Categories: Info

Amenzi uriașe pentru magazinele care nu afișează originea românească a produselor. Sancțiunile ajung la 100.000 de lei

La Senat a fost înaintată o propunere legislativă nouă, conform căreia magazinele care nu vor indica pe rafturile lor produsele de origine românească vor putea fi sancționate cu amenzi de până la 100.000 de lei. Proiectul de lege se află deja în procesul legislativ și urmează a fi discutat și votat.

Potrivit proiectului de lege înregistrat la Senat, se propune ca operatorii economici, indiferent de modalitatea în care își desfășoară activitatea, inclusiv în magazine fizice sau online, să fie obligați să distingă și să evidențieze produsele fabricate din materii prime provenite din industria românească.

Se încurajează consumul produselor de origine națională

Impunerea acestei obligații ar conduce implicit la aplicarea de amenzi pentru nerespectarea acestei reguli. Conform propunerii legislative, operatorii economici care nu semnalează corect și nu evidențiază produsele românești ar putea primi sancțiuni financiare, care variază între 1.000 și 10.000 de lei.

De asemenea, important de menționat este că aceste amenzi se aplică în cazul operatorilor economici care au înregistrat o cifră de afaceri netă mai mică de două milioane de euro în anul anterior aplicării sancțiunii.

Propunerea legislativă prevede că operatorii economici care au înregistrat o cifră de afaceri netă mai mare de două milioane de euro în anul precedent aplicării sancțiunii pot fi sancționați cu amenzi cuprinse între 10.000 și 100.000 de lei în cazul nerespectării obligației de a evidenția produsele românești.

Pentru ca această inițiativă să devină lege, ea trebuie să treacă prin etapele legislative obișnuite, inclusiv aprobarea de către Parlament, promulgarea de către Președinte și publicarea în Monitorul Oficial, potrivit Antena 3.

Meniul clasic de vară al românilor s-a scumpit

Prețurile la gustarea clasică, brânza cu roșii, au crescut semnificativ, ceea ce face ca acest meniu să nu mai fie considerat una dintre cele mai ieftine opțiuni alimentare în timpul verii.

Prețurile brânzei de burduf au atins un nivel de aproximativ 120 de lei pe kilogram, în timp ce roșiile, deși mai ieftine decât în săptămânile anterioare, se vând în piețe cu aproximativ 15 lei pe kilogram. Printre preferatele românilor se numără telemeaua de oaie, care se comercializează cu aproximativ 60 de lei pe kilogram, în timp ce cea mai accesibilă variantă rămâne brânza de vacă, cu prețuri cuprinse între 25 și 35 de lei.

Conform datelor Institutului de Statistică, românii adoptă strategii de cumpărare mai prudente, achiziționând cantități mai mici de produse lactate și legume pentru a se încadra în bugetul disponibil. Comercianții, într-o încercare de a oferi transparență consumatorilor, afișează prețul pe 100 de grame la raft. Studiul arată că brânza înregistrează o creștere de peste 28% în comparație cu anul trecut, în timp ce legumele au înregistrat o creștere de 26% a prețurilor, scrie Antena 3.

Natalie Preotesescu

Tânăr jurnalistă, cu un an de experiență. Sunt pasionată de scris, de mic copil, iar interesele mele principale sunt lectura, în special cea străină, desenul și 3D modeling.

Recent Posts

Situația sistemului salarial. Doar 10% din salariile din România sunt peste 37.000 de lei

Doar 10% din salariile din România sunt peste medie, anunță Blocul Național Sindical. Acesta mai…

4 minute ago

Marcel Ciolacu, întrevedere cu Erdogan. Când va avea loc întâlnirea din Turcia

Premierul României, Marcel Ciolacu, se va duce în Turcia. Acesta se va întâlni cu liderul…

35 de minute ago

O nouă metodă de înșelătorie. La ce trebuie să fi atent când vine curierul

O nouă metodă de înșelătorie a apărut la noi în țară. Escrocii trimit colete pe…

o oră ago

Un nou mandat al lui Trump ar duce lumea spre un război global? NATO s-ar putea destrăma

Dacă Donald Trump va câștiga un al doilea mandat la Casa Albă în noiembrie, NATO…

7 ore ago

Ce se întâmplă cu prețurile produselor? Schimbările ce apar în supermarketuri

Vor apărea noi schimbări pentru prețurile ce sunt afișate în supermarketuri. Acestea vor trebui să…

8 ore ago

Mai mulți bani pentru seniorii României. După 14 ani, are loc recalcularea pensiilor

Ultima recalculare a pensiilor a avut loc în urmă cu 14 ani, în anul 2010.…

8 ore ago

This website uses cookies.