Categories: Lumea la zi

Papa Francisc se împotrivește politicii lui Meloni! Declarațiile momentului de la Vatican

Duminică, 25 septembrie, fix în ziua alegerilor din Italia, Papa Francisc susține că se împotrivește politicii anti-migrație promovată de Giorgia Meloni, cel mai popular politician din țară la momentul actual. Liderul de la Vatican are un mesaj important pentru cetățenii Italiei.

Migranții trebuie să fie primiți în țară, spune Papa Francisc în ziua alegerilor din Italia. Acesta a fost mesajul liderului de la Vatican pentru cetățenii italieni care au ales să voteze pentru partidele anti-imigrație de stânga, în frunte cu Giorgia Meloni.

Printr-o omilie, o cuvântare bisericească în fața enoriașilor, Papa i-a avertizat pe cetățenii italiei privind ideea „ridicării de ziduri împotriva fraților și surorilor noastre, care ne închid în singurătate”, citează publicația politico.com.

Papa vs Meloni

Francisc a călătorit duminică în sudul Italiei, în timp ce italienii s-au prezentat la urne pentru alegerile generale și a transmis un mesaj care a atins probleme cheie ale campaniei, inclusiv imigrația. Giorgia Meloni, liderul formațiunii conservatoare de dreapta „Frații Italiei”, și aliatul ei Matteo Salvini, liderul „Ligii”, care sunt așteptați să facă parte dintr-o coaliție de dreapta câștigătoare în urma alegerilor, au promis să reia o represiune strictă împotriva migranților care ajung în Italia pe cale maritimă, cu barca.

Meloni a cerut o „blocadă navală”, în timp ce colegul acesteia Salvini propune prin discursul său să reia legile, caracterizate ca fiind dure, de securitate împotriva imigranților pe care le-a introdus în calitate de ministru de Interne în perioada în care a ocupat această funcție între anii 2018-2019.

Efectul discursului lui Francisc

Papa nu s-a referit în discursul său în mod explicit la alegeri și la politicienii de la Roma în timpul slujbei ținute în aer liber, dar a specificat foarte clar faptul că migranții ajută la „îmbogățirea societății” și, în același timp, o pot ajuta să crească la nivel social, economic, cultural și spiritual. De asemenea, Papa susține faptul că străinii care nu se mai pot întoarce acasă „trebuie să fie primiți și integrați” între cetățenii italieni.

Amintind că duminică a fost Ziua Mondială a Migranților și Refugiaților a Bisericii Catolice, Francisc a făcut apel la un viitor în care migranții și victimele traficului de persoane să poată trăi „în pace și demnitate”.

„Migranții trebuie să fie primiți, ajutați, promovați și integrați”, a spus el. În trecut, Francisc a intrat în conflict cu fostul președinte american Donald Trump în privința imigrației, criticând aspru „noua cultură de apărare a teritoriilor prin construirea de ziduri”, care „a adus atâtea dureri de cap și atâta suferință”.

 

Adrian Lambru

Fac ceea ce-mi place, adică cea mai frumoasă meserie din lume!

Recent Posts

Îți poți lua adio de la actele în format fizic. Buletinul și pașaportul, disponibile acum într-o aplicație de pe telefon

Va fi o schimbare în ceea ce privește gestionarea documentelor importante din România. Anunțul a…

8 minute ago

Avertisment din partea Iranului. Mai multe state europene sunt vizate

Armata de elită a regimului de la Teheran au transmis un avertisment ce vizează mai…

18 minute ago

Vrei mașină ieftină? Cumpăr-o de la ANAF cu sub 200 de euro

Agenția Națională de Administrare Fiscală, ANAF, a scos la vânzare mai multe mașini la prețuri…

28 de minute ago

Rusia evită embargoul european. Turcia reexportă țiței rusesc, generând miliarde de euro

Turcia are un rol cheie în ceea ce privește reexportarea produselor petroliere rusești către UE.…

37 de minute ago

Cresc pensiile în România. Cât încasează românii care se pensionează pe caz de boală

Persoanele care prezintă invalidități cauze de accidentele de la muncă sau de alte poli, pot…

47 de minute ago

Miliardarilor „le fug ochii” după TikTok. Frank McCourt organizează un consorțiu pentru a cumpăra afacerea

Omul de afaceri miliardar și mogulul imobiliar Frank McCourt a declarat miercuri că organizează un…

58 de minute ago

This website uses cookies.