Categories: Info

Klaus Iohannis va participa la Summitul UE din Tirana! Ce rol va juca președintele României

Preşedintele României, Klaus Iohannis, va participa marți la ora 12:00 (ora României) la summitul UE Balcanii de Vest, organizat la Tirana (Albania), a transmis Administraţia Prezidenţială. În cadrul acestei întruniri, șeful statului va prezenta poziția de susținere a țării noastre, în ceea ce privește avansarea procesului de extindere a teritoriului Uniunii Europene.

Administrația Prezidenţială a precizat că Iohannis va continua să acorde sprijin și să sublinieze eforturile şi acţiunile concrete de integrare a ţărilor din regiune în Uniunea Europeană.

Sprijin puternic între Balcanii de Vest și UE

De asemenea, în cadrul summitului UE de la Tirana, președintele României va aduce în discuție importanța consolidării rezilienţei partenerilor, dar și a acordării sprijinul european în sectoare precum cel energetic, al transformării digitale, al securităţii cibernetice şi al gestionării migraţiei.

„Reuniunea la nivel înalt va constitui o nouă ocazie pentru reiterarea angajamentelor reciproce dintre Uniunea Europeană şi Balcanii de Vest în privinţa procesului de integrare europeană, precum şi a avansării cooperării politice şi sectoriale, inclusiv în contextul gestionării consecinţelor războiului Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei. La Summit vor participa şi reprezentanţi ai instituţiilor financiare internaţionale”, se arată în comunicatul emis de Administraţia Prezidenţială, potrivit celor de la G4Media.

În plus, în timpul summitului, va fi adoptată Declaraţia de la Tirana. Acest document conturează sprijinul acordat de Uniunea Europeană statelor din Balcanii de Vest.

Summitul UE din Tirana este primul eveniment de acest tip organizat într-o capitală din regiune. Potrivit analiștilor, acest lucru reconfirmă angajamentul european în raport cu statele din Balcanii de Vest.

A participat și la summitul PPE de la Atena

Klaus Iohannis a participat vineri la summitul PPE de la Atena, unde a avut o întrevedere cu premierul Greciei, Kyriakos Mitsotakis. Cei doi oficiali au discutat, printre altele, despre provocările actuale ale UE, în ceea ce privește criza energetică, declanșată odată cu începerea războiului din Ucraina de pe 24 februarie, scrie Digi24.

„Preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Kyriakos Mitsotakis au subliniat importanţa continuării şi diversificării proiectelor de interconectare energetică şi a altor infrastructuri critice, salutând operaţionalizarea Interconectorului de gaze dintre Grecia şi Bulgaria, care reprezintă şi o verigă esenţială pentru asigurarea securităţii energetice a regiunii. În plus, cei doi lideri au evidenţiat pasul important făcut joi, 1 decembrie, de companiile din sectorul energetic din România, Grecia, Bulgaria şi Ungaria prin semnarea memorandumului de înţelegere pentru implementarea coridorului vertical. Acesta va asigura fluxuri bidirecţionale de gaze naturale, inclusiv înspre România şi Republica Moldova. În context, au fost discutate şi modalităţile de continuare a sprijinului pentru Republica Moldova, afectată de o criză energetică, preşedintele României prezentând măsurile şi acţiunile întreprinse de ţara noastră”, se arată în comunicatul emis de Administrația Prezidențială.

Totodată, Iohannis și Mitsotakis au subliniat importanța legăturii dintre comunitățile celor două state, în ceea ce privește dezvoltarea relaţiilor bilaterale.

Rares Sanda

Masterand în cadrul Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din București. Sunt pasionat de tot ce are legătură cu „Sportul Rege”.

Recent Posts

Piața lactatelor din România variază. Românii preferă laptele de vacă și untul, dar reduc consumul laptelui acidulat

Producția de lapte din România a avut parte de tendințe mixte în primele trei luni…

8 minute ago

Produsele agroalimentare vor fi comercializate în piețe după noi reguli

Produsele agroalimentare vor fi comercializate în piețe după noi reguli. Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor…

29 de minute ago

Mai încercăm odată! Vor fi promovate 12 rute turistice culturale din țară

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a lansat astăzi un proiect de promovare a 12 rute…

46 de minute ago

Transgaz face bani grei: peste 260 milioane de lei în primul trimestru, dublu față de anul trecut

Transportatorul Transgaz, a anunțat pentru primul trimestru al acestui an un profit net de 262,8…

5 ore ago

Putin se întâlnește cu Xi Jinping. Caută sprijin din partea Beijingului

Președintele rus Vladimir Putin sosește joi în China pentru a se întâlni cu „prietenul său…

6 ore ago

Sunt bune și hrănitoare. Și poți să iei și 30 de lei pe kilogram

Ploile şi vremea caldă, combinația perfectă pentru ciuperci, și mai ales pentru cele ale momentului:…

6 ore ago

This website uses cookies.