Categories: Lumea la zi

Probleme pentru Green Deal! Energia provenită din surse regenerabile la nivelul UE a scăzut pentru prima dată în istorie

Datele publicate joi de Eurostat arată că energia provenită din resursele regenerabile a acoperit doar 21,8% din totalul consumului final brut de curent înregistrat în 2021 la nivelul țărilor membre din Uniunea Europeană. Procentul se află în scădere cu 0,3% faţă de 2020.

De altfel, noile date ale Oficiului european pentru Statistică reliefează primul declin la acest capitol înregistrat vreodată.

Directiva 2018/2001 a Uniunii Europene privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile stabilește ca, în 2030, „bătrânul continent” să înregistreze o pondere la acest capitol de 32% (volumul energiei provenite din resurse regenerabile don consumul final brut). De aceea, procentul înregistrat în 2021 este mult sub acest obiectiv.

Pentru a reuși să atingă pragul stabilit de comun acord, țările membre UE trebuie să-și intensifice eforturile pentru a impulsiona producerea de energie din resurse regenerabile.

Cum stau țările membre

Pe primul loc în rândul țărilor cu cele mai mari ponderi ale energiei provenite din resurse regenerabile în consumul final brut din 2021 se află Suedia (62,6%). Următoarele poziții sunt ocupate de Finlanda (43,1%), Letonia (42,1%), Estonia (37,6%), Austria (36,4%) şi Danemarca (34,7%), scrie Agerpres.

În ceea ce privește țara noastră, România se situează peste media UE, cu o pondere de 23,6%.

Sub media Uniunii Europene se află 15 din cele 27 de state membre. Acestea sunt, în ordine alfabetică: Belgia, Bulgaria, Cehia, Germania, Irlanda, Spania, Franţa, Italia, Cipru, Luxemburg, Ungaria, Malta, Ţările de Jos, Polonia şi Slovacia).

La coada clasamentului, cu cele mai reduse ponderi ale energiei provenite din  sursele regenerabile în 2021, se află: Luxemburg (11,7%), Malta (12,2%),Ţările de Jos (12,3%), Irlanda (12,5%) şi Belgia (13%).

Cel mai mare parc fotovoltaic din Europa de Est

Unul dintre cei mai mari jucători de pe piața energiei regenerabile din România, Nofar Energy, a anunțat semnarea unui contract de cumpărare pentru un proiect fotovoltaic de 73 MWp, în Slobozia, județul Giurgiu. Aici ar urma să fie construit un „parc” de panouri solare care va genera o cantitate uriașă de energie verde. Acesta va fi terminat în prima parte a anului 2023.

Dacă acest proiect va fi dus la bun sfârșit, România va deține cel mai mare parc fotovoltaic din Europa de Est, care va fi operational la finele anului 2023.

„Chiar dacă am intrat pe piața din România în 2021, am debutat prin achiziționarea, împreună cu un partener, a celui mai mare proiect fotovoltaic Rătești de 155 MWp, proiect la care suntem în stadiu de finalizare a construcției și la începutul acestui an se va face conectarea. Proiectul fotovoltaic Rătești reprezentând cea mai mare investiție în energie regenerabilă din România”, a precizat Favi Stelian, CEO Nofar Energy România, scriu cei de la Wall-Street.

Liderul Nofar a mai susținut că, după ce va termina toate proiectele din portofoliu, compania sa firma va opera în totalitate centralele electrice.

„Vom deveni unul dintre cei mai importanți furnizori de energie verde”; „Există disponibilitățile financiare necesare, iar acționarii noștri sunt foarte deschiși pentru investițiile din România”, a mai adăugat CEO-ul Nofar Energy România.

Rares Sanda

Masterand în cadrul Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din București. Sunt pasionat de tot ce are legătură cu „Sportul Rege”.

Recent Posts

O noapte de cazare la doar 35 de lei. Stațiunea de la malul mării care scade drastic tarifele

Românii de abia așteaptă să plece în vacanță. Cei mai mulți și-au programat deja concediile…

15 minute ago

Guvernul elimină sporurile! Anumiți angajați ar putea primi salarii cu 50% mai mici

Guvernul dorește să ia anumite măsuri drastice. Mai exact, unii angajați vor suferi tăieri importante…

8 ore ago

Salarii uriașe în domeniul energiei. Cât câștigă angajații din campaniile deținute de stat

Piața energiei a adus câștiguri importante. Iar statul român este acționar principal în mai multe…

9 ore ago

Cât ne costă sănătatea? Românii au cheltuit 7 miliarde de euro pe medicamente în 2024

Piața pharma a atins un nou record de încasări în trimestrul I al 2024. Mai…

9 ore ago

Taxe mari, bani puțini. Măsura care va aduce cheltuieli uriașe șoferilor

În California, șoferii se vor confrunta cu noi costuri. O nouă taxă ar urma să…

9 ore ago

Bilete la prețuri mai mari. CFR vrea să aplice o nouă taxă pentru călătoriile cu trenul

CFR are noi planuri. Potrivit datelor, compania dorește să impună o nouă taxă pentru operatorii…

10 ore ago

This website uses cookies.