Categories: Lumea la zi

Putin, la volanul unui Mercedes Benz pe podul Crimeei. Liderul rus a inspectat personal structura

Luni, 5 decembrie, președintele rus Vladimir Putin s-a aflat la volanul unui Mercedes Benz, inspectând podul Crimeei, după redeschiderea traficului rutier. Înregistrarea video cu președintele rus vizitând Podul Crimeii, cunoscut și sub numele de Podul Kerch, a fost publicată de Kremlin Pool, un site oficial folosit de jurnaliștii autorizați la Kremlin.

Marat Khusnullin, viceprim-ministru, i-a fost alături și i-a prezentat lui Putin un raport privind reparațiile, potrivit agenției de presă TASS.

„Conducem pe partea dreaptă. Partea stângă a podului, după cum am înțeles, este în stare funcțională, dar totuși trebuie finalizată. Ea a suferit puțin mai mult, trebuie să o aducem într-o stare ideală”, a comentat Putin despre călătorie, citat de Kommersant, potrivit HotNews.

Podul Crimeei a fost bombardat în octombrie

Dmitri Peskov, un purtător de cuvânt al Kremlinului, este citat de Interfax, o altă agenție de presă oficială rusă, care adaugă că Vladimir Putin a avut, de asemenea, „o scurtă discuție cu angajații de pe pod”.

„Putin a subliniat importanța căii terestre care leagă Crimeea de restul Rusiei”, a spus Peskov cu referire la Crimeea.
Vizita lui Putin are loc după ce oficialii ruși au declarat luni dimineață că porțiunea reparată a Podului Crimeii a fost repusă în circulație după ce a fost paralizată pe 8 octombrie de o explozie uriașă pe care Rusia o atribuie Ucrainei.
Explozia a îngreunat logistica rusă pentru Crimeea și sudul Ucrainei, îngreunând accesul trupelor și al echipamentelor militare rusești cu trenul sau pe șosea.

Rusia a început un baraj de atacuri puternice cu rachete împotriva Kievului și a altor orașe ucrainene la două zile după explozia care a distrus podul de la Kerch, acuzând Ucraina pentru deteriorarea podului.

În urma invaziei ilegale a Crimeei de acum opt ani, Rusia a construit podul Kerch. Acesta traversează strâmtoarea Kerch, care separă Marea Neagră de Marea Azov și oferă peninsulei, care nu are acces la apă potabilă, acces la Rusia.

Președintele rus a inaugurat podul în anul 2018, spunând la momentul respectiv că „în mai multe momente ale istoriei, chiar și sub țari, oamenii au visat ca acest pod să fie construit. Au încercat din nou în anii 1930, 1940, 1950 și, în sfârșit, grație muncii și talentului vostru, acest miracol are loc!”, potrivit sursei citate.

Kievul a acuzat Moscova că a folosit podul pentru a muta trupe și echipamente în Crimeea și apoi în sudul Ucrainei, după ce „operațiunea militară specială” a început la 24 februarie.

Claudia Andreea Jalba

Sunt absolvent al masterului „Patrimoniu și Turism Cultural” din cadrul Facultății de Istorie UAIC. „Toate faptele și gândurile mari au un început ridicol.” — Albert Camus

Recent Posts

Budăi vine cu vești bune pentru românii cu salarii mici. Ce se întâmplă cu taxele

Fostul ministru al Muncii, Marius Budăi, a vorbit despre introducerea și în România a salariului…

10 minute ago

Vremea de Paște! Încep precipitațiile și sunt anunțate scăderi de temperaturi

Directorul Administrației Naționale de Meteorologie a oferit detalii despre prognoza meteo pentru minivacanța de 1…

23 de minute ago

Decizii de ultim moment! Curtea Supremă a SUA nu va judeca litigiul lui Elon Musk privind acordul cu SEC

Curtea Supremă a Statelor Unite a refuzat luni să audieze cererea lui Elon Musk de…

45 de minute ago

150.000 de euro de la stat. Pentru ce se acordă acești bani

În România se vor acorda 15.000 de euro, având în vedere Programul Electric Up 2.…

o oră ago

Situația devine extrem de strânsă pe front. Zelenski îndeamnă SUA să accelereze livrările de arme

Președintele Volodimir Zelenski a declarat luni că armele vitale ale SUA încep să sosească în…

o oră ago

Deficitul bugetar în Europa! S-au adoptat noi reguli

Statele membre ale UE au adoptat luni, în mod definitiv, noi reguli care reglementează nivelul…

2 ore ago

This website uses cookies.