Categories: Info

Vești proaste pentru milioane de pensionari! Cât a ajuns să coste un bilet de tratament balnear

Cererea pentru biletele de tratament oferite de Casele de Pensii în stațiunile balneare sau pe litoralul românesc este într-o creștere constantă. Numărul solicitanților depășește deja oferta disponibilă.

În ciuda faptului că prețul unui bilet a crescut semnificativ, cu peste 600 de lei în comparație cu anul trecut, interesul pentru aceste facilități rămâne ridicat. Biletele de tratament nu sunt disponibile doar pentru pensionari, ci și pentru salariați, atât din sectorul privat, cât și din sectorul public. Totuși, este demn de menționat că aceste bilete sunt acordate în baza unui proces de selecție și sunt destinate îmbunătățirii stării de sănătate a beneficiarilor.

Un bilet de tratament asigură vacanță de peste 2 săptămâni

Un bilet de tratament asigură o perioadă de 16 zile într-o stațiune montană sau pe malul mării, oferind nu doar tratamente medicale, ci și cazare și masă pentru beneficiari.

În județul Dolj, numărul solicitanților pentru aceste bilete a fost semnificativ, iar mii de oameni au depus cereri în speranța de a beneficia de acest program. Cu toate acestea, în prezent, doar o mică parte dintre solicitanți, mai puțin de 10%, au primit biletele de tratament.

„Până acum avem peste 5.000 de solicitări și nu am distribuit decât 500 de bilete. Sunt peste 150.000 de mii de pensionari la nivelul județului Dolj, ori noi avem 7.000-8.000 de bilete pe an”, spune Daniela Licu, directorul Casei Județene de Pensii din Dolj.

Prețul unui bilet de tratament a crescut semnificativ

Față de anul trecut, prețul unui bilet de tratament prin Casa de Pensii a înregistrat o creștere semnificativă. În prezent, biletele de tratament prin Casa de Pensii sunt disponibile pentru hoteluri de două și maximum trei stele.

În anul 2022, un bilet de tratament costa 2.027 de lei, în timp ce în prezent acest preț a ajuns la 2.652 de lei pentru unitățile de cazare clasificate la trei stele. „Prețul biletelor a crescut de anul trecut. Concret, în 2022, prețul unui bilet de tratament era de 2.027 de lei iar acum este de 2.652 de lei într-o unitate încadrată la trei stele”, a explicat directorul Casei Județene de Pensii din Dolj.

Cele mai populare destinații

În sezonul estival curent, stațiunile de pe litoralul românesc, precum Eforie, Eforie Sud, Eforie Nord, Mangalia, Neptun și Techirghiol, se bucură de o mare popularitate și sunt printre cele mai solicitate destinații pentru tratament.

„Cele mai solicitate în sezonul acesta estival evident că sunt cele de pe litoral, așa cum vă spuneam Eforie, Eforie Sud, Eforie Nord, Mangalia, Neptun, Techirghiol, dar imediat lângă ele vin evident cele de pe Valea Oltului, Căciulata, Govora, Olănești, Herculane, Felix este iarăși o stațiune foarte căutată”, a mai precizat Daniela Licu, citată de Euronews.

Natalie Preotesescu

Tânăr jurnalistă, cu un an de experiență. Sunt pasionată de scris, de mic copil, iar interesele mele principale sunt lectura, în special cea străină, desenul și 3D modeling.

Recent Posts

Premierul Marii Britanii spune că țara „se află la o răscruce de drumuri”

Rishi Sunak, premierul Marii Britanii a transmis că țara „se află la o răscruce de…

3 minute ago

Sunt indeciși! Mai e de așteptat până PSD și PNL vor anunța candidații la președinție

Anul 2024 este extrem de important pentru România, dar și pentru multe alte state. Această…

17 minute ago

Pilonul II de Pensii, un real succes. Randamentul este de 7,8% în cei 16 ani

Fondurile strânse la Pilonul II de pensii private obligatorii a depășit un nou record. Sumele…

22 de minute ago

America nu mai e așa departe! Marcel Ciolacu anunță eliminarea vizelor pentru SUA

Începând cu luna octombrie, românii ar putea călătorii fără vize în Statele Unite. Premierul Marcel…

37 de minute ago

Oportunitate pentru români. Ministerul Finanțelor lansează o nouă ediție de titluri de stat Tezaur

Românii vor avea parte de o nouă oportunitate. Micii investitori au ocazia de a cumpăra…

47 de minute ago

Următoarea minivacanță a românilor se apropie. Sun vizați angajatorii

Următoarea minivacanță acordată angajaților români va fi de trei zile. Aceasta va avea loc în…

57 de minute ago

This website uses cookies.