Fenomenul inflaționist în istorie. Monedele care și-au pierdut valoare peste noapte

Fenomenul inflaționist poate fi definit ca fiind un efect economico-social complex, devenit aproape omniprezent în întreaga lume, care afectează orice fel de mecanism economic creat într-o societate.  Inflația este atât de strâns legată de mecanismul monetar al unui stat, încât îl poate distruge complet.

Fenomenul inflaționist este considerat de majoritatea specialiștilor ca fiind un efect negativ, care generează o sumedenie de probleme la nivel economic și care afectează societatea pe mai multe planuri. Marele filozof Jean Bodin considera că “inflația se naşte din abundenţa de aur şi argint, metale care, la origine, dădeau valoare lucrurilor”. Economistul american Milton Friedman era de părere că inflația cauzează dezechilibrele cu precădere monetară.

Din păcate, oamenii învață din greșeli, iar în istorie au existat momente în care, în urma unei inflații bruște, cauzate de o așa zisă “abundență de aur și argint”, monedele și-au pierdut complet valoarea peste noapte.

Fenomenul inflaționist din Ungaria: cel mai rău caz din istorie

Cel mai rău caz de hiperinflație din istorie, în care guvernul a încercat să redreseze problemele economice ale țării prin printarea mai multor bani, care a dus, evident, la o prăbușire a monedei naționale, a fost în Ungaria, în perioada de după al Doilea Război Mondial, din care țara vecină a ieșit aproape complet distrusă și înfrântă.

Prețurile începuseră deja să crească în Ungaria după război, deoarece capacitatea de producție a scăzut din cauza distrugerilor.  Neavând o bază de impozitare pe care să se bazeze, guvernul maghiar a decis să stimuleze economia prin tipărirea de bani. Acesta a împrumutat bani băncilor la rate scăzute, care au împrumutat apoi banii companiilor. Guvernul a angajat direct muncitori, a acordat împrumuturi consumatorilor și a dat bani oamenilor.  Guvernul a inundat literalmente țara cu bani pentru a relansa economia.

Pentru a înțelege numai cât de repede a crescut masa monetară, luați în considerare faptul că moneda în circulație era de 25 de miliarde de Pengö în iulie 1945, a crescut la 1,646 trilioane în ianuarie 1946, la 65 de cvadrilioane (milioane de miliarde) de Pengö în mai 1946 și la 47 de septilioane (trilioane de trilioane) de Pengö în iulie 1946.

Cât de gravă a fost inflația? Ceva care costa 379 Pengö în septembrie 1945, costa 72.330 Pengö în ianuarie 1945, 453.886 Pengö în februarie, 1.872.910 în martie, 35.790.276 Pengö în aprilie, 11,267 miliarde Pengö la 31 mai, 862 miliarde Pengö la 15 iunie, 954 trilioane Pengö la 30 iunie, 3 miliarde de miliarde Pengö la 7 iulie, 11 trilioane de miliarde Pengö la 15 iulie și 1 trilion de trilioane Pengö la 22 iulie 1946. În mod evident, inflația a fost devastatoare pentru cei care nu aveau cunoștințe matematice.

La apogeul inflației, prețurile creșteau cu 150.000% ZILNIC. Până atunci, guvernul a încetat cu totul să mai colecteze impozite, deoarece chiar și o singură zi de întârziere în colectarea impozitelor ștergea valoarea banilor colectați de guvern.

Deci, cum au făcut față oamenii la această avalanșă de bani?  Cum s-a descurcat guvernul care a tipărit banii cu atâtea zerouri?  Soluția a fost simplă: a schimbat numele monedei.  Pengö a fost înlocuit cu Milpengö (1.000.000.000 Pengö) care, la rândul său, a fost înlocuit cu Bilpengö (1.000.000.000.000.000.000 Pengö), care a fost înlocuit cu Adopengö, indexat cu rata inflației.

Un caz recent: Zimbabwe și decizia neinspirată de a repeta greșeala Ungariei

Zimbabwe, o țară situată în apropierea coastei de sud-est a Africii, s-a confruntat cu o criză cauzată de fenomenul inflaționist care a durat aproape un deceniu. Din 1998 până în 2009, rata inflației dolarului zimbabwean a crescut rapid, atingând la un maxim de 79 600 000 000 000% pe lună la mijlocul lui noiembrie 2008. Hiperinflația dolarului zimbabwean din această perioadă a fost cauzată de proasta gestionare economică, inclusiv de eforturile directe ale guvernului de a ascunde adevărata valoare a monedei. Deci, cum s-a produs această criză de hiperinflație? De ce a durat atât de mulți ani?

Cauza directă a crizei de hiperinflație din Zimbabwe a fost gestionarea defectuoasă a politicii monetare de către președintele Robert Mugabe și guvernul său. Începând cu anii ‘90, președintele a instituit o serie de reforme economice care s-au dovedit dezastruoase. Reformele funciare prost structurate au provocat o scădere bruscă a producției de alimente, ceea ce a dus la creșterea prețurilor la alimente chiar și în timp ce sectorul bancar se prăbușea din cauza sancțiunilor economice impuse de SUA, Uniunea Europeană și FMI.

Incapacitatea sectorului bancar de a mobiliza fonduri pentru investiții și împrumuturi s-a datorat în parte jafului politic al elitelor societale și al oficialilor guvernamentali. De asemenea, băncile nu au fost dispuse să împrumute bani din cauza riscului crescut creat de incertitudini politice și monetare. Ca urmare, dezvoltarea capitalului și producția economică au scăzut brusc, iar rata de ocupare a forței de muncă a atins un maxim de 80% în timpul crizei fenomenului inflaționist.

În plus, guvernul din Zimbabwe a tipărit sume uriașe de monedă nouă pentru a finanța acțiunile militare din Republica Democrată Congo. Acest lucru încalcă în mod direct teoria cantitativă a banilor, care afirmă că prețul bunurilor și serviciilor este corelat pozitiv cu cantitatea de bani în circulație. Explozia volumului de monedă în circulație datorată tipăririi de bani a provocat o creștere rapidă a prețurilor, același lucur care se întamplase cu decenii în urmă în Ungaria.

Gravitatea fenomenului inflaționist din Zimbabwe s-a datorat, de asemenea, corupției instituționale și lipsei de încredere în guvern și în monedă. În timp ce tipărea bani pentru a finanța eforturile militare, guvernul din Zimbabwe a subdeclarat activitățile de tipărire de bani cu peste 20 de milioane de dolari pe lună.

În încercarea de a corecta scăderea valorii monedei din Zimbabwe, Banca de Rezervă a țării și-a intensificat pur și simplu eforturile de tipărire de monedă, a declarat inflația ilegală, a redenumit moneda din bancnote de 5, 10 și 20 de dolari zimbabweeni în bancnote de 100.000.000 și 200.000.000 de dolari zimbabweeni, a evitat în mod intenționat să actualizeze cursurile de schimb valutar sau ratele inflației și a anunțat noi regimuri monetare care nu au abordat cauzele care stau la baza inflației și au redus și mai mult încrederea cetățenilor în stabilitatea monedei.

Pe măsură ce inflația a atins maxime istorice la sfârșitul anului 2008, guvernul din Zimbabwe a început să instituie mai multe reforme. În primul rând, a adoptat valute străine, inclusiv dolarul american și euro, ca monede oficiale, ceea ce i-a permis să stabilizeze prețurile, ratele de schimb și să restabilească încrederea în valoarea monedei.

În al doilea rând, în 2009, guvernul a încetat să mai tipărească dolari din Zimbabwe și a permis oamenilor să folosească moneda străină pe care o preferă, în principal dolari americani. Acest lucru a restabilit încrederea consumatorilor în valoarea monedei.