Categories: Lumea la zi

Kremlinul, răspuns pentru Macron! Ce spun rușii despre relația cu China

Reprezentanții Kremlinul au venit luni, 15 mai, cu critici dure la comentariile făcute de președintele francez Emmanuel Macron. Liderul de la Paris a declarat recent că Rusia devine „vasalul Chinei” ca urmare a conflictului din Ucraina.

„Nu suntem de acord cu declarațiile președintelui Emmanuel Macron”, susțin reprezentanții biroului prezidențial al lui Vladimir Putin. „Relațiile noastre cu China au caracterul unui parteneriat special, de tip strategic”, a declarat în fața reporterilor purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Macron, între Rusia și China

Oficialul de la Moscova a declarat apoi că declarațiile lui Macron reflectă doar „o înțelegere absolut greșită a ceea ce se întâmplă de fapt”. Într-un interviu publicat duminică, 14 mai, chiar cu o zi înainte, Macron a declarat că Federația Rusă, ar fi acum „izolată” de restul lumii, de pe urma ofensivei sale din Ucraina, iar acum a „intrat într-o formă de supunere în ceea ce privește influența Chinei”.

Emmanuel Macron a mai spus apoi că Rusia a suferit deja o „înfrângere geopolitică” și că Republica Chineză ar fi încercat să se poziționeze ca fiind neutră în ofensiva din Ucraina, dar nu a condamnat niciodată invazia rusă. Liderul chinez Xi Jinping s-a prezentat în tot acest timp ca fiind un mediator al acestui conflict, și s-a declarat preocupat de menținerea stabilității atunci când l-a vizitat pe președintele rus Vladimir Putin în luna martie.

Relația ruso-chineză

Relația dintre China și Rusia se bazează pe „interese și beneficii reciproce, pe viziuni apropiate asupra lumii și pe respingerea comună a oricărei încercări de impunere a dictaturii”, a mai declarat Peskov.

Din februarie anul trecut și până acum, Xi nu a vizitat Kievul, dar a vorbit la telefon cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski la sfârșitul lunii aprilie, aceasta fiind prima convorbire telefonică despre care s-a discutat în spațiul public între cei doi lideri de la începutul ofensivei. În plus, trimisul special chinez Li Hui este așteptat să sosească marți, 16 mai, la Kiev pentru o vizită de două zile.El va fi diplomatul chinez de cel mai înalt rang care vizitează țara de când Moscova a lansat ofensiva, potrivit publicației The Moscow Times.

Macron, discuții cruciale cu Republica Chineză

Emmanuel Macron, liderul de la Paris, face toate demersurile pentru a împiedica China să treacă în „tabăra războiului”. Președintele francez a vizitat la începutul lunii aprilie Beijingul, la două săptămâni după ce Xi s-a întâlnit cu Vladimir Putin la Moscova.

Președintele francez spunea atunci că dorește să refacă legătura cu China, subliniind importanța reînnoirii menținerii dialogului pe tema Ucrainei. Ultima călătorie a lui Macron în China a avut loc în 2019, înainte de începerea pandemiei de Covid-19.

Publicația Japan Times notează faptul că Emmanuel Macron nu a reușit să atingă obiectivul principal călătoriei: să facă progrese în ceea ce privește încheierea războiului dintre Rusia și Ucraina în termeni pe care Kievul și alianța transatlantică să îi poată accepta. Liderul chinez Xi Jinping nu a făcut nicio promisiune de a se sprijini pe „cel mai bun prieten” al său, președintele rus Vladimir Putin.

Adrian Lambru

Fac ceea ce-mi place, adică cea mai frumoasă meserie din lume!

Recent Posts

Lumea în cifre: Harta a fericirii globale în funcție de țară în 2024

Fericirea, ca și dragostea, este poate una dintre cele mai puțin înțelese și mai puțin…

13 minute ago

Ministrul Agriculturii: România asigură peste 20% din consumul din UE la carnea de oaie

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a afirmat, duminică, că România asigură peste 20% din consumul din…

34 de minute ago

Cel mai mare exerciţiu NATO! 2.000 de paraşutişti, din 6 ţări, se vor antrena în România

NATO urmează să organizeze în România cel mai amplu exercițiu militar aerian din Europa, la…

54 de minute ago

Companiile chineze dețin o treime din piața europeană a autobuzelor electrice! Poducătorii locali sunt revoltați pe UE

Companiile chineze dețin o treime din piața europeană a autobuzelor electrice, iar producătorii locali de…

o oră ago

Honda Motor pregărește investiții majore în domeniul cercetării

Honda Motor plănuiește să investească un nivel record de 7,6 miliarde de dolari în cercetare…

2 ore ago

Autoritățile vin cu ultimele informații despre alocațiile celor mici

Echipa de la Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS) vin acum cu noi…

2 ore ago

This website uses cookies.