Categories: Info

Proiectul „Rabla pentru becuri” a fost aprobat! Ce sume va acorda Guvernul din bugetul de stat

Guvernul a aprobat marți hotărârea privind alocarea unui buget de 400 milioane lei pentru finanţarea programului „Rabla pentru becuri”, prin care cetăţenii vor primi vouchere pentru achiziționarea de becuri cu LED, mult mai eficiente din punct de vedere energetic.

Inițiativa acestui program a fost anunțată de către Ministerul Mediului încă din luna septembrie, pe fondul crizei energetice și a nevoii de a îmbunătăți eficiența energetică și a reduce consumul gospodăriilor. Becurile cu LED sunt mai eficiente din punct de vedere energetic, consumă mai puțin, au o durată de viață mai lungă și sunt mai puțin dăunătoare mediului înconjurător.

Hotărârea a fost luată în Guvern

Premierul Nicolae Ciucă a anunțat marți, la începutul ședinței de guvern, aprobarea hotărârii de a asigura bani din bugetul de stat pentru demararea acestei inițiative.

„Practic este acea Hotărâre de Guvern prin care punem în aplicare decizia pentru a finanța proiectele de eficiență energetică de care vor beneficia cetățenii și autoritățile locale. Cetățenii vor beneficia de vouchere de la guvern pentru achiziționarea becurilor cu LED.

Prin decizia de astăzi asigurăm un buget de 400 milioane lei pentru înlocuirea becurilor convenționale din locuințe cu becuri cu led, becuri noi, mai performante și mai economice. Practic îl putem numi programul rabla pentru becuri”, a declarat Ciucă, potrivit HotNews.

Mai mult, guvernul a decis și acordarea unui buget de stat de 500 de milioane de lei pentru înlocuirea becurilor clasice din iluminatul public stradal cu noi lămpi LED. Ambele programe vor fi susţinute prin bugetul Fondului pentru Mediu şi al Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM).

„De asemenea, comunitățile locale vor beneficia de un program pentru iluminatul public stradal, înlocuind vechile lămpi cu altele pe baza de LED. Pentru acest program asiguram 500 milioane de lei”, a adăugat premierul.

Cine va beneficia de voucherele pentru becuri

Folosirea becurilor LED poate economisească până la 70% din consumul de energie dintr-o gospodărie, ceea ce ar însemna cheltuieli simțibil mai mici pentru energia electrică. Totodată, reducerea consumului de energie contribuie și la protecția mediului înconjurător.

Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a subliniat că propunerea pe care a pregătit-o se bazează pe sistemul de la „Rabla pentru electrocasnice”, o inițiativă națională pentru creșterea eficienței energetice și reducerea consumului.

„Cu voucherul primit se merge la magazinul care s-a înscris în program la AFM, pentru a putea fi un agent care vinde becurile respective. Ne vom referi strict la becurile cu led, care reduc consumul cu până la 70%, şi cu acel voucher şi becul vechi predat poate să achiziţioneze becuri noi, care reduc consumul semnificativ în gospodărie”, a mai spus ministrul Mediului, conform Click.

Ministrul Tanczos Barna a explicat modul de funcționare al noului program și criteriile pe care cetățenii trebuie să le întrunească pentru a se înscrie. Valoarea propusă pentru vouchere este de 200 de lei și vor fi aplicabile pentru becurile LED cu o capacitate de maximum 15W.

În contextul crizei energetice, economia asigurată de aceste surse de iluminat va fi un element important. La nivel european, suma plătită de statele UE pentru a asigura aprovizionarea cu energie şi, mai ales, pentru a-i proteja pe consumatori de explozia preţurilor a atins, în luna noiembrie, pragul de 700 de miliarde de euro.

 

Andreea Miroiu

Recent Posts

Vizita lui Xi în Europa scoate la iveală tensiunile. Diviziunile din UE au fost evidențiate

„În luna mai, când parfumul florilor și al ierbii de pe Marea Câmpie Ungară va…

12 minute ago

Schimbări în cazul acordării alocațiilor. Noul proiect de lege a fost votat de senatori

În luna martie a acestui an mai mult de 3,6 milioane de copii au beneficiat…

5 ore ago

Schimbare pentru beneficiarii Programului Anghel Saligny. Dosarele s-ar putea depune și după luna iunie

În cadrul ședinței care va avea loc în ziua de marți, 14 mai, oficialii din…

6 ore ago

Expansiunea spectaculoasă a rezervelor de aur într-o țară vecină cu România. Creștere de 3.000%

Rezervele de aur ale unei țări care se află la graniță cu România au crescut…

6 ore ago

Mergi pe bicicletă și primești bani. Inițiativă de 1,2 milioane de euro

Orașul Florența din Italia are un nou proiect în derulare numit „Pedalează, Florența te premiază”.…

6 ore ago

Casa Albă nu crede că uciderea palestinienilor e un genocid. Declarațiile lui Sullivan

Consilierul pentru securitate națională al SUA, Jake Sullivan, a declarat luni că administrația președintelui Joe…

6 ore ago

This website uses cookies.