Categories: Info

Urmează o nouă mini-vacanță în luna iunie! Cine primește o zi în plus de concediu

Vești bune pentru mulți angajați, deoarece aceștia vor beneficia de o scurtă perioadă de repaus în luna iunie, precum și de o zi liberă în timpul săptămânii. Iată lista zilelor libere pentru anul 2023.

Înainte de mijlocul lunii iunie, lucrătorii din România, atât din sectorul public, cât și din cel privat, se vor bucura de o mini-vacanță de trei zile, datorită sărbătoririi Rusaliilor.

Prin urmare, în data de 4 iunie, care coincide cu prima zi de Rusalii, se va acorda o zi liberă, iar în data de 5 iunie, a doua zi de Rusalii, încă una, aceasta din urmă picând în timpul săptămânii, respectiv luni. Mai exact, în data de 4 iunie, care va fi într-o duminică, va fi zi de weekend, iar în data de 5 iunie, care va fi o zi de luni, va fii oferită drept concediu.

Înainte de sărbătoarea Rusalii, românii vor beneficia și de o zi liberă în timpul săptămânii, în data de 1 iunie, cu ocazia Zilei Copilului, care va fi într-o zi de joi.

Bugetarii primesc o zi în plus

Anul acesta, angajații de la privat vor fi extrem de invidioși pe bugetari. De obicei, Rusaliile reprezintă două zile de vacanță la început de vară, însă în 2023, din cauză că 4 iunie pică în weekend, românii „pierd” o zi de sărbătoare.

În timp ce salariații de la privat pierd o zi de vacanță, bugetarii primesc una în plus. Angajații de la stat vor avea liber și pe 2 iunie, care pică într-o vineri. Decizia a venit cu scopul de a face punte între Ziua Copilului, care pică într-o joi, și weekend-ul cu Rusaliile.

Câte zile de sărbătoare au mai rămas anul acesta

În anul 2023, calendarul zilelor libere va include următoarele evenimente:

– Pe data de 1 iunie, românii vor avea zi liberă cu ocazia Zilei Copilului.

– În perioada 4-5 iunie, se vor sărbători cele două zile de Rusalii, iar ambele zile vor fi acordate ca zile libere.

– Pe data de 15 august, se va sărbători Adormirea Maicii Domnului, care va fi zi liberă.

– Pe data de 30 noiembrie, românii vor avea zi liberă cu ocazia sărbătorii Sfântului Andrei.

– Pe data de 1 decembrie, Ziua Națională a României, va fi sărbătorită și aceasta ca zi liberă.

– În ajunul Crăciunului, pe data de 25 decembrie, se va sărbători Nașterea Domnului, iar pe data de 26 decembrie, a doua zi de Crăciun, ambele zile libere.

Ce poți face dacă angajatorul refuză să îți dea zilele libere

Potrivit legislației în vigoare, angajatorii care au salariați care lucrează în zilele de sărbătoare legală sunt obligați să acorde acestora o compensație. Această compensație poate fi sub formă de timp liber, concediu care trebuie acordat în următoarele 30 de zile de la data sărbătorii. În cazul în care acordarea zilei libere nu este posibilă, angajații au dreptul la un spor salarial de cel puțin 100% din salariul de bază.

Conform prevederilor legale, angajatorii care nu acordă salariaților timp liber în zilele nelucrătoare sau care nu-i recompensează pentru munca prestată în acele zile riscă să fie sancționați cu amenzi cuprinse între 5.000 și 10.000 de lei, informează Antena CNN.

Natalie Preotesescu

Tânăr jurnalistă, cu un an de experiență. Sunt pasionată de scris, de mic copil, iar interesele mele principale sunt lectura, în special cea străină, desenul și 3D modeling.

Recent Posts

Schimbări în cazul acordării alocațiilor. Noul proiect de lege a fost votat de senatori

În luna martie a acestui an mai mult de 3,6 milioane de copii au beneficiat…

2 ore ago

Schimbare pentru beneficiarii Programului Anghel Saligny. Dosarele s-ar putea depune și după luna iunie

În cadrul ședinței care va avea loc în ziua de marți, 14 mai, oficialii din…

2 ore ago

Expansiunea spectaculoasă a rezervelor de aur într-o țară vecină cu România. Creștere de 3.000%

Rezervele de aur ale unei țări care se află la graniță cu România au crescut…

2 ore ago

Mergi pe bicicletă și primești bani. Inițiativă de 1,2 milioane de euro

Orașul Florența din Italia are un nou proiect în derulare numit „Pedalează, Florența te premiază”.…

2 ore ago

Casa Albă nu crede că uciderea palestinienilor e un genocid. Declarațiile lui Sullivan

Consilierul pentru securitate națională al SUA, Jake Sullivan, a declarat luni că administrația președintelui Joe…

3 ore ago

Pensii recalculate de două ori! Daniel Baciu a transmis care sunt românii aflați în această situație

Ultimele modificări în legătură cu noul formular al deciziilor de pensionare au fost explicate de…

3 ore ago

This website uses cookies.