Categories: Info

Vești bune pentru agricultorii din România. Guvernul decide astăzi acordarea de ajutoare financiare de sute de milioane de lei

Guvernul României decide joi, 26 ianuarie, acordarea unor ajutoare pentru agricultorii din România în valoare de sute de milioane de lei. Executivul votează în ședința de astăzi un proiect propus de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) privind acordarea unor subvenții pentru motorina utilizată în agricultură în acest an. Compensațiile vor fi acordate prin APIA (Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură).

Practic este vorba de proiectul de hotărâre pentru completarea deciziei Guvernului cu nr. 1174/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina folosită în agricultură.

„Pentru anul 2023, rata accizei reduse pentru motorina utilizată la efectuarea lucrărilor mecanizate în agricultură în sectoarele vegetal, zootehnic și îmbunătățiri funciare, este de 103,9059 lei/1.000 litri și reprezintă conversia din euro în lei a ratei minime de impozitare de 21 euro/1000 litri calculată la rata de schimb a monedei euro din data de 3 octombrie 2022”, potrivit site-ului MADR.

Conform proiectului de hotărâre, valoarea subvenției pentru un litru de motorină este de 1,529 lei pe litru.

Guvernul acordă subvenții pentru motorina folosită în agricultură și în acest an

„Pentru anul 2023, diferența dintre nivelul de 1.632,81 lei/1.000 litri al accizei prevăzut la nr. crt. 12 din anexa nr. 1 la titlul VIII «Accize și alte taxe speciale» din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare și rata accizei reduse prevăzute la alin. (23) este în cuantum unitar de 1,529 lei/litru și se acordă ca ajutor de stat sub formă de rambursare”, se arată în documentul emis de MADR.

Guvernul a stabilit și cuantumul bugetului care va fi alocat pentru plata subvențiilor pentru motorină în agricultură, este vorba de 500 de milioane de lei, echivalentul a 100 de milioane de euro, potrivit agrointel.ro.

„„Am alocat pentru anul 2023 suma de 500 milioane de lei de la bugetul de stat, în așa fel încât sprijinul de care beneficiază agricultorii pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură să fie acordat și în acest an, prin aplicarea unei rate reduse de impozitare a motorinei utilizate la efectuarea lucrărilor mecanizate în sectoarele vegetal, zootehnic și îmbunătățiri funciare”, preciza ministrul Agriculturii, Petre Daea.

Bugetul de Stat va suporta finanțarea subvențiilor pentru motorină în agricultură

În proiectul de hotărâre al Guvernului se mai arată faptul că „Suma alocată pentru plata ajutorului de stat în anul 2023 este de 500.000,00 mii lei și se asigură de la bugetul de stat, în limita prevederilor bugetare aprobate Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale pe anul 2023”.

Termenul limită pentru depunerea cererilor de acordare a subvențiilor pentru motorina utilizată în agricultură a fost 3 ianuarie și urmează ca ajutoarele de stat să fie acordate sub formă de rambursare în baza documentelor justificative prin care fermierii dovedesc achiziționarea cantităților de carburant.

Într-un comunicat emis la începutul acestei luni, Ministerul Agriculturii preciza următoarele:

”Pentru anul 2023, rata accizei reduse pentru motorina utilizată la efectuarea lucrărilor mecanizate în agricultură în sectoarele vegetal, zootehnic şi îmbunătățiri funciare, este de 103,9059 lei/1.000 litri și reprezintă conversia din euro în lei a ratei minime de impozitare de 21 euro/1000 litri calculată la rata de schimb a monedei euro din data de 3 octombrie 2022”.

Cristian Raducanu

Născut în ultimul an al comunismului, pot spune că evenimentele din 89 mi-au influențat perspectiva asupra societății. La mai bine 30 de ani de la căderea regimului dictatorial, umbrele comunismului încă ne bântuie. De ce? Răspunsul poate fi utopic, subiectiv sau incomplet, ține de fiecare să-și construiască viitorul. Eu, noi, venim cu informațiile!

Recent Posts

America nu mai e așa departe! Marcel Ciolacu anunță eliminsres vizelor pentru SU

Începând cu luna octombrie, românii ar putea călătorii fără vize în Statele Unite. Premierul Marcel…

11 minute ago

Oportunitate pentru români. Ministerul Finanțelor lansează o nouă ediție de titluri de stat Tezaur

Românii vor avea parte de o nouă oportunitate. Micii investitori au ocazia de a cumpăra…

21 de minute ago

Următoarea minivacanță a românilor se apropie. Sun vizați angajatorii

Următoarea minivacanță acordată angajaților români va fi de trei zile. Aceasta va avea loc în…

31 de minute ago

O nouă speranță pentru Băile Siriu. Stațiunile geotermale sunt foarte bine văzute

Băile Siriu ar putea fi revitalizate. Primăria Siriu împreună cu Agenția Națională pentru Resurse Minerale…

37 de minute ago

Schimbare istorică în Catalonia. Separatiștii nu mai sunt preferații

A avut loc o schimbare importantă în Catalonia. În urma alegerilor, partidele separatiste au pierdut…

48 de minute ago

Restricții de circulație pe Autostrada Transilvania. Se desfășoară un important exercițiu al NATO

Un important exercițiu al NATO va avea loc astăzi, 13 mai. Astfel, circulația pe Autostrada…

o oră ago

This website uses cookies.