Categories: Lumea la zi

Banca Mondială: China are nevoie de 17 trilioane de dolari pentru a îndeplini obiectivele sale climatice

Schimbările climatice reprezintă o amenințare semnificativă pentru China, în special pentru orașele sale de coastă aglomerate, cu o densitate mare a populației, care sunt critice din punct de vedere economic.

China are nevoie de investiții suplimentare de până la 17.000 de miliarde de dolari în infrastructura și tehnologia ecologică din sectoarele energiei și transporturilor pentru a-și atinge obiectivul de a avea emisii nete zero până în 2060, potrivit unui raport al Băncii Mondiale, citat de Aljazeera.

China dorește zero emisii de carbon până în 2060

Cea de-a doua economie a lumii ar avea nevoie de investiții private pentru a acoperi prețul imens și pentru a pune în practică inovațiile necesare, potrivit raportului, care a fost publicat miercuri.

Președintele chinez Xi Jinping anunțase, într-un discurs rostit în 2020 în fața Națiunilor Unite, că țara sa își va echilibra efectiv emisiile de dioxid de carbon prin măsuri de compensare a acestora până în 2060, fiind pentru prima dată când cel mai mare emițător de dioxid de carbon din lume se angajează să pună capăt contribuției sale nete la schimbările climatice.

Încălzirea globală reprezintă o amenințare semnificativă pentru China, în special pentru orașele sale de coastă joase, dens populate și critice din punct de vedere economic, iar schimbările climatice galopante ar putea reduce producția sa economică între 0,5% și 2,3% încă din 2030, potrivit raportului.

„Perspectivele de creștere pe termen lung ale Chinei depind din ce în ce mai mult de reechilibrarea economiei, de la investiții în infrastructură la inovare, de la exporturi la consumul intern și de la alocarea resurselor condusă de stat la cea bazată pe piață”, a declarat Manuela Ferro, vicepreședinte al Băncii Mondiale pentru Asia de Est și Pacific.

De asemenea, ar fi imposibil să se atingă obiectivele climatice globale fără ca China să facă tranziția către o economie cu emisii reduse de carbon, se arată în raport, menționând că China emite 27% din dioxidul de carbon la nivel mondial și o treime din gazele cu efect de seră din lume.

„Această tranziție va necesita o reorientare masivă a resurselor, inovație și noi tehnologii pentru a spori eficiența energetică și productivitatea resurselor”, se arată în raport, unul dintr-o nouă serie care evaluează clima și dezvoltarea fiecărei țări în parte.

O afacere profitabilă pentru China

În același timp, raportul arată că, China ar putea profita de avantajele existente, inclusiv de randamentele mai mari ale producției de tehnologii cu emisii reduse de dioxid de carbon, de o rată ridicată a economiilor interne și de o poziție de lider în domeniul finanțării ecologice.

De asemenea, se arată că participarea sectorului privat este „crucială” pentru a asigura succesul Chinei către neutralitatea emisiilor de dioxid de carbon. Totodată, a fost subliniată necesitatea unui mediu de reglementare mai previzibil și a unui acces mai bun la piețe și la finanțare pentru ca statul să poată implementa noile politici climatice.

Andreea Miroiu

Recent Posts

Pedro Sanchez rămâne la cârmă! Acuzațiile ce i se aduc nu l-au doborât

Premierul spaniol, Pedro Sanchez, rămâne în funcția de conducere a Guvernului de la Madrid. Luni,…

18 minute ago

Iohannis, singur în drumul către NATO? Turcia îl susține pe Rutte ca viitor secretar general

Turcia va deveni cel de-al 29-lea membru al NATO care îl va susține pe premierul…

32 de minute ago

Xi Jinping pleacă în turneu! Liderii europeni îl așteaptă

Preşedintele chinez Xi Jinping se pregăteşte acum pentru un turneu în Europa. Liderul de la…

51 de minute ago

Printre străini de sărbători! Peste jumătate dintre părinți nu se întorc în țară de Paște

Conform rezultatele unui nou studiu, mai bine de jumătate dintre părinții români plecați la muncă…

o oră ago

Musk se pare că are planuri mari în China! Negocieri peste negocieri

Președintele gigantului chinez de baterii CATL, Robin Zeng, a vizitat luni, 29 aprilie, hotelul lui…

2 ore ago

Se cer despăgubiri pentru cele întâmplate acum sute de ani! Președintele portughez respinge vehement

Reprezentanții Guvernului portughez au declarat că nu intenționează să plătească despăgubiri pentru rolul țării în…

2 ore ago

This website uses cookies.