Categories: Info

IMM-urile pot lua credite de până la 500.000 de euro. Care sunt condițiile de acordare

Antreprenorii vor putea obține un credit de până la 500.000 euro în cadrul proiectului Raiffeisen Bank „factory GROW”. Ajutorul financiar vizează antreprenorii care vor să își extindă modelul de business și afacerile pe mai multe piețe. Însă, doar antreprenorii care au deja stabilit modul în care vor să își dezvolte afacerea, și  un model de afacere aprobat pe piață, vor fi eligibili pentru înscrierea în program.

Cererile de înscriere pot fi completate pe toată perioada anului la adresa  https://www.raiffeisenfactory.ro/factory-grow. Mai mult, cei care se înscriu până pe 17 septembrie, respectiv 17 octombrie vor beneficia de prioritate în cadrul etapelor de selecție.

Ce oportunități oferă factory GROW

Programul factory by Raiffeisen Bank oferă o multitudine de posibilități pentru proprietarii de companii care doresc instrumente, consiliere și asistență pentru a-și dezvolta întreprinderile. Astfel, Raiffeisen Bank oferă, pentru prima dată în România, șansa întreprinderilor mature de a se dezvolta într-un ritm mai rapid, cu un plan de scalare personalizat și adaptat la cerințele afacerii lor.

Modulul de scalare al programului se adresează tuturor proprietarilor de companii care sunt motivați să își dezvolte companiile, sunt curioși și dornici să învețe. Aceștia primesc gratuit un plan de scalare personalizat, bazat pe obiective de dezvoltare specifice, asistență în determinarea căilor pe care ar trebui să se concentreze și resurse pentru a face față cu ușurință schimbărilor din afacerea lor. După ce intră în posesia creditului, antreprenorii se vor bucura de îndrumare și sprijin pe tot parcursul procesului de scalare.

Antreprenorii vor avea șansa de a-și îmbunătăți abilitățile de management și de conducere pentru a promova creșterea afacerii, de a avea acces la noi piețe și de a-și extinde modelul de afaceri în Europa sau chiar în întreaga lume, pe lângă strategia de finanțare și de extindere oferită. În plus, aceștia vor primi îndrumări utile cu privire la modul în care să își dezvolte produsul, serviciul sau modelul de afaceri pentru a atrage mai mulți clienți și pentru a stimula interesul pentru ofertele companiei. Acest lucru îi va ajuta să își extindă afacerea mai eficient.

Vladimir Kalinov, vicepreședinte Retail la Raiffeisen Bank a susținut că:„Discutăm zilnic cu zeci de antreprenori pentru a le înțelege nevoile de business și modul în care produsele noastre îi pot ajuta. Multe companii românești, ajunse la o anumită maturitate, simt nevoia să treacă la următorul nivel de dezvoltare, să-și modernizeze procesul intern de organizare, să lanseze un produs nou sau un serviciu inovator. Astfel, am decis să dezvoltăm factory GROW, un modul de scalare dedicat nevoilor și viziunii antreprenorilor români. Pe tot parcursul procesului de scalare experții noștri vor ghida companiile, ajutându-le să-și gestioneze corect riscurile și să-și extindă afacerea conform strategiei și obiectivelor lor.”

Pași de urmat pentru a aplica în „factory GROW”

-Candidații vor completa un formular de diagnosticare, menit să evidențieze  punctele forte, nevoile financiare și planul de acțiune propus de companie.

-Apoi, echipa factory GROW va selecta afacerile în funcție de potențialul lor e scalare.

-După încheierea procesului de selecție, beneficiarii vor crea împreună cu echipa băncii strategia pe care urmează să o implementeze.

Raluca Cibu-Buzac, reprezentant Luminspino, partener în implementarea modulului de scalare a declarat că: “Modulul de scalare Factory GROW este un program ambițios pentru un grup ambițios de manageri! Factorul diferențiator al unei companii, potențial candidată pentru scalare, îl reprezintă un model de afaceri confirmat și repetabil. După cum s-a dovedit în alte țări ale Uniunii Europene, finanțarea este esențială pentru călătoria de scalare, iar acesteia i se va adăuga sprijinul Raiffeisen Bank, adaptat la nevoile individuale ale fiecărei companii.”, conform sursei citate.

 

Claudia Andreea Jalba

Sunt absolvent al masterului „Patrimoniu și Turism Cultural” din cadrul Facultății de Istorie UAIC. „Toate faptele și gândurile mari au un început ridicol.” — Albert Camus

Recent Posts

România, în topul exportatorilor de miere din UE: 1.700 tone exportate în 2023

Anul trecut, statele membre ale Uniunii Europene au importat 163.700 tone de miere naturală din…

58 de minute ago

Câți bani cheltuie partidele în campania electorală? Suma uriașă cheltuită de PSD

În ultimele zile, reprezentanții Expert Forum au disecat datele referitoare la finanțarea campaniei electorale, publicate…

2 ore ago

Bătaie pe deșeuri. Un magazin oferă mai mulți bani pentru PET-urile reciclate

Desigur, acțiunea este una civică, pentru a da un impuls reciclării. Astfel, un supermarket a…

2 ore ago

Vești pentru seniori! Ce informații vin odată cu pensia recalculată din toamnă

Ne   așteptăm ca un procent de 60% dintre români să aibă pensia crescută chiar și…

3 ore ago

Mandat de arestare pe numele lui Benjamin Netanyahu! Joe Biden: „Este scandalos”

Preşedintele american Joe Biden a exprimat luni critici față de mandatele de arestare solicitate de…

3 ore ago

Consolidare de forțe! Noi trupe și echipamente rusești în Libia

Prezența militară rusă în Libia, observată încă din 2019 sub paravanul grupării de mercenari Wagner,…

4 ore ago

This website uses cookies.