Categories: Lumea la zi

După mine, potopul! Trump anunță un viitor sumbru pentru Statele Unite

SUA se „duce pe apa sâmbetei”, a susținut Donald Trump într-un discurs sfidător, după ce a pledat nevinovat pentru falsificarea unor registre de afaceri pentru a ascunde informații dăunătoare campaniei sale electorale înainte de alegerile din 2016. 

Fostul președinte american a fost învinuit marți de 34 de capete de acuzare într-un tribunal din Manhattan, la New York. Acestea sunt legate de plata unei sume de bani drept mită către starul porno Stormy Daniels, în schimbul tăcerii acesteia, care spune că ar fi avut o aventură de noapte. 

Trump este primul președinte american din istorie care se confruntă cu un proces penal. „Singura crimă pe care am comis-o este aceea de a apăra fără teamă națiunea noastră de cei care încearcă să o distrugă”, le-a spus susținătorilor săi, adunați la reședința sa de la Mar-a-Lago, în Florida, după ce a apărut în instanță. 

Indignarea fostului președinte american 

Fostul președinte a spus că acest „caz fals” face pur și simplu parte dintr-o conspirație a partidului democrat pentru a interfera cu alegerile prezidențiale de anul viitor, la care Trump candidează. Faptul că fostul președinte a susținut cu indignare că SUA se „duce pe apa sâmbetei”, acum că acesta a părăsit funcția de lider și este pus sub anchetare, amintește într-o oarecare măsură de același nivel de ego pe care îl avea regele Franței Ludovic al XV-lea. 

„După mine, potopul!” sunt faimoasele vorbe ale lui Ludovic al XV-lea, rostite după marea pierdere a francezilor în fața austriecilor la Rossbach, în 1757. Regele ar fi fost indignat de pierderea bătăliei și ar fi susținut că dacă el nu va mai fi liderul Franței, atunci toate țara se va „duce pe apa sâmbetei”. 

În timpul procedurii de aproape o oră în fața judecătorului Juan Merchan, Donald Trump a menținut o postură ca de piatră, tăcută, vorbind cu voce tare doar când răspundea la întrebările judecătorului și pentru a pleda nevinovat. Trump nu a spus nimic reporterilor în timp ce a părăsit instanța. 

Acuzația împotriva lui Trump 

Plata de 130 de mii de dolari făcută în schimbul tăcerii lui Daniels nu este, în sinea sa, ceva ilegal. Însă cheltuirea de bani pentru a ajuta o campanie prezidențială, fără a-i dezvălui, încalcă legea federală privind finanțarea campaniilor electorale. 

Fostul său avocat, Michael Cohen, care s-a întors împotriva fostului său șef, a declarat că a făcut plata la indicațiile lui Trump. Fiecare dintre acuzații atrage după sine o pedeapsă maximă de patru ani de închisoare, deși un judecător l-ar putea condamna pe Trump la eliberare condiționată dacă va fi găsit vinovat. 

Probabilitatea ca acesta să fie găsit vinovat este deocamdată neclară, dar cazul a tras țara pe un teritoriu politic neexplorat. Procesul lui Trump ar putea începe încă din ianuarie 2024, a declarat judecătorul Merchan, ceea ce înseamnă că republicanul ar putea reveni în fața instanței chiar în momentul în care încep alegerile primare pentru selectarea candidatului partidului la alegerile prezidențiale. 

Trump ar fi plătit mai multe persoane în schimbul tăcerii acestora 

În timp ce acuzațiile se referă la plata către Stormy Daniels, procurorii au publicat, de asemenea, documente de fond despre care spun că indică un model de încercare de a suprima povești potențial dăunătoare din punct de vedere politic. 

Aceștia au enumerat alte două plăți despre care spun că au fost făcute prin intermediul National Enquirer, un tabloid american al cărui editor este un aliat de lungă durată al lui Trump. Ei susțin că 30.000 de dolari au fost plătiți pentru a cumpăra tăcerea unui portar de la Trump Tower care a afirmat că  Trump avea un copil bastard. Iar alți 150.000 de dolari au fost plătiți lui Karen McDougal, un fost model Playboy care a declarat că a avut o relație sexuală cu Trump. Procurorii au declarat că ambele plăți au fost făcute de National Enquirer, un tabloid american al cărui editor este un aliat de lungă durată al lui Trump. 

Deși o condamnare penală nu l-ar împiedica pe Trump nici să candideze la președinție, nici să revendice Biroul Oval, lupta juridică prelungită s-ar putea dovedi o distragere majoră a atenției pentru candidatul republican și ar putea adăuga un nou nivel de agitație la alegerile primare ale partidului său. 

Trump se află în centrul altor trei anchete, legate de eforturile de a anula rezultatele alegerilor din 2020, de atacul asupra Capitoliului în momentul în care acesta certifica victoria lui Joe Biden și asupra modului în care fostul președinte a gestionat documentele clasificate după ce a părăsit Casa Albă, scrie BBC. 

Natalie Preotesescu

Tânăr jurnalistă, cu un an de experiență. Sunt pasionată de scris, de mic copil, iar interesele mele principale sunt lectura, în special cea străină, desenul și 3D modeling.

Recent Posts

Salarii mai mici pentru 1,5 milioane de români? Guvernul caută soluții pentru reducerea taxării pe muncă

Coaliția de guvernare caută soluții pentru reducerea taxării pe muncă. În prezent, se lucrează la…

11 minute ago

Temperaturi scăzute în București! ANM anunță Cod Galben de vânt

Meteorologii din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie au emis o prognoză specială în ceea ce…

34 de minute ago

Atac asupra unui oficial! Premierul Slovaciei a fost împușcat

Potrivit presei, premierul Slovaciei, Robert Fico, a fost rănit într-un schimb de focuri de armă.…

52 de minute ago

Schimburile comerciale între România și SUA! Ambasadoarea SUA la București a spus că investitorii americani așteaptă transparență

Ambasadoarea SUA la București, Kathleen Kavalec, a transmis faptul că investitorii americani caută transparență și…

o oră ago

Este Georgia mai aproape de Rusia decât de Occident? SUA trage un semnal de alarmă

Oficialii din SUA vin acum cu un avertisment important. Aceștia au specificat faptul că Georgia…

2 ore ago

Marcel Ciolacu, discurs în Portul Constanța: „Noile terminale vor genera un plus anual de un milion de tone de marfă”

Premierul Marcel Ciolacu a participat, astăzi, la inaugurarea evenimentului "DP WORLD-20 de ani de eficiență…

2 ore ago

This website uses cookies.