Categories: Info

Pe cine protejeaza Vasile Dîncu în cazul accidentului aerian din martie? Ministrul, amenințat cu trimiterea în judecată

În noaptea din 2 martie 2022, în zona Dobrogei s-au prăbușit, unul după celălalt, două aparate de zbor din dotarea armatei române, un avion MiG-21 LanceR și un elicopter IAR 330 Puma, la care se aflau 7 oameni la bord. Cel de-al doilea a fost trimis pentru al căuta și salva pe pilotului primului avion.

Potrivit informațiilor de la acea perioadă, vremea nu era deloc adecvată pentru lansarea aparatelor de zbor în spațiul aerian din cauza condițiilor prielnice (ninsoare și condiții de givraj). De altfel, nici SMURD-ul nu a reușit să ridice avionul Puma din cauza vremii.

În urma acestor incidente aviatice, ministrul Apărării, Vasile Dâncu, a decis să arunce toată vina asupra unui comandant de la Baza Kogălniceanu, care „ar fi vorbit urât cu familiile” îndurerate. De asemenea, ministrul a susținut că nu a existat nicio contrazicere între generali, pe lanțul de comandă al accidentului aviatic din 2 martie 2022, așa cum au credeau jurnaliștii de la Libertatea.
„Mi-am amintit un lucru: familiile ne-au spus că a fost un comandant la Baza Kogălniceanu, un idiot, pe el l-am dat deja afară.”, a spus Dâncu în interviul acordat celor de la Libertatea.

Întrebat de ce a făcut acest lucru, oficialul a transmis că acel comandant „a vorbit urât cu familiile. Le-a spus familiilor pilotului și copilotului că soții lor sunt de vină pentru accident.”

Răspunsul comandorului

Fostul șef al Bazei Militare Mihail Kogălniceanu din județul Constanța, Adrian Popescu, a răspuns imediat acestor acuze, susținând că ministrul Apărării nu l-a dat pe acesta afară. De asemenea, Popescu a anunțat că îl va da în judecată pe Vasile Dâncu.

„Nu m-a dat nimeni afară din armată după prăbușirea elicopterului, am trecut în rezervă la cerere, la 49 de ani, puteam face asta de doi ani”, a mărturisit comandorul.

„Am sunat la aghiotantul ministrului apărării. I-am transmis că dacă nu vine cu o rectificare, îl dau în judecată. Cum adică am fost dat afară? Anunțasem din toamna anului trecut că vreau să trec în rezervă. Nu are nicio legătură cu tragedia din martie.”, a mai adăugat acesta.

„Nu e normal ca ministrul să încerce să acopere nemulțumirea familiilor aruncând vina pe mine. Încă o dată: am făcut tot ce e omenește posibil. Și nu am nicio legătură cu misiunea.”, a mai susținut fostul comandant pentru Libertatea.

Ancheta încă nu s-a finalizat

Ministrul Apărării a transmis că ancheta se face prin Statul-Major al Armatei, la Statul-Major al Forțelor Aeriene. Până în august, potrivit spuselor oficialului, au reiesit doar „date intermediare”.

Dâncu a recunoscut că, după șapte luni, investigația militară nu s-a terminat, deși „le-am cerut celor de la statul-major să fie gata”.

„O să ofer un răspuns, un posibil termen.”, a mai precizat oficialul.

Rares Sanda

Masterand în cadrul Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din București. Sunt pasionat de tot ce are legătură cu „Sportul Rege”.

Recent Posts

Schimbări în cazul acordării alocațiilor. Noul proiect de lege a fost votat de senatori

În luna martie a acestui an mai mult de 3,6 milioane de copii au beneficiat…

4 ore ago

Schimbare pentru beneficiarii Programului Anghel Saligny. Dosarele s-ar putea depune și după luna iunie

În cadrul ședinței care va avea loc în ziua de marți, 14 mai, oficialii din…

4 ore ago

Expansiunea spectaculoasă a rezervelor de aur într-o țară vecină cu România. Creștere de 3.000%

Rezervele de aur ale unei țări care se află la graniță cu România au crescut…

4 ore ago

Mergi pe bicicletă și primești bani. Inițiativă de 1,2 milioane de euro

Orașul Florența din Italia are un nou proiect în derulare numit „Pedalează, Florența te premiază”.…

4 ore ago

Casa Albă nu crede că uciderea palestinienilor e un genocid. Declarațiile lui Sullivan

Consilierul pentru securitate națională al SUA, Jake Sullivan, a declarat luni că administrația președintelui Joe…

4 ore ago

Pensii recalculate de două ori! Daniel Baciu a transmis care sunt românii aflați în această situație

Ultimele modificări în legătură cu noul formular al deciziilor de pensionare au fost explicate de…

5 ore ago

This website uses cookies.