Categories: Lumea la zi

Eurodeputații vor să ne taxeze bogații! Câți milionari români vor fi subțiați la conturi

Peste 130 de eurodeputați cer implementarea unei taxe internaționale aplicabile și în România pentru averea celor mai bogați oameni ai lumii. Impozitul propus ar fi de 1,5% din averile de peste 50 de milioane de euro, ceea ce ar ține drept sursă de finanțare a programelor de mediu.

Potrivit datelor de la ANAF, în țara noastră există la momentul actual 300 de oameni cu averi de peste 25 de milioane de euro. Un număr de 90.000 de oameni din România ar avea o avere de peste un milioan de dolari, după calculele realizate de o companie privată.

130 de aleși europeni sunt pentru introducerea taxei

Eurodeputata Aurore Lalucq a transmis că inițiativa de a introduce un impozit plătit de bogații lumii au strâns deja 130 de parlamentari europeni să fie pentru introducerea taxei de 1,5%, împreună cu un număr semnificativ de organizații non-profit și specialiști în fiscalitate.

Aurore Lalucq a declarat că „Suntem peste 130 de eurodeputați, economiști specializați în fiscalitate, milionari, ONG-uri și cerem o taxare justă a ultra-bogaților. Imposibil! Așa am zis și pentru taxarea multinaționalelor, dar am făcut-o!”.

Eurodeputații își doresc o taxă de 1,5% pe averile de cel puțin 50 de milioane de euro, folosind exemplul impozitului minim de 15% asupra multinaționalelor, la care au aderat deja 140 de țări, după ce majoritatea lumii a considerat inițial că este imposibil de aplicat.

Profesorul de Economie Christian Năsulea a declarat că „Aceste averi nu sunt ținute în cash, marea majoritate a acestor oameni au mare parte din avere în active imobiliare, în acțiuni, în tot felul de titluri, ceea ce face imposibil pentru unii să achite aceste taxe. Faptul că unii dintre superbogații planetei plătesc impozite foarte mici în comparație cu cetățeanul de rând denotă niște probleme cu sistemul de taxare din țara respectivă”.

Câte persoane cu averi de peste 50 de milioane de euro există în România

Nu există date oficiale care să ne indice numărultotal de români cu averi de peste 50 de milioane de euro care ar fi afectați de propunerea de taxare a eurodeputaților. Cu toate acestea, există câteva informații care pot indica un număr aproximativ.

Sunt 300 de români care au averi de peste 25 de milioane de euro, în țară sau peste hotare , conform datelor ANAF. În același timp, 1.828 de români sunt foarte bogați, arată calculele făcute de specialiștii companiei londoneze Frank Knight, adică au acumulat averi de peste 30 milioane de dolari. Asta ar clasa România peste Polonia, care are un total de 1.067 de bogați. Franța conduce în Europa -numărul de oameni bogați, cu peste 30.000, urmată de Germania.

Conform estimărilor realizate de compania londoneză, 91.500 de români ar avea o avere de peste 1 milion de dolari. Aceasta include banii din bănci, acțiuni, dar și mașini, case, bijuterii, obiecte de artă. Iar până în 2026, grupului de superbogați li s-ar alătura încă 700 de persoane.

Un reprezentant al publicației Frank Knight, Flora Harley, a explicat că „Europa a fost în epicentrul crizei din energie, războiul din Ucraina și o oarecare scădere a creșterii economice au făcut ca averea deținută de ultra-bogați să se reducă cu 17% în regiune”, informează Știrile Pro TV.

Natalie Preotesescu

Tânăr jurnalistă, cu un an de experiență. Sunt pasionată de scris, de mic copil, iar interesele mele principale sunt lectura, în special cea străină, desenul și 3D modeling.

Recent Posts

Există cerere pentru investiții! Contractele încheiate depășesc suma prevăzută în PNRR

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, vine cu vești importante. Oficialul din Guvern a…

7 minute ago

Piața lactatelor din România variază. Românii preferă laptele de vacă și untul, dar reduc consumul laptelui acidulat

Producția de lapte din România a avut parte de tendințe mixte în primele trei luni…

29 de minute ago

Produsele agroalimentare vor fi comercializate în piețe după noi reguli

Produsele agroalimentare vor fi comercializate în piețe după noi reguli. Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor…

49 de minute ago

Mai încercăm odată! Vor fi promovate 12 rute turistice culturale din țară

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a lansat astăzi un proiect de promovare a 12 rute…

o oră ago

Transgaz face bani grei: peste 260 milioane de lei în primul trimestru, dublu față de anul trecut

Transportatorul Transgaz, a anunțat pentru primul trimestru al acestui an un profit net de 262,8…

6 ore ago

Putin se întâlnește cu Xi Jinping. Caută sprijin din partea Beijingului

Președintele rus Vladimir Putin sosește joi în China pentru a se întâlni cu „prietenul său…

6 ore ago

This website uses cookies.