Categories: Info

Mesajul lui Marcel Boloș după vizita de la instituțiile financiare. „Beneficii suplimentare, la care omul de rând nu ajunge nici să spere”

În cursul zilei de vineri, 11 august, Marcel Boloș a declarat, printr-o postare pe care a făcut-o pe rețeaua de socializare Facebook, că astăzi a vizitat două trezorerii din București, în urma unei invitații pe care a primit-o ieri de la angajații care au ieșit să protesteze.

„Atunci vă așteptăm la noi la sediu să bem o cafea împreună”, este mesajul pe care Marcel Boloș l-a primit ieri din partea protestatanților.
„Și la prima oră am fost acolo, am reușit să ajung azi la două trezorerii din București. În câteva minute holul s-a umplut de oameni, cu care am reușit să stau de vorbă. Am putut să mă aflu în mijlocul lor și să văd cum lucrează, să înțeleg provocările cu care se confruntă și să împărtășim câteva zâmbete pe parcurs”, a declarat acesta în postarea sa de pe rețeaua de socializare, Facebook.

Asigurările făcute de ministrul Finanțelor

În cadrul acestor vizite pe care ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, le-a făcut la cele două trezorerii, acesta a oferit asigurări angajaților cu privire la faptul că nu vor exista repercursiuni financiare.
„Două aspecte au fost de mare interes și am vrut să fie clare:
1. Toți își primesc salariile și nu vor fi probleme cu plățile.
2. Niciun angajat nu va fi în situația să dea examen pentru a-și păstra postul”, a menționat ministrul în aceeași postare.
Tot el a mai precizat și faptul că nu este de acord ca „angajații cu venituri foarte mari să primească și diferite beneficii suplimentare, la care omul de rând nu ajunge nici să spere”.
Marcel Boloș, ministrul Finanțelor, susține că este de partea angajaților săi deoarece „ei, fiind inima financiară a țării, știu mai bine decât orice altă instituție cât de necesară este reforma aparatului central, reducerea de cheltuieli și încadrarea în deficitul bugetar asumat”, a mai precizat acesta în postarea sa de pe Facebook.

Vizita lui Marcel Boloș

Aceste vizite pe care Marcel Boloș le-a făcut în ziua de vineri, 11 august 2023, vin în urma unui protest care a fost declanșat în ziua de joi, 10 august, de către angajații din ministerul de Finanțe, pe care acesta îi are în subordine. În urma unei invitații pe care a primit-o ieri, 10 august, din partea unor angajate, acesta a mers vineri dimineață cu cafea la Trezorerie.
Motivul pentru care a fost pornit protestul a fost adoptarea noilor măsuri fiscale, de care angajații sunt nemulțumiți. Protestele care au început în București s-au extins ulterior și în alte județe.
Curios să vadă care sunt condițiile în care angajații săi își desfășoară activitatea, acesta a mers în vizită la doua instituții din subordinea sa. La sediul ANAF din sectorul 3, angajatele i-au arătat ministrului faptul că acestea lucrează la birouri care datează din anul 1997, că nu au hârtie de printat și că folosesc o imprimantă casată. Reacția ministrului a fost de a-și face cruce și de a repeta „Doamne ferește!”, informează economie.hotnews.ro 
Georgiana Tanase

A absolvit cursurile Facultății de Limbi și Literaturi Străine din București, specialitatea Filologie, secția de Spaniolă-Germană. Este debutant în presa scrisă din România și îi place să știe cât mai multe.

Recent Posts

Problemele ascunse cu care se confruntă cei bogați. Terapeuții au răspunsul

Deseori, oamenii extrem de bogați se confruntă cu probleme emoționale asemănătoare cu cele ale oamenilor…

4 minute ago

Google și Apple își unesc forțele. Luptă contra hărțuirii prin urmărirea locației

Conform unui anunț realizat luni, 13 mai, de către reprezentanții Apple și Google, telefoanele iPhone…

17 minute ago

Avertisment din partea FMI. Omenirea nu ar avea timp să se pregătească de IA

Potrivit informațiilor transmise de Kristalina Georgieva, directorul general al Fondului Monetar Internațional, inteligența artificială lovește…

26 de minute ago

Companiile aeriene americane, supărate pe Biden! Dau în judecată administrația

Marile companii aeriene americane dau în judecată Departamentul de Transporturi al SUA. Asta din cauza…

38 de minute ago

Sprijin financiar de la Guvern. Se acordă 10.000 de lei pentru români

Cuplurile care nu pot să aibă un copil se pot bucura de un ajutor de…

51 de minute ago

Se dă amendă pentru nimic. La ce trebuie să fie atenți șoferii ce au achitat taxa de parcare

Taxa de parcare în București are acum un nou număr de SMS. Acesta este 7576.…

o oră ago

This website uses cookies.