Categories: Lumea la zi

Cât au investit statele europene pentru atenuarea crizei energetice? Cifrele sunt îngrijorătoare

Statele membre ale Uniunii Europene au plătit sume exorbitante pentru a aplana efectele crizei energetice, declanșate odată cu invazia Rusiei în Ucraina și oprirea aprovizionării cu gaze rusești. Potrivit datelor furnizate de think-tank-ul Bruegel, luna aceasta, nota de plată a depășit 700 de miliarde de euro.

Țările din Uniunea Europeană au alocat un sprijin de aproximativ 600 de miliarde de euro începând din septembrie 2021 pentru a-i proteja pe consumatori de costurile în creștere, potrivit grupului de reflecție Bruegel, cu sediul la Bruxelles, ceea ce reprezintă o creștere de 50 de miliarde de euro față de calculele de luna trecută.

De asemenea, la această cifră se adaugă și aportul guvernele din Marea Britanie şi Norvegia, care nu se află în UE, care însumează alte 105 miliarde de euro la nota de plată totală. Astfel, cifra finală depășește 700 de miliarde de euro, potrivit Bloomberg.

Cifrele îngrijorătoare ar putea reprezenta o modalitate de a pune presiune asupra liderilor UE pentru a adopta și aplica cât mai repede un plafon pentru prețul gazelor chiar înainte de Crăciun, având în vedere că s-au anunțat temperaturi scăzute în această iarnă, mai ales în partea de nord a continentului.

Cifrele vor continuă să crească

Suma adunată până la acest moment este echivalentul întregului efort al UE pentru protecția economiei în contextul pandemiei Covid-19. Grupul de analiză Bruegel a îndemnat UE să pună la punct un fond energetic pentru a combate criza actuală şi a egaliza impactul potenţial asupra bugetelor naţionale.

„În condiţiile în care preţurile europene la energie sunt aşteptate să rămână la un nivel ridicat pentru o perioadă îndelungată, îngrijorările cu privire la sustenabilitatea fiscală se vor înmulţi, iar guvernele vor fi supuse la noi presiuni pentru a fi mai ţintite în sprijinul pe care îl oferă familiilor şi companiilor”, a declarat Simone Tagliapietra, unul dintre autorii raportului.

„Asta creşte de asemenea riscul fragmentării pieţei europene, dacă ţările cu o poziţie fiscală mai solidă oferă industriilor lor un sprijin mai mare decât alte state”, adaugă Simone Tagliapietra, potrivit Adevărul.

Unde se situează România

Datele furnizate de Bruegel arată că România a alocat până acum 8,5 miliarde de euro pentru a amortiza impactul crizei energetice asupra companiilor şi firmelor, echivalentul a 3,54% din PIB, ceea ce o plasează imediat după Marea Britanie, care a alocat 3,55% din PIB, şi înaintea Cehiei, care a alocat 3,44% din PIB.

Miniștrii energiei se vor reuni luna aceasta în cadrul unei serii de reuniuni de urgență, în încercarea de a aproba un pachet de măsuri pentru a reduce consecințele prețului ridicat al gazelor naturale. Pachetul a fost suspendat în timp ce țările încercau să rezolve o divergență profundă cu privire la nivelul la care ar trebui să fie stabilit plafonul de preț.

În același timp, țările se luptă cu un plafon de preț pentru exporturile de țiței din Rusia, care are ca scop menținerea fluxurilor de la Moscova, limitând în același timp veniturile acesteia. Odată cu luna februarie, toate exporturile de petrol din Rusia către Europa vor fi sistate.

 

 

Andreea Miroiu

Recent Posts

Zelenski, solicitare către Blinken. Vrea două sisteme Patriot suplimentare pentru apărarea Harkovului

În ziua de marți, 14 mai, președintele ucrainean a salutat ajutorul „crucial” primit din partea…

11 minute ago

Un nou sondaj ar trebui să îl alarmeze pe Biden. Trump este în frunte în cinci state

Un nou sondaj de opinie realizat de The New York Times a adus și mai…

20 de minute ago

Bucureștiul e pe val. Piața imobiliară a crescut cu 63% față de anul trecut

Piața imobiliară din București e în creștere anul acesta. Bucureștenii au cumpărat cu 63% mai…

31 de minute ago

Mai cresc salariile bugetarilor? Marcel Ciolacu a oferit răspunsul

După cum a declarat premierul Marcel Ciolacu, este nevoie de o intervenție la impozitarea muncii…

42 de minute ago

Panelul american pentru energie aprobă o regulă favorabilă extinderii transportului de energie regenerabilă

Autoritățile federale de reglementare în domeniul energiei au aprobat, luni, o regulă mult așteptată pentru…

51 de minute ago

Cum se recalculează pensiile? Șeful CNPP spune că toată lumea poate afla suma de dinainte

Modelele deciziilor cu privire la recalcularea pensiilor au fost emise de către Casa Națională de…

o oră ago

This website uses cookies.