Categories: Info

Câți angajați la stat sunt vizați de supraimpozitare? Și premierul Nicolae Ciucă se numără printre ei

Guvernul vorbește despre viitoare măsuri pentru realizarea de economii, dar evită să folosească termeni precum „austeritate”. Miniștrii vorbesc de „neintervenții”, iar membrii coaliției au păreri contradictorii în ceea ce privește oportunitatea aplicării supraimpozitării salariilor mai mari decât al preşedintelui.

Dacă inițial discuțiile despre supraimpozitare vizau în mod clar salariile mai mari decât al preşedintelui, ieri declaraţiile membrilor Coaliției de guvernare au devenit mai nuanţate, iar uneori contradictorii.

Astfel, cei vizaţi de măsură ar putea fi doar bugetarii care cumulează pensia şi salariul şi care câştigă mai mult decât şeful statului. Și în ceea ce privește măsura îngheţării salariilor bugetarilor, care de altfel au fost majorate la începutul acestui an, perspectiva s-a schimbat – acum se vorbește de o „neintervenție”, care se aplică doar pe o perioadă limitată.

Ciolacu vrea, Ciucă se opune

Iată cum s-au succedat declarațiile principalilor oameni politici implicați în această problemă

„E normal să vii cu o impozitare suplimentară”, a afirmat preşedintele Camerei Deputaților Marcel Ciolacu, referitor la cumulul pensie-salariu, atunci când acesta depășește valoarea de 25.000 de lei, cât este valoarea salariului brut al președintelui.

„Nu discutăm despre supraimpozitare”, a declarat categoric Nicolae Ciucă și el vizat de supraimpozitare. Şeful Executivului câştigă 33.000 de lei lunar – 18.000 de lei din pensia de militar şi 15.000 din salariul de prim ministru. Premierul a subliniat că nu trebuie induse motive de panică în rândul populaţiei.

Un mesaj preluat și Marius-Constantin Budăi, ministrul Muncii, care a declarat că: „Nu vorbim de o înghețare a salariilor, ci vorbim de o neintervenție pe o perioadă limitată”.

Peste 11.000 de bugetari au salarii de peste 25.000 de lei

În România, angajaţii din instituțiile și autoritățile publice însumează peste 1,2 milioane de persoane. Conform cifrelor oficiale, mai mult de 11 mii de bugetari au un salariu mai mare decât cel primit de președintele Klaus Iohannis, respectiv de 25.000 de lei. Dacă la aceștia se adaugă și angajaţii din mediul privat, mai mult de 30 de mii de români au un salariu de bază brut mai mare decât șeful statului.

Potrivit informațiilor vehiculate în presă, există discuții și despre o posibilă aplicare a supraimpozitării şi angajaţilor din mediul privat.

Măsura nu pare însă sortită succesului. „Ideea asta cu supraimpozitarea celor care cumulat depășesc salariul președintelui, parcă e făcută să nu funcționeze. E o discriminare. La prima sesizare, CCR va confirma”, a declarat expertul fiscal Gabriel Biriş, citat de observatornews.

Proiectul ordonanţei de urgență cu măsurile prevăzute a aduce economii la buget, elaborat de Ministerul Finanțelor, include însă condiții nu doar pentru reduceri, ci și pentru acordarea unor sporuri. Astfel, cei care deţin titlul de doctor, ar putea primi sporul de 50% din salariul de bază. Dar doar dacă activează în domeniul în care detin acest titlu. Proiectul prevede și interdicția de a face parte din mai multe consilii de aministrație.

Radu Ghitulescu

În presa scrisă, de pe la începutul anilor '90. Am colaborat cu cotidiane, săptămânale, lunare. În ultimii ani am lucrat preponderent în presa IT.

Recent Posts

Opinie Wall Street Journal: De ce vrea Rusia să domine Africa?

Pe fondul crizelor care zguduie lumea în Orientul Mijlociu, Europa și Indo-Pacific, știrile din Niger…

4 minute ago

Atenționare din partea Poliției Române. Românii cad victime unei noi metode de înșelăciune

Conform unui avertisment transmis de reprezentanții Poliției Române, în ultimele zile este activă o nouă…

15 minute ago

Locul lui Prigojin, ocupat de o femeie! Cine este „protejata” promovată de Putin

Mira Terada este o femeie în vârstă de 36 de ani care a fost extrădată…

23 de minute ago

Nemții lucrează mai puțin decât media europeană. Guvernul caută soluții fiscale

Germania vrea să renunțe la anumite taxe și reforme ale sistemului de protecție socială pentru…

38 de minute ago

România va fi lovită de un ciclon. Vremea rece continuă și zilele viitoare

Valul de aer rece a cuprins mare parte din țară, iar în unele zone temperaturile…

47 de minute ago

Promateris: Reducere cu peste 500 tone emisiile de carbon în 9 luni. Avantajele instalării centralei fotovoltaice

Promateris, lider în producția de ambalaje biodegradabile și compostabile, a anunțat rezultatele remarcabile ale unui…

57 de minute ago

This website uses cookies.