Categories: Lumea la zi

Ungaria intră în Stare de Urgență! Care este motivul convocat de Viktor Orban

Guvernul ungar declară starea de urgenţă începând de la miezul nopţii de marţi spre miercuri, din cauza conflictului armat dintr-o ţară vecină, a anunţat prim-ministrul Viktor Oban într-un mesaj video pe Facebook, transmite MTI.

Vorbind la câteva ore după ce parlamentul a amendat Constituţia stabilind că o astfel măsură poată fi luată în situaţie de conflict armat, război sau dezastru umanitar într-o ţară vecină, Orban a declarat că războiul din Ucraina prezintă un pericol constant pentru ‘Ungaria, siguranţa noastră fizică, aprovizionarea cu energie şi siguranţa financiară a familiilor şi economiei’.

‘Guvernul învestit astăzi a început să lucreze imediat. Având în vedere războiul dintr-o ţară vecină, nu am pierdut nicio singură secundă. Un război căruia nu îi vedem sfârşitul deocamdată’, a spus Orban.

‘Am văzut că războiul şi sancţiunile de la Bruxelles au provocat o mare perturbare economică şi creşteri drastice de preţuri. Lumea se află în pragul unei crize economice. Ungaria trebuie să stea departe de acest război şi trebuie să protejeze securitatea financiară a familiilor’, a continuat el.

Pentru aceasta, guvernul trebuie să poată lua decizii şi să acţioneze rapid. Starea de urgenţă, similară celei introduse în timpul pandemiei, va permite guvernului să reacţioneze rapid şi să folosească ‘toate metodele la dispoziţia sa’ pentru a proteja Ungaria şi pe unguri, a explicat Viktor Orban.

‘Vă voi aduce la cunoştinţă primele decizii mâine’, a mai declarat şeful guvernului de la Budapesta.

Budapesta nu acceptă sancțiunile UE

Premierul Ungariei, Viktor Orban, spune că Budapesta nu este în măsură să accepte noile sancțiuni propuse de UE împotriva Rusiei, inclusiv embargoul asupra petrolului rusesc, relatează The Guardian.

„Având în vedere gravitatea problemelor încă deschise, este foarte puțin probabil să se găsească o soluție cuprinzătoare înainte de reuniunea specială a Consiliului European din 30-31 mai, a scris Orban.

El s-a declarat „convins” că discutarea pachetului de sancțiuni „în absența unui consens ar fi contraproductivă”, adăugând că nu ar face decât să scoată în evidență diviziunile interne, fără a oferi o șansă realistă de a le rezolva.

Ungaria se bazează pe petrolul rusesc, iar Orban susține că un embargo ar devasta economia țării. UE a oferit Budapestei, precum și Slovaciei și Cehiei, un o lungă perioadă de grație pentru aplicarea sancțiunilor, tocmai din cauza acestei dependențe.

Adrian Horeboiu

Tânăr jurnalist, student la Facultatea de Medicină Veterinară

Recent Posts

MAE emite o avertizare pentru turiști. Stare de urgență într-un teritoriu francez

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie turiștii români care merg în…

15 minute ago

Aurul scade pe piața americană. Dolarul SUA se apreciază

Aurul a scăzut joi, în timp ce dolarul a revenit. Semnele de atenuare a inflației…

36 de minute ago

Lumea în cifre: Țările cu cei mai fericiți oameni din 2010 încoace

În 2011, Bhutan a sponsorizat o rezoluție a ONU care a invitat guvernele să acorde…

57 de minute ago

Guvernul scapă societățile mari de insolvență! A fost adoptată o nouă măsură

Guvernul vrea să scape societățile cu capital major sau integral de stat, luând măsuri în…

o oră ago

Danemarca nu renunță la Ucraina. Kievul primește încă un ajutor militar

Danemarca a aprobat un nou pachet de asistență militară pentru Ucraina, în valoare de 750…

2 ore ago

ANAF a controlat firmele în luna aprilie. Mesajul Ministerului Finanțelor

În luna aprilie a acestui an, Agenția Națională de Administrare Fiscală, ANAF, a făcut mai…

2 ore ago

This website uses cookies.