Categories: Info

Se organizează spectacole gratuite de folk și blues, finanțate din fonduri PNRR la Botoșani

În cadrul Memorialului Ipotești se va organiza Festivalul Național „Seri eminesciene” ce va avea loc la Centrul de Studii „Mihai Eminescu”. Festivalul se va desfășura în perioada 18 – 20 august, iar fondurile pentru acesta vin complet din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Evenimentul ar urma să aibă loc în amfiteatru din aer liber care se află în cadrul incintei Memorialului Ipotești, iar publicul se va putea bucura de reprezentații de muzică folk și blues, printre alte spectacole.

Accesul publicului la spectacolele organizate în această perioadă va fi complet gratuit, iar pe data de 18 august, începând cu ora 20:00, pe scena amfiteatrului se vor prezenta Mircea Vintilă și Trupa cu valoare adăugată (TVA), dar și artiști precum Ana Maria Ivan și Alexandru Matei.

Spectacolele vor continua în data de 19 și 20 august, iar în cadrul Festivalului se vor organiza și expoziții, work shop-uri dar și lansări de carte, potrivit Agerpres.

Dana Arambescu

Studentă în anul I la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, din cadrul Universității București. Sunt pasionată de scris, literatură autohtonă și thriller.

Recent Posts

Un nou mandat al lui Trump ar duce lumea spre un război global? NATO s-ar putea destrăma

Dacă Donald Trump va câștiga un al doilea mandat la Casa Albă în noiembrie, NATO…

4 ore ago

Ce se întâmplă cu prețurile produselor? Schimbările ce apar în supermarketuri

Vor apărea noi schimbări pentru prețurile ce sunt afișate în supermarketuri. Acestea vor trebui să…

4 ore ago

Mai mulți bani pentru seniorii României. După 14 ani, are loc recalcularea pensiilor

Ultima recalculare a pensiilor a avut loc în urmă cu 14 ani, în anul 2010.…

5 ore ago

Cum va fi stabilit salariul minim brut? Ultimele informații despre formula de calcul

Oficialii de la Ministerul Muncii au vorbit despre criteriile pentru formula salariului minim brut pe…

5 ore ago

Mark Rutte se pregătește pentru scaunul de la NATO. Presa turcă îl vede câștigător

Nu putem să nu ne întrebăm de ce Turcia, care de 75 de ani are…

5 ore ago

Se pot extrage banii de pe cardurile de energie. Voucherele de la stat expiră în câteva zile

Cetățenii ce au primit din partea statului vouchere de energie își pot extrage banii de…

6 ore ago

This website uses cookies.