Categories: Lumea la zi

Brazilia a declarat trei zile de doliu național după decesul lui Pele. Unde va fi înmormântat fostul mare fotbalist

Fostul fotbalist de legendă al Braziliei, Pelé a murit joi la vârsta de 82 de ani. Acesta se afla internat în spital de o lună, din data de 29 noiembrie, după ce efectuase o reevaluare a tratamentului de chimioterapie contra unui cancer de colon, diagnosticat în 2021, cu ocazia unor examene medicale de rutină.

După ce a fost anunțat oficial decesul fostului fotbalist de una dintre fiicele sale, Kely Nascimento, autoritățile din Brazilia au decretat trei zile de doliu național.

„Doliul oficial este decretat în toată ţara, un semn de respect după decesul lui Edson Arantes do Nascimento, Pelé”, se arată în decretul oficialilor brazilieni.

Unde va avea loc slujba religioasă

Potrivit presei din Brazilia, slujba religioasă se va desfășura luni la stadionul echipei Santos FC, clubul unde „Regele” a jucat în cea mai mare parte a carierei sale (în perioada 1956-1974). Aceasta va începe luni, la ora locală 10:00, şi va dura 24 de ore. La acest eveniment va fi permisă intrarea publicului.

„Ceremonia religioasă pentru cel mai mare fotbalist din toate timpurile va avea loc pe stadionul Urbano Caldeira, din Vila Belmiro, unde el a încântat lumea”, au anunțat reprezentanții clubului de fotbal brazilian Santos FC în cadrul unui comunicat dat publicităţii.

Trupul neînsufleţit al lui Pelé, care a fost singurul fotbalist din lume care a reușit să câștige de trei ori Cupa Mondială, va fi transportat de la spitalul Albert Einstein din Sao Paulo, în noaptea de duminică spre luni, la Santos, scrie Digi24.

„Sicriul va fi depus la centrul terenului unde Pelé a strălucit în adolescenţa sa”, au adăugat oficialii clubului Santos FC.

Când are loc înmormântarea

Presa din Brazilia spune că marţi, sicriul fostului fotbalist va fi însoțit de un cortegiu funerar pe străzile din orașul Santos. În acest timp, trupul neînsuflețit ar trece inclusiv prin faţa casei mamei lui Pelé, care este în vârstă de 100 de ani.

Ulterior, înhumarea va avea loc la cimitirul Memorial Necolpole Ecumenica. Aici, accesul va fi permis doar membrilor familiei.

Reprezentanții spitalului Albert Einstein din Sao Paolo, unde fusese internat Pelé, au precizat că decesul a survenit în urma „cedării mai multor organe vitale”, cauzate de cancerul la colon, cu care se lupta de 2 ani.

De altfel, pe data de 3 decembrie 2022, medicii au transmis că Edson Arantes do Nascimento nu mai răspundea la tratamentul pentru cancer.

Ulterior, pe 21 decembrie, echipa de medici semnalase că tumoarea avansase foarte mult. De aceea, Pelé a fost supus unui tratament intensiv din cauza disfuncţiilor pe care le prezenta la rinichi şi inimă.

Pentru brazilieni, Pelé a fost și este considerat în continuare o „comoară naţională”. Acesta va rămâne în memoria microbiștilor de pretutindeni ca „Regele” (Rey), care a revoluţionat fotbalul, cu legendarul său număr 10 de pe spate.

 

Rares Sanda

Masterand în cadrul Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din București. Sunt pasionat de tot ce are legătură cu „Sportul Rege”.

Recent Posts

Se pot extrage banii de pe cardurile de energie. Voucherele de la stat expiră în câteva zile

Cetățenii ce au primit din partea statului vouchere de energie își pot extrage banii de…

18 minute ago

Istoria conflictului dintre Israel și Hamas. De unde a pornit totul

Israelul și Hamas sunt în război de când bărbați înarmați din cadrul grupării militante palestiniene…

39 de minute ago

Vacanța de vară mai scurtă, rezervări mai puține. Planurile hotelierilor sunt date peste cap

Planurile hotelierilor sunt date peste cap din cauza vacanței de vară mai scurte și a…

57 de minute ago

Natalitatea scade. România riscă să nu își poată plăti pensionarii

Natalitatea în România scade. Tot mai puțini copii se nasc în ultimii ani. Față de…

o oră ago

Meta explorează căștile asistate de inteligența artificială. Acestea pot identifica obiecte și traduce limbi străine

Meta Platforms explorează posibilitatea de a realiza căști asistate de inteligență artificială cu camere de…

2 ore ago

Pericol pentru România. Un nou ciclon va veni peste teritoriu

România este amenințată de un nou ciclon. Temperaturile din termometre vor fi mai mici în…

2 ore ago

This website uses cookies.