Categories: Lumea la zi

Banca Centrală Europeană luptă împotriva majorării prețurilor! Valorile au depășit așteptările experților

Christine Lagarde, președinta Băncii Centrale Europene a declarat că instituția europeană trebuie să facă toate demersurile necesare pentru ca efectele creșterii prețurilor să nu rămână permanente.

„Politica monetară nu poate preveni efectele inițiale ale multora dintre aceste șocuri. Dar se poate asigura că acestea nu se înrădăcinează. Este ceea ce face BCE”, a mai adăugat reprezentantul băncii într-un discurs suținut la Frankfurt. Declarația vine într-un moment în care activitatea economică globală a fost grav afectată de efectele panedmiei la care se adaugă și contextul actual al războiului din Ucraina.

”Nu vom permite ca această fază de inflație ridicată să influențeze comportamentul economic și să creeze o problemă de inflație de durată” a mai adăugat Lagarde confirmând faptul că majorarea produselor a depășit orice estimare efectuată de experții financiari ai băncii.

Tarifele combustibililor se vor menține la un preț ridicat pentru mai mult timp

Președintele Băncii Central Europene , Christine Lagarde, susține faptul că șocurile generate de pandemie și de invazia rusă, suferite de mediul economic, vor avea efecte nefaste asupra cererii și ofertei.

„Întreruperea livărilor de gaze din cauza invaziei rusești a devenit o schimbare structural majoră care va avea ramificații timp de mai mulți ani ”, a subliniat Lagarde, facând trimitere la faptul că tarifele combustibililor se vor menține la un preț ridicat pentru o perioadă mai lungă.

„Dacă prețurile la energie vor fi în mod durabil mai mari în timpul tranziției, acest lucru ar putea avea un impact asupra producției industriale din Europa, afectând atât oferta, cât și prețurile”, a transmis președintele Băncii Centrale Europene.

Contextul economic al Uniunii Europene nu este unul favorabil investițiilor. Potrivit estimării rapide a Eurostat, inflația a ajuns la 9,1% în luna august. Creșterea prețurilor la energie și la alimente, presiunile asupra cererii în anumite sectoare și blocajele în aprovizionare continuă să determine creșterea inflației.

Prețurile ridicate ale energiei reduc puterea de cumpărare a populației

Presiunile asupra prețurilor au continuat să se consolideze și să se extindă în întreaga economie, iar inflația ar putea crește în continuare pe termen scurt, potrivit hotnews.ro. Pe măsură ce factorii actuali ai inflației se estompează în timp, iar normalizarea politicii monetare își face loc în economie și în stabilirea prețurilor, inflația va scădea. Privind în perspectivă, experții BCE și-au revizuit semnificativ în sus proiecțiile privind inflația și se așteaptă acum ca aceasta să ajungă la o medie de 8,1% în 2022, 5,5% în 2023 și 2,3% în 2024.

După o revenire în prima jumătate a anului 2022, datele recente indică o încetinire substanțială a creșterii economice în zona euro, urmând ca economia să stagneze în cursul anului curent și în primul trimestru al lui 2023. Prețurile foarte ridicate la energie reduc puterea de cumpărare a veniturilor populației și, deși blocajele în aprovizionare se atenuează, acestea continuă să constrângă activitatea economică. În plus, situația geopolitică nefavorabilă, în special din cauza agresiunii nejustificate a Rusiei față de Ucraina, apasă asupra încrederii întreprinderilor și a consumatorilor.

Aceste perspective se reflectă în cele mai recente proiecții ale experților privind creșterea economică. Proiecțiile au fost revizuite semnificativ în sens descendent pentru restul lui 2022 și pentru tot anul viitor. În prezent, personalul se așteaptă ca economia să crească cu 3,1% în 2022, cu 0,9% în 2023 și cu 1,9% în 2024.

Cristian Raducanu

Născut în ultimul an al comunismului, pot spune că evenimentele din 89 mi-au influențat perspectiva asupra societății. La mai bine 30 de ani de la căderea regimului dictatorial, umbrele comunismului încă ne bântuie. De ce? Răspunsul poate fi utopic, subiectiv sau incomplet, ține de fiecare să-și construiască viitorul. Eu, noi, venim cu informațiile!

Recent Posts

Dificultăți pe piața auto! Se aduc inovații, dar există și factori de risc

Anul acesta, piața auto are parte de dificultăți, asta în contextul tensiunilor geopolitice, cât și…

13 minute ago

Statul se îndatorează iar la bănci. Finanțele împrumută 1,37 miliarde de lei

Ministerul Finanţelor a împrumutat suma de 1,37 miliarde de lei de la bănci. Împrumuturile au…

20 de minute ago

Ghidul MAE pentru alegerile europarlamentare. Ce trebuie să știi dacă votezi în străinătate

Ministerul Afacerilor Externe a lansat un ghid destinat românilor care votează în străinătate la alegerile…

33 de minute ago

Se pot retrage banii din Pilonul II de pensii. Ce trebuie să facă românii

Mulți cetățeni din România doresc să-și retragă banii din Pilonul II de pensii. Există anumite…

40 de minute ago

Ce trebuie să știe românii care au panouri fotovoltaice pe casă. Cerințe suplimentare pentru legalitate în România

În România, peste 100.000 de români au panouri fotovoltaice instalate pe casă. Aceștia vor fi…

51 de minute ago

Scad prețurile la pompă. Cât a ajuns să coste un litru de benzină

După luni de creșteri continue, prețurile carburanților încep să dea înapoi. Joi, 16 mai, au…

o oră ago

This website uses cookies.