Categories: Info

Care sunt fondurile de pensii private cu cele mai mari randamente din ultimii ani?

Datele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) arată că, în 2021, fondurile de pensii private din România cu cele mai mari dandamente au fost NN Pensii (7,25%), Aripi (5,96%) şi Vital (5,46%). De asemenea, cifrele puse la dispoziție de instituție arată că performanța medie a tuturor jucătorilor din Pilonul II a fost de aproximativ 5,9%.

Însă, atrag atenția experții, randamentele fondurilor de pensii private din 2021 au fost sub nivelul inflației de la acea vreme, de 8,2%.

„În anul 2021, fondurile de pensii au operat într-un mediu de dobânzi în creştere, ceea ce afectează negativ deţinerile de titluri de stat şi obligaţiuni, care sunt preponderente în portofoliile lor. Randamentul mediu de peste 5% la nivelul pieţei fondurilor Pilon II este rezultatul evoluţiei foarte bune a pieţei de acţiuni“, a precizat Cristian Tudorescu, consultant financiar într-un interviu acordat celor de la Ziarul Financiar.

Dacă comparăm cu cifrele înregistrate în 2020, evidențiate de ASF, cele mai mari performanțe înregistrate în rândul fondurilor de pensii private din țara noastră au: Aripi (8,24%), BCR Pensii (6,97%) și AZT Viitorul Tău (6,68%).

Performanțele fondurilor de pensii private, în scădere în 2021

Reprezentanții Asociaţiei Pensiilor Administrate Privat (APAPR) au transmis la începutul anului 2022 că randamentul mediu ponderat al celor şapte fonduri de pensii private din țara noastră a fost de 5,88% în 2021. Acest procent se află în scădere cu 0,31% față de anul 2020 (de la 6,19%).

„Acest randament se traduce într-un câştig net pentru participanţi în valoare de 4,5 miliarde de lei (910 milioane EUR) în 2021, uşor peste câştigul de 4,4 miliarde de lei (900 mil. EUR) generat în 2020. De la lansare (mai 2008) şi până în prezent, fondurile de pensii de Pilon II au înregistrat un randament mediu anual de 8% , generând pentru participanţi un câştig (net de toate comisioanele) în valoare totala de 21,7 miliarde de lei (4,4 miliarde EUR)“, au spus la acea vreme oficialii din cadrul APAPR.

De asemenea, reprezentanții APAPR au mai transmis la începutul lunii ianuarie 2022 că, la sfârșitul anului 2021, în sitemul fondurilor de pensii private erau înregistrați 7,78 milioane de participanți.

Din acest cuantum, numărul celor care au cotribuit lunar la aceste fonduri a fost de 4 milioane de persoane, în creștere cu 140.000 faţă de 2020, potrivit APAPR.

Evoluția fondurilor de pensii private în ultimii 14 ani

Asociaţia Pensiilor Administrate Privat, prin datele obținute, a anunțat că fondurile de pensii private din România au înregistrat un randament mediu anual de 7,3% în ultimii 14 ani (de la înființarea acestora în 2008). De asemenea, în această perioadă de timp, contribuţiile totale virate ale jucătorilor din Pilonul II au fost de 72,5 miliarde lei, în timp ce plățile efectuate de cele 7 fonduri a fost de  aproximativ 850 milioane lei.

În plus, APAPR a mai subliniat că, în perioada 2008-2021 performanţele înregistrate de Pilonul II au depășit rata inflației cumulată.

Rares Sanda

Masterand în cadrul Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din București. Sunt pasionat de tot ce are legătură cu „Sportul Rege”.

Recent Posts

China își consolidează influența în Irak. Cum se exploatează petrolul și gazele

Companiile din China au câștigat patru licitații pentru a explora zăcămintele de  petrol și gaze…

2 minute ago

CFR are planuri mărețe pentru 2024. 5,8 miliarde de lei alocați pentru modernizarea feroviară

Bugetul Companiei Naționale de Căi Ferate CRF S.A a înregistrat o creștere semnificativă de 62,24%…

11 minute ago

Construcțiile pentru autostrada A3 continuă! Se investesc acum 879,89 milioane de lei

Sorin Grindeanu, Ministrul Transporturilor, a declarat că astăzi s-a făcut un pas important pentru construcția…

26 de minute ago

China pune Marea Britanie pe jar! Reprezintă o amenințare cibernetică tot mai mare

China reprezintă un risc cibernetic real și din ce în ce mai mare pentru Regatul…

36 de minute ago

Președintele Argentinei a promis o „terapie de șoc fiscală”. Până acum a provocat numai durere

De când președintele argentinian autointitulat anarho-capitalist, Javier Milei, a lansat terapia de șoc economică în…

41 de minute ago

Ungaria nu vrea să participe la acțiunile NATO pentru ajutorarea Ucrainei. Szijjártó: „Vrem să ne ţinem departe”

Guvernul maghiar refuză să participe în vreun fel la pregătirea militarilor ucraineni sau la livrarea…

54 de minute ago

This website uses cookies.