asemenea, anumite proprietăți i-ar aparține în mod real președintelui Federației Ruse, deși „pe hârtie” nu sunt ale lui. Astfel, Alexei Navalnîi, actualmente prizonier într-o locație nedezvăluită și unul dintre principalii oponenți ai lui Putin, considera că un palat de peste 7.000 de hectare ar fi în mod real al conducătorului din Kremlinul moscovit.

În acte, acesta pare a fi al magnatului Arkady Rotenberg. Tot ale celui care a condus Rusia timp de peste 20 de ani ca președinte, respectiv ca premier, ar fi și iahtul Șeherezada (700 de milioane de dolari), precum și nava botezată Graceful (în valoare de aproximativ 100 de milioane de dolari).

Irina Balcu

Absolventă Litere UniBuc (LLR-LLS şi CRP; masterat de Studii Avansate în Lingvistică). Masterandă la Scriere Dramatică, UNATC I.L. Caragiale.

Recent Posts

Un nou mandat al lui Trump ar duce lumea spre un război global? NATO s-ar putea destrăma

Dacă Donald Trump va câștiga un al doilea mandat la Casa Albă în noiembrie, NATO…

50 de minute ago

Ce se întâmplă cu prețurile produselor? Schimbările ce apar în supermarketuri

Vor apărea noi schimbări pentru prețurile ce sunt afișate în supermarketuri. Acestea vor trebui să…

o oră ago

Mai mulți bani pentru seniorii României. După 14 ani, are loc recalcularea pensiilor

Ultima recalculare a pensiilor a avut loc în urmă cu 14 ani, în anul 2010.…

2 ore ago

Cum va fi stabilit salariul minim brut? Ultimele informații despre formula de calcul

Oficialii de la Ministerul Muncii au vorbit despre criteriile pentru formula salariului minim brut pe…

2 ore ago

Mark Rutte se pregătește pentru scaunul de la NATO. Presa turcă îl vede câștigător

Nu putem să nu ne întrebăm de ce Turcia, care de 75 de ani are…

2 ore ago

Se pot extrage banii de pe cardurile de energie. Voucherele de la stat expiră în câteva zile

Cetățenii ce au primit din partea statului vouchere de energie își pot extrage banii de…

3 ore ago

This website uses cookies.