Bancul cu hoțul și prostul în variantă elvețiană. În acțiunea de la TAS, Rapid a spus că nu este Rapid

Rapid București a pierdut recent apelul pe care l-a demarat la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) de la Laussane în cazul unei decizii FIFA din 2012, prin care clubul este obligat să îi achite fostului jucător legitimat în 2008, Julio Cesar, suma de 600.000 de euro.

Clubul din Giulești a revenit în prim planul fotbalului românesc în sezonul competițional 2021-2022, la cinci ani de la falimentul din 2016. Fanaticii suporteri giuleșteni sunt recunoscuți pentru rapiditatea cu care alternează stările de agonie și extaz, un exemplu concret fiind și la revenirea în prima ligă, când au trecut de la un tur de sezon în care s-au situat mult timp în vârful clasamentului, la un final de sezon care a coincis cu playoutul și pierderea locului de baraj pentru a forța o calificare în cea mai nouă competiție europeană intercluburi, Uefa Conference League. Acum, în pragul centenarului, clubul este nevoit să plătească datorii vechi și nu poate înregistra jucători noi.

Julio Cesar a câștigat un proces cu FC Rapid București SA, la FIFA în 2012, decizie care  a fost pusă în aplicare de către Federația Internațională în 2020, la solicitarea fotbalistului. Clubul de pe Calea Giulești trebuie să îi plătească brazilianului 600.000 de euro (400.000 de euro salarii neachitate + 200.000 de euro penalizări).

Cine este continuatoarea istorică a Rapidului?

Rapid a transmis un comunicat în care spune că a atacat decizia TAS la Tribunalul Federal Elvețian și lasă de înțeles că lucrurile sunt sub control în această speță, însă omite să transmită un lucru extrem de important publicului larg și mai ales propriilor suporteri. Este FC Rapid 1923 SA, fostă FC R București, fostă Academia Rapid București continuatorul de drept al clubului legendar care a funcționat până în 2016? Ori actuala conducere nu mai este sigură de acest lucru, ori suferă de ipocrizie cronică. Avocații clubului Rapid au susținut la TAS că nu ei sunt cei care dețin succesiunea sportivă a falimentarei FC Rapid București SA, ci AFC Rapid!

AFC Rapid este o societate înființată pe timpul lui George Copos care a participat timp de câteva sezoane în ligile a patra și a cincea din București după falimentul din 2016. Interesant este faptul că cele două societăți, AFC Rapid și FC Rapid 1923 își dispută în instanțele din România drepturile asupra mărcilor și a palmaresului. Mai mult decât atât, Tribunalul București a decis în 2020 că marca pe care FC Rapid 1923 o folosește în prezent a fost înregistrată cu rea credință de societatea veche, cu un an înaintea falimentului și că aparține AFC Rapid. Lucru pe care îl și indică avocații clubului la TAS, dar pe care clubul și FRF-ul nu l-au pus niciun moment în aplicare și iată că vara aceasta se fac doi ani de când marca este folosită contrar unei decizii a instanței.

În tot acest timp, conducerea FC Rapid 1923 a susținut sus și tare că este continuatorul vechiului club și că deține tot ce înseamnă mărci, culori, palmares, tradiție a clubului născut în 1923. Inclusiv din punct de vedere financiar, clubul a câștigat foloase materiale importante folosindu-se de marca Rapid în toți acești ani care au urmat momentului 2016. Dacă nu se consideră continuatoarea de drept ar trebui să fie trasă la răspundere atât din punct de vedere moral, cât și din punct vedere penal, pentru înșelăciune, deoarece a vândut de la bilete de acces, până la tricouri și multe alte accesorii cu o marcă care nu îi aparține și ar fi putut să o facă chiar mult mai mult dacă deținea și un departament de marketing cu adevărat profesionist.

Motivarea TAS

Situația pare desprinsă dintr-o schiță de Caragiale, Rapid 1923 se prezintă peste tot ca fiind clubul istoric, dar când trebuie să achite datoriile acestuia îi arată cu degetul tocmai pe cei pe care îi consideră niște impostori, pe cei de la AFC Rapid. Conform playsport.ro, acțiunea Rapidului nu a ținut în fața arbitrului italian care a judecat cazul, ba chiar a fost desființată tocmai pentru acest dublu standard: când e de încasat suntem Rapid, când e de plătit, nu mai suntem.

Întâlnirea proverbială a hoțului cu prostul nu a fost tocmai cum probabil și-ar fi dorit să se desfășoare conducerea clubului din Giulești, pe pământ elvețian, bancul pare să aibă o cu totul altă conotație pentru că decizia a plasat clubul din Giulești într-o dublă poziție: și cu banii luați, Rapid va trebui să plătească cei 600.000 de euro lui Julio Cesar și cu renumele pătat, în condițiile în care ea singură, într-un document oficial a spus cu subiect și predicat că nu continuă istoria echipei născută în 1923, iubită de, cel mai probabil, cei mai fanatici suporteri din România.

Scurtă radiografie a fotbalului românesc în ultimii 30 de ani

După 1989, fotbalul românesc a cunoscut un regres considerabil, în totală antagonie cu evoluția societății. Pentru a evidenția acest lucru, nici măcar nu o să prezint lipsa din ce în ce mai vizibilă și acută a performanțelor o dată cu trecerea anilor, în schimb o să mă raportez la peisajul efectiv derizoriu în care se desfășoară competițiile fotbalistice din România. Exceptând poate maximum 5 echipe (cu indulgență) care reușesc să adune o medie de peste 5.000 de spectatori pe parcursul unui sezon competițional, fotbalul în țara noastră se joacă aproape pentru nimeni.

Când eram mic, atunci când nu reușeam să ne strângem suficienți de un fotbal sau măcar o miuță sau eram prea lipsiți de chef pentru aceste jocuri, făceam patru chenare pe stradă, ne puneam fiecare în câte unul și încercam să îi producem zece greșeli unuia dintre ceilalți trei tovarăși de faptă într-un joc pe care îl numeam simbolic, bambilici. Fix asta se întâmplă în momentul de față în fotbalul românesc, se joacă bambilici.

Ca să înțelegem cum s-a ajuns la acest regres de neimaginat acum 20-30 de ani am putea lejer să scriem nu una, ci poate două-trei lucrări de doctorat, căci complicate sunt căile fotbalului românesc. Nu avem nici timp și nici spațiu să facem acest lucru acum, așa că o să încerc să sumarizez pe scurt doar câțiva dintre factorii care au dus la acest fenomen.

1. Imediat după 1990, a fost inițiată prima lege a sportului, care spunea că, cluburile sportive trebuie să aibă acționari privați pentru a putea participa în competițiile naționale și internaționale

2. Așa au apărut oamenii de afaceri ai tranziției care au intrat într-o nouă industrie, fotbalul. Aici s-au comportat ca și în primii ani de capitalism sălbatic, au făcut bani mulți și repede.

3. Odată ce industria a devenit din ce în ce mai reglementată, s-au schimbat și modalitățile lor de gestiune. Așa s-a ajuns la modelul de a împrumuta societățile comerciale care se aflau în spatele cluburilor și de a le îndatora până când acestea au ajuns în insolvență și apoi faliment.

4. Așa s-a ajuns la situația unică în Europa și probabil și în lume, prin care zeci de cluburi din țară au murit și au renăscut sub noi și noi forme, iar în cazul unora chiar au fost înființate mai multe societăți care își dispută culori, stemă, marcă, gloria de altă dată sau chiar suporterii. Cine ne mai poate spune astăzi care este Rapid, Steaua, Dinamo, Craiova, Brașov, Iași, Timișoara și multe altele?

5. Astăzi am ajuns în punctul în care fotbalul românesc este susținut în mare parte din bani publici, care provin de la autoritățile locale și de publicitatea masivă care vine din industria jocurilor de noroc. În trecut, mai era și miza drepturilor de televizare, însă banii proveniți de aici scad de la licitație la licitație.