Categories: Info

EURACTIV: Fostul ministru Darius Vâlcov, condamnat de instanțele române. Oficialul se refugiază în Italia

Fostul ministru de Finanțe, Darius Vâlcov, a fost condamnat săptămâna aceasta de Înalta Curte de Casație și Justiție din România pentru trafic de influență și spălare de bani, având servit șase ani de închisoare. Acesta s-a refugiat în Italia, urmând modelul altor imagini importante politice ce l-au precedat și care de asemenea, s-au confruntat cu acuzații grave.

Instanțele străine nu au acceptat până acum cererile de extrădare ale României, aceștia având ca motiv principal condițiile proaste din închisorile din România. Acest lucru a atras atenția și multe nemulțumiri cu privire la cazul lui Vâlcov.

Fostul ministru de Finanțe, refugiat în Italia

Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a răspuns criticilor din presă și din partea opiniei publice spunând că este „contraproductiv” să se zădărnicească eforturile de combatere a corupției în statele membre UE prin „ignorarea principiului recunoașterii hotărârilor penale definitive din alte state”, având în vedere noile reglementări europene anticorupție. În opinia sa, o cooperare judiciară eficientă între statele membre este necesară pentru a însoți consolidarea legislației anticorupție la nivel național și la nivelul UE, în special în ceea ce privește ideea de recunoaștere reciprocă a hotărârilor penale definitive.

Predoiu a fost rugat de USR, cel mai mare partid de opoziție, să aducă în discuție acest subiect în cadrul viitorului Consiliu Justiție și Afaceri Interne al UE de la Bruxelles, deoarece are obligația de a face acest lucru. „Se pune problema prejudiciului adus justiției din România de deciziile instanțelor italiene, care nu numai că refuză cererile instanțelor românești, dar sunt cazuri în care justiția română a rediscutat pedepsele aplicate, astfel încât pedepsele privative de libertate au devenit pedepse cu suspendare”, au spus membrii USR.

Pe lista condamnaților care reprezintă nume celebre în România și care au ales să se stabilească în Italia se află fostul social-democrat Ion Arsene, fostul finanțator al clubului de fotbal Dinamo, Dragoș Săvulescu, fosta șefă antimafia Alina Bica, fostul ofițer al serviciilor de informații Daniel Dragomir, fostul șef al Autorității pentru Siguranța Alimentelor din România, Marian Zlotea, și Mario Iorgulescu, fiul lui Gino Iorgulescu, președintele Ligii Profesioniste de Fotbal. Fostul primar al Bucureștiului, Sorin Oprescu, se află în Grecia, în urma condamnării sale la 10 ani și opt luni de închisoare pentru corupție, conform Euractiv .

Cazul lui Darius Vâlcov

A fost dat verdictul în cazul dosarului ce prevede acuzații de trafic de influență și spălare de bani, care se află pe numele fostului ministru al Finanțelor, Darius Vâlcov. Acesta a fost condamnat la șase ani de închisoare, iar averea sa impresionantă, care era mascată în spatele unor tablouri de preț, va fi confiscată. Până la anunțarea deciziei, acest dosar a fost în proces timp de 8 ani. Inițial, condamnarea acestuia era situată la 8 ani de închisoare, însă decizia luată de magistrații de la Curtea Supremă a redus această pedeapsă.

În același dosar alături de fostul ministru de Finanțe, s-au regăsit mai multe imagini importante precum, fostul primar al municipiului Slatina, Minel Prina, care a primit o condamnare de 4 ani și 6 luni de închisoare, doi afaceriști, Bogdan Timofte și Constantin Tomescu, care au primit de asemenea, 3 ani și respectiv 3 ani și 6 luni de închisoare. Darius Vâlcov, fost ministru de Finanțe, a fost trimis în judecată în anul 2015, în timp ce era senator, pentru presupuse fapte de trafic de influență și spălare de bani, comise în perioada în care a fost primar al Slatinei și senator, precum și pentru efectuarea de operațiuni financiare incompatibile cu funcția pe care o deținea, comise în perioada în care era ministru, conform EVZ.ro .

Bianca Pislaru

Studentă în anul III la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării. Sunt pasionată de scris, artă și muzică.

Recent Posts

Degeaba plătim 50 de bani pe sticlă, că tot sunt probleme. Care sunt defectele Sistemului de Garanție-Returnare

Românii plătesc pentru fiecare sticlă pe care o achiziționează 50 de bani. Ceea ce este…

4 minute ago

Ciolacu o susține pe Gabriela Firea pentru Primăria Capitalei. Contracandidații nu sunt pe placul premierului

Marcel Ciolacu, premierul României, a vorbit despre candidații pentru funcția de primar al Capitalei. Acesta…

26 de minute ago

Situația sistemului salarial. Doar 10% din salariile din România sunt peste 37.000 de lei

Doar 10% din salariile din România sunt peste medie, anunță Blocul Național Sindical. Acesta mai…

44 de minute ago

Marcel Ciolacu, întrevedere cu Erdogan. Când va avea loc întâlnirea din Turcia

Premierul României, Marcel Ciolacu, se va duce în Turcia. Acesta se va întâlni cu liderul…

o oră ago

O nouă metodă de înșelătorie. La ce trebuie să fi atent când vine curierul

O nouă metodă de înșelătorie a apărut la noi în țară. Escrocii trimit colete pe…

2 ore ago

Un nou mandat al lui Trump ar duce lumea spre un război global? NATO s-ar putea destrăma

Dacă Donald Trump va câștiga un al doilea mandat la Casa Albă în noiembrie, NATO…

8 ore ago

This website uses cookies.