Info

Unii români vor primi o majorare de 80% a pensiilor! Ministrul Muncii a transmis care sunt norocoșii

În ziua de miercuri, 13 martie, ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a transmis care sunt românii care se vor bucura de o majorare a veniturilor cu 80%. Potrivit acesteia, norocoșii sunt românii care au muncit pe salariul minim pe economie timp de 35 de ani.

Conform acesteia, ei vor primi de la 1.281 de lei, cât valorează indemnizația minimă socială, o sumă care se situează în jurul a 1.900 de lei. Acest lucru se datorează punctelor de stabilitate.

„Diferenţa o reprezintă punctele de stabilitate, punctele care se dau pentru anii lucraţi peste 25 de ani. Și, dacă privim împreună simulările pe care colegii de la Casele de Pensii Publice le-au făcut, vom vedea că în special în zona pensiilor mici, vom avea o creştere semnificativă”, este declarația acesteia.

„Dacă vom avea un român care a muncit pe salariul minim pe economie, un număr de 35 de ani, vom constata că acesta va avea o creştere de peste 80% a pensiei, de la 1281 de lei, cât e indemnizaţia minimă socială, la o pensie undeva la 1900 de lei, datorită punctelor de stabilitate”, a mai explicat Simona Bucura Oprescu, conform stiripesurse.ro

Georgiana Tanase

A absolvit cursurile Facultății de Limbi și Literaturi Străine din București, specialitatea Filologie, secția de Spaniolă-Germană. Este debutant în presa scrisă din România și îi place să știe cât mai multe.

Recent Posts

Cum vrea Guvernul să reducă taxa pe muncă? Trei variante sunt pe masă

La momentul de față, conform informațiilor pe surse, Coaliția de guvernare se află în proces…

14 minute ago

România a alocat 30% din venituri pentru salariile bugetarilor în 2023. Două state din UE au o situație mai dificilă

În anul 2023, cheltuielile cu salariile bugetarilor au stagnat în România. Acestea au rămas, totuși,…

35 de minute ago

Salarii mai mici pentru 1,5 milioane de români? Guvernul caută soluții pentru reducerea taxării pe muncă

Coaliția de guvernare caută soluții pentru reducerea taxării pe muncă. În prezent, se lucrează la…

54 de minute ago

Temperaturi scăzute în București! ANM anunță Cod Galben de vânt

Meteorologii din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie au emis o prognoză specială în ceea ce…

o oră ago

Atac asupra unui oficial! Premierul Slovaciei a fost împușcat

Potrivit presei, premierul Slovaciei, Robert Fico, a fost rănit într-un schimb de focuri de armă.…

2 ore ago

Schimburile comerciale între România și SUA! Ambasadoarea SUA la București a spus că investitorii americani așteaptă transparență

Ambasadoarea SUA la București, Kathleen Kavalec, a transmis faptul că investitorii americani caută transparență și…

2 ore ago

This website uses cookies.