Categories: Lumea la zi

NATO cere Rusiei retragerea trupelor din Transnistria. Republica Moldova, ținta multor promisiuni

Republica Moldova se află în stare de alertă. În această țară, influența rusă este la tot pasul și forțele ruse încearcă să pună monopol pe acest stat, încercând să se integreze în politica internă prin diferite acțiuni, precum lovituri de stat sau agenți sub acoperire care servesc interesele rusești în Republica Moldova. În plus, Federația Rusă încearcă ușor-ușor să pună stăpânire pe regiunea Transnistria, parte a teritoriului țării de peste Prut. Trupele rusești sunt în acest moment staționate în Transnistria, acțiune desfășurată fără acordul țării suverane a acestui teritoriu.

În acest context, în cadrul unui comunicat al Summitului NATO de la Vilnius, NATO a lansat o cerere Rusiei de a-și retrage trupele de pe teritoriul Republicii Moldova. Alianța dorește ca granițele țării, stabilite la nivel internațional să fie păstrate și să nu existe abateri la suveranitatea teritorială a țării de peste Prut.

Retragerea trupelor ruse din Transnistria

În cadrul Summitului de la Vilnius, NATO a afirmat sprijinul pe care îl acordă Republicii Moldova, asigurându-se că țara va putea pune în practică propriile sale decizii, fără a exista implicații externe. În acest sens, NATO a cerut Rusia, prin intermediul unui comunicat să retragă toate trupele de pe teritoriul Republicii Moldova, care sunt la acest moment staționate în Transnistria. „Ne reiterăm sprijinul pentru integritatea teritorială şi suveranitatea Republicii Moldova, în cadrul graniţelor sale recunoscute la nivel internaţional, şi cerem Rusiei să-şi retragă toate forţele staţionate în regiunea transnistreană fără consimţământul R.Moldova”, au notat aliații în comunicat.

Reprezentanții NATO au evidențiat faptul că Republica Moldova beneficiază de ajutorul Alianței, în scopul consolidării independenței politice și a păstrării suveranității și integrității teritoriale. „NATO îşi intensifică sprijinul politic şi practic pentru a consolida rezistenţa şi pentru a menţine independenţa politică, în contextul unui mediu de securitate care se deteriorează”, se mai menţionează în comunicatul liderilor NATO. Republica Moldova face pași spre integrarea europeană și implementarea unui sistem democratic stabil. Membrii NATO au afirmat că eforturile țării sunt luate în considerare și statul va beneficia de tot sprijinul de care are nevoie în cadrul acestui proces.

Au fost realizate multe promisiuni din partea NATO, care vizează sprijinul față de Republica Moldova. Țara dorește să-și îmbunătățească capacitățile armate, pentru a fi pregătită în cazul unor eventuale pericole externe. Astfel, Alianța a consemnat că va continua să ofere asistență în procesul de consolidare și creștere a capacităților de apărare. „NATO va continua să ofere asistenţă practică prin pachetul îmbunătăţit de consolidare a capacităţilor de apărare, pe măsură ce R.Moldova acţionează pentru a-şi consolida capacităţile de securitate şi apărare şi pentru a-şi moderniza forţele armate”, se mai arată în comunicatul Alianței.

Summitul NATO de la Vilnius

Potrivit presei moldovene, în cadrul Summitului de la Vilnius, ce se desfășoară în perioada 11-12 iulie, va participa și vicepremierul moldovean Nicu Popescu. Acesta ocupă funcția de ministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene. În cadrul conferinței de marți, reprezentantul moldovean a făcut o prezentare privind evoluțiile regionale de securitate, pericolele pe care le reprezintă războiul Federației Ruse în Ucraina și măsurile pe care le ia țara pentru a face față amenințărilor la adresa securității Republicii Moldova. Liderii separatiști din Transnistria au subliniat, în iulie 2022, că obiectivul lor de independență în vederea unificării cu Rusia rămâne în vigoare, conform Hotnews .

Bianca Pislaru

Studentă în anul III la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării. Sunt pasionată de scris, artă și muzică.

Recent Posts

Un nou Drum Expres în România. Va lega Focșani de Brăila

Un nou Drum Expres se va construi în România. Ministerul Transporturilor deja a primit avizele…

58 de minute ago

Va ceda România un sistem Patriot Ucrainei? Ciucă: „Decizia va fi luată în CSAT”

Șeful Senatului, Nicolae Ciucă, a vorbit despre cedarea unui sistem Patriot către Ucraina. El a…

o oră ago

Președintele ales al Slovaciei a cerut suspendarea campaniei pentru alegerile europene. „Slovacia nu are nevoie în acest moment de mai multe confruntări”

Președintele ales al Slovaciei, Peter Pellegrini a solicitat suspendarea campaniei pentru alegerile europene programate pentru…

o oră ago

Rusia nu are suficiente forțe, spune un general american. Trupele ucrainiene își vor putea meține liniile defensive

Generalul american Christopher G. Cavoli a declarat la sediul NATO că Rusia nu dispune de…

o oră ago

Pensionarii pot încasa până la 1.000 de lei. Ce condiții trebuie să îndeplinească

Pensia nu este singura formă de venit de care pot beneficia seniorii din România. Pensionarii…

2 ore ago

CNAIR investește în modernizare. Compania cumpără 32 de camioane

CNAIR a anunţat că va achiziționa 32 de camioane. Vehiculele sunt destinate intervenţiilor de urgenţă…

2 ore ago

This website uses cookies.