Categories: Info

Răsturnare de situație privind voucherele de energie! „S-ar fi eliminat diversele erori existente”

Președintele Asociației Energia Inteligentă, Dumitru Chisăliță, a vorbit despre voucherele de energie acordate românilor vulnerabili. Acesta susține că măsura a fost implementată prea târziu, și că dacă aceasta era adoptată mai devreme, criza energetică a anului 2022 nu ar fi fost atât de gravă.

Prezent în cadrul emisiunii „Totul despre bani”, de la DC News, Dumitru Chisăliță a fost întrebat dacă sprijinul financiar acordat sub forma voucherelor energetice este suficient.

Ajutorul financiar a venit prea târziu

În primul rând, spune Chisăliță, măsura trebuia adoptată în 2021, lucru care ar fi atenuat impactul crizei energetice din 2022.

„Legea pentru vulnerabili, aprobată în 2021, venea cu astfel de idei. Atunci, oamenii au dat înapoi din mai multe considerente, dar cred că, dacă acest program ar fi fost introdus încă din 2021, până la momentul de față s-ar fi eliminat diversele erori existente și ar fi creat o corectă și mai bună trecere peste ceea ce a însemnat criza gazelor și criza energiei electrice de la sfârșitul anului 2021 și începutul anului 2022.”, spune Chisăliță.

Mai mult, acesta consideră că legea este benefică, însă mai are nevoie de retușări.

„Cred că este modelul care ar trebui să fie urmat, dar el trebuie să fie însoțit de mai multe direcții. Una este legată de eficiență energetică și economică foarte ridicată, pentru că, în România, una dintre marile probleme nu e reprezentată de preț, ci de pierderile pe care le înregistrăm. Dacă la nivelul unei case există posibilitatea să reduci la jumătate costurile prin diverse metode de creștere a eficienței, asta înseamnă că exista posibilitatea să plătești același cost cu cel din 2021 fără să fi venit cu nicio măsură de tip subvenție, respectiv plafonare.

Dacă s-ar fi aplicat acest mecanism, care trebuia aplicat înainte de criza energetică, ar fi creat premisele favorabile atât pentru a trece ușor criza din 2022, cât și perioadele viitoare”, a mai explicat acesta.

Criza energetică se poate repeta

Finalmente, Chisăliță consideră că dacă guvernanții nu învață din greșelile trecutului, pe viitor va apărea o altă criză energetică, poate chiar mai gravă decât cea a anului trecut „Cred că, dacă această criză nu ne aduce mintea cea de pe urmă, cu siguranță România va mai trece prin astfel de situații critice, iar modul prin care vor trece consumatorii va fi unul mai dramatic decât ce s-a întâmplat în 2022“, a spus, la DC News, Dumitru Chisăliță.

Marcel Boloş, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, a declarat că „Reamintesc faptul că, pentru prima tranşă, acest sprijin poate fi folosit până la vară, aşa că nu este nevoie să se grăbească nimeni, oamenii au tot timpul să îşi achite datoriile prin intermediul ajutorului oferit de Guvern din bani europeni. Cei care sunt într-o situaţie incertă şi se verifică zilele acestea dacă sunt într-adevăr eligibili, să stea fără grijă pentru că nu există riscul să nu primească ajutorul dacă li se cuvine, conform legii. Listele se actualizează, se vor tipări şi pentru ei carduri, vor avea, de asemenea, timp până la vară să epuizeze prima tranşă”.

Claudia Andreea Jalba

Sunt absolvent al masterului „Patrimoniu și Turism Cultural” din cadrul Facultății de Istorie UAIC. „Toate faptele și gândurile mari au un început ridicol.” — Albert Camus

Recent Posts

Portugalia își recunoaște vina pentru atrocitățile comise în perioada sclaviei și colonizării. Statele africane ar putea primi despăgubiri

Președintele Portugaliei, Marcelo Rebelo de Sousa a afirmat săptămâna trecută că Portugalia poartă responsabilitatea pentru…

13 minute ago

Progamul „Euro 200”: Sprijin financiar în valoare de 1.000 de lei

Guvernul României oferă sprijin financiar cetățenilor printr-un program destinat tinerilor interesați de tehnologia informației. Inițiativa…

32 de minute ago

Când intră alocațiile? Banii nu ajung înainte de Paște

Ministerul Muncii a anunțat calendarul pentru plata alocațiilor copiilor în luna mai 2024. Alocațiile vor…

53 de minute ago

Ținutul Buzăului, un loc unde mentalitatea a putut fi schimbată în bine

Era anul 2022, când Asociația Ținutul Buzăului, Consiliul Județean Buzău și Universitatea din București au…

o oră ago

Banii de pe cardurile sociale „expiră”! Trebuie cheltuiți rapid

La nivel național, funcționează programul „Sprijin pentru România”. Acesta a fost inițiat în anul 2022,…

o oră ago

India votează intens! Milioane de cetățeni au venit la urne în cea de-a doua etapă

Milioane de indieni au votat vineri, 26 aprilie, cu o prezență moderată la urne. A…

2 ore ago

Parteneri

This website uses cookies.