Lumea la zi

Rusia vrea despăgubiri! S-a deschis o ancheta privind avarierea gazoductelor Nord Stream

Rusia a deschis o anchetă care privește conductele din Marea Baltică. Acestea au fost avariate anul trecut în urma unor explozii, iar principalul suspect, după cum susțin oficialii de la Kremlin, sunt Statele Unite ale Americii.

Gazoductele Nord Stream au fost avariate anul trecut în urma unor explozii. Mai multe anchete încearcă să stabilească responsabilitatea în acest dosar, după cum scriue cei de la Agerpres.

Întrebat de RIA Novosti despre eventuale despăgubiri, Dmitri Biricevski, şeful Departamentului pentru Cooperare din Ministerul rus al Economiei, a răspuns: „Investigaţia încă nu s-a încheiat, aşteptăm prezentarea rezultatelor în Consiliu de Securitate (al ONU, n. red.), apoi vom decide ce e de făcut”.

Rusia a acuzat Statele Unite, Regatul Unit şi Ucraina că au sabotat gazoductele Nord Stream prin intermediul unor explozii. Ca urmare, livrările de gaze ruseşti pe piaţa europeană au fost îngreunate considerabil. Ţările respective au negat orice implicare.

Sorina Benga

Life Experimentalist.

Recent Posts

Putin se întâlnește cu Xi Jinping. Caută sprijin din partea Beijingului

Președintele rus Vladimir Putin sosește joi în China pentru a se întâlni cu „prietenul său…

12 minute ago

Sunt bune și hrănitoare. Și poți să iei și 30 de lei pe kilogram

Ploile şi vremea caldă, combinația perfectă pentru ciuperci, și mai ales pentru cele ale momentului:…

39 de minute ago

Românii primesc acte în format digital. Sistemul se extinde în încă 25 de localități

Sistemul Informatic Integrat pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă se va extinde în încă 25…

50 de minute ago

Putin condamnă atacul asupra premierului Slovaciei. A catalogat asaltul drep o „crimă odioasă”

Vladimir Putin a condamnat atacul asupra premierului slovac Robert Fico. Acesta a numit asaltul ca…

57 de minute ago

Investiții de 1,5 miliarde de euro în Portul Constanța. Modernizarea drumurilor și creșterea capacității de transport

Ministrul Transporturilor și Infrastructurii a declarat în cadrul unei inaugurări că se vor face investiții…

o oră ago

O categorie de români va fi defavorizată! Pot pierde bani la recalcularea pensiilor din toamnă

Noua lege a pensiilor aduce modificări la recalcularea pensiei. Astfel că anumite categorii sunt defavorizate.…

o oră ago

This website uses cookies.