Categories: Info

Comisia Europeană: Bulgaria, Croația și România sunt pregătite pentru a intra în zona de liberă circulație Schengen

Bulgaria, Croația și România „sunt pregătite să se alăture” spațiului european de călătorie fără vize, a declarat miercuri comisarul european pentru afaceri interne, Ylva Johansson. Aceste țări membre ale UE au dovedit că pot îndeplini condițiile necesare pentru a participa, a adăugat ea, în urma unei reuniuni a comisarilor europeni.

Fiecare țară depune eforturi de ani de zile pentru a fi acceptată în zona Schengen de liberă circulație, care poate aduce beneficii pentru țările implicate prin facilitarea circulației turiștilor și a rezidenților.

Johansson a declarat că trioul a depus toate eforturile necesare, inclusiv îmbunătățirea gestionării frontierelor, asigurarea cooperării transfrontaliere în materie de aplicare a legii și adoptarea vizei Schengen uniforme, relatează Politico.

Cele trei state sunt pregătite pentru aderare

După Bulgaria, Croația și România, Cipru și Irlanda sunt singurele țări din UE care nu fac parte din spațiul Schengen. Nu toate țările UE sunt încântate de intrarea celor trei în clubul de liberă circulație, membri precum Suedia exprimându-și îngrijorarea cu privire la crima organizată și corupția din aceste țări. Dar Parlamentul European a făcut presiuni asupra UE pentru a acționa.

Sprijinul Comisiei Europene este menit să dea un nou impuls pentru ca cei trei să intre în Schengen. Vicepreședintele Comisiei, Margaritis Schinas, a declarat marți că, Comisia a dorit „să risipească orice îndoială cu privire la faptul că Croația, Bulgaria și România sunt apte să adere”.

Johansson a declarat că problema va ajunge în continuare în atenția miniștrilor de interne din UE, care sunt așteptați să discute acest subiect în cadrul unei reuniuni care va avea loc pe 8 decembrie.

„Mă aștept ca statele membre să ia această decizie pozitivă istorică importantă, un moment de mare mândrie pentru cetățenii acestor țări și, cel mai important, o decizie în interesul tuturor”, a declarat Johansson.

Decizia finală de aderare va fi luată pe 8 decembrie

Comisia Europeană a făcut, miercuri, public, raportul de evaluare pentru aderarea celor trei țări la Spațiul Schengen, care este unul pozitiv, și a emis instrucțiuni către Consiliul JAI, care se va reuni în 8 decembrie pentru a lua decizia oficială de aderare, conform Digi24.

De ani de zile, aceste state membre au contribuit în mod semnificativ la buna funcționare a spațiului Schengen, inclusiv în perioada pandemiei și, mai recent, atunci când s-au confruntat cu consecințele fără precedent ale războiului din Ucraina. Deși cele trei țări sunt deja parțial obligate să respecte normele Schengen, controalele la frontierele interne cu aceste state membre nu au fost ridicate și, prin urmare, acestea nu se bucură de toate beneficiile care decurg din apartenența la spațiul Schengen fără controale la frontierele interne, se arată în comunicatul înaintat de Comisia Europeană.

De asemenea, Uniunea Europeană a anunțat suplimentarea fondurilor pentru bugetul de anul viitor trimise către România, iar potrivit declarațiilor unui eurodeputat, o parte din acestea vor fi utilizate pentru finalizarea procesului de aderare la spațiul Schengen. În total, creșterea aprobată de UE este de 10 milioane de euro, menite să faciliteze integrarea României în Schengen.

Bugetul european pentru anul 2023 urmează să fie votat, săptămâna viitoare, în plenul Parlamentului European de la Strasbourg.

Andreea Miroiu

Recent Posts

S-a schimbat modalitatea de acordare a concediilor medicale. Ce trebuie să cunoască angajații români

Autoritățile din românia au implementat o serie de modificări. Acestea au legătură cu modalitatea prin…

4 minute ago

Vrei să îți petreci concediul în Turcia în 2024? Prețurile au crescut considerabil față de anii anteriori

Mulți turiști se întreabă care sunt sumele pe care trebuie să le aloce în acest…

25 de minute ago

Acțiunile lui Putin dau de gândit americanilor. Demiterea lui Șoigu arată că liderul rus este „disperat”

Oficialii Statelor Unite sunt de părere că demiterea ministrului rus al apărării demonstrează că Vladimir…

33 de minute ago

Ajutoarele umanitare pentru Gaza, blocate. Protestatarii israelieni au împrăștiat alimentele pe jos

Protestatarii israelieni au blocat luni camioanele cu ajutoare care se îndreptau spre Gaza. Aceștia au…

47 de minute ago

Ce se întâmplă cu impozitarea salariului minim? Marcel Ciolacu a oferit mai multe detalii

Premierul României, Marcel Ciolacu, a oferit câteva informații despre următoarele etape cu privire la impozitarea…

54 de minute ago

O categorie de români primește bani pentru facturi! Iohannis a promulgat legea

O anumită categorie de români va primi bani pentru a-și achita facturile. În ziua de…

o oră ago

This website uses cookies.