Categories: Lumea la zi

UE cedează în fața Ungariei. Cum arată noul plan de sancțiuni impuse Rusiei

Comisia Europeană a revizuit ultimul plan de sancțiuni impuse Rusiei pentru a satisface obiecțiile Ungariei, care se opune unui embargo total în cazul importurilor de petrol de pe teritoriu rusesc.

Ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene vor discuta duminică propunerea Comisiei de revizuire al ultimului plan de sancțiuni. Luni, acesta va fi pe masa oficialilor UE care se vor întâlni în cadrul Consiliului European extraordinar.

Planul sancțiunilor impuse Rusiei revizuit

Conform Bloomberg, Comisia Europeană a prezentat sâmbătă o structură revizuită a sancțiunilor, acestea prevăd un embargo asupra importurilor de petrol pe cale maritimă. Cu toate acestea, este permis în continuare importul de țiței transportat prin conducte.

Astfel, pentru o perioadă de timp vor fi scutite livrările de petrol prin oleoductul Drujba. Acesta este principala sursă de importuri de țiței a Ungariei, potrivit unor surse apropiate dezbaterilor.

Statele membre ar urma eliminarea tratată a importurilor de țiței maritim în următoarele șase luni, iar cele de produse petroliere în opt luni. În acest fel, Ungaria ar avea mai mult timp să găsească o soluție tehnică care să-i satisfacă nevoile energetice. La început, acest stat s-a opus total acordului. Această modificare a planului se aplică și pentru statele care nu au ieșire la mare, inclusiv Slovacia și Republica Cehă.

Renunțarea la importul petrolului rusesc ar trebui să se facă treptat

Potrivit planului revizuit, Bulgaria ar avea o perioadă de tranziție până în iunie sau decembrie 2024. Croația ar putea obține o scutire pentru anumite categorii de produse.

Comisia Europeană a avut în vedere și restricționarea reexportuilor de petrol rusesc furnizat prin conducte către alte state membre sau țări terțe.

Refuzul Ungariei față de un embargo total în ceea ce privește petrolul rusesc, dar și rezervele pe care le au alte state membre au împiedicat impunerea celui de-al șaselea pachet de sancțiuni europene împotriva Rusiei.

Ungaria nu are alternative de înlocuire a petrolului rusesc

Guvernul de la Budapesta a atras atenția că Ungaria nu are ieșire la mare, ceea ce face importul de petrol imposibil. Acesta nu are alternative de înlocuire a petrolului rusesc. Statul are nevoie mai întâi de extinderea capacității conductei ce trece prin Croația. Rafinăriile ungare ar avea nevoie de până la patru ani pentru a-și adapta procesele tehnologice astfel încât să poată prelucra petrol cu caracteristici diferite de cel extras din Rusia.

Pentru aceste modificări, Budapesta a cerut Uniunii Europene nu mai puțin de 750 de milioane de euro pe termen scurt și 18 miliarde de euro pe termen lung.

Pentru a fi adoptat noul pachet de sancțiuni este nevoie de acordul tuturor statelor membre.

Sorina Bucur

Studentă în anul I la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Pasionată de scris, lectură și artă. Voluntară activă în cadrul Asociației Studenților din cadrul FLLS

Recent Posts

Reprezentanții industriei farma spun că este nevoie de un parteneriat între companiile producătoare și stat

Reprezentanții industriei farmaceutice spun că este nevoie de un parteneriat între companiile producătoare și stat.…

5 ore ago

Schema prin care se majorează pensiile! Cine are de câștigat 10%

Dorina Barcari a prezentat schema prin care pensiile mici sume vor fi majorate începând din…

5 ore ago

Elicopterul în care se afla preşedintele Ebrahim Raisi a fost găsit

Elicopterul care a aterizat forţat în Iran şi în care se afla preşedintele Ebrahim Raisi…

6 ore ago

40% dintre germani consideră că reducerea ajutorului pentru Ucraina este o soluţie pentru criza bugetară

Un procent de 40% dintre cetăţenii germani au sugerat reducerea finanţării destinate susţinerii Ucrainei.  O…

6 ore ago

Ce nu are voie să facă Asociația de Proprietari? Se dau amenzi usturătoare

Respectarea regulilor la bloc sau la casă este esențială pentru evitarea amenzilor și problemelor legale.…

6 ore ago

Pizza, interzisă minorilor. Proiect de lege controversat

Elevii din România ar putea fi afectați de un nou proiect al Ministerului Sănătății, care…

7 ore ago

This website uses cookies.