Categories: Lumea la zi

Ajutor internațional pentru Republica Moldova! 45 de state vor oferi bani Chișinăului pentru a face față crizei energetice

Guvernul de la Chișinău este pregătit să primească noi ajutoare financiare în valoare de milioane de euro pentru a susţine bugetul şi aprovizionarea cu energie electrică a Republicii Moldova, precum şi costurile pentru găzduirea a mii de refugiaţi ucraineni. Astfel, 45 de țări şi instituţii se vor întâlni luni la Paris în cadrul celei de-a treia conferințe a donatorilor pentru Republica Moldova.

De când a început războiul din Ucraina, vecinii de peste Prut s-au confruntat cu o creștere majoră a prețurilor la alimente şi energie electrică. În mare măsură, acest lucru este datorat dependenței acestei țări de aprovizionarea cu energie din Rusia. În pragul iernii, reprezentanții Gazprom au decis să oprească Moldovei 40% din livrările de gaze naturale, fapt ce a afectat capacitatea autorităţilor de a furniza suficientă energie electrică şi căldură populaţiei.

Totodată, Republica Moldova a avut parte de cel mai număr mare de refugiați ucraineni pe cap de locuitor din lume.

„Moldova este direct afectată, pentru că este dependentă de aprovizionarea cu energie din Rusia şi este o ţară care are o parte din teritoriu controlat de soldaţii ruşi, deci este deosebit de vulnerabilă”, a susținut un diplomat francez în cadrul unui briefing de presă.

A treia conferință în sprijinul Moldovei

A treia conferinţă a donatorilor de la Paris, prin care va fi ajutată Republica Moldova, va fi coprezidată de ministrul român al afacerilor externe, Bogdan Aurescu, alături de ministrul pentru Europa şi afaceri externe al Franţei, Catherine Colonna, şi de ministrul afacerilor externe al Germaniei, Annalena Baerbock, scriu cei de la G4Media.

În cadrul acestei întruniri, potrivit unui comunicat MAE, Bogdan Aurescu va sublinia că principala necesitate a Republicii Moldova o reprezintă la acest moment obţinerea unor sume importante de bani din partea partenerilor internaţionali, prin care să poată cumpăra gaz şi de electricitate. Totodată, organizarea acestui eveniment, la distanță de şapte luni de la crearea şi lansarea Platformei de Sprijin pentru Republica Moldova, „constituie un semnal clar privind consolidarea acestui nou format ca instrument pentru coagularea sprijinului internaţional multidimensional şi confirmarea rolului său într-o perioadă dificilă în care Chişinăul are mai mult decât oricând nevoie de asistenţa comunităţii internaţionale”, se arată în comunicatul MAE.

În cadrul acestei întruniri de luni, vor fi aşteptaţi şi preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, precum şi ministrul de externe de la Chişinău, Nicu Popescu.

În edițiile anterioare ale conferinței donatorilor Republicii Moldova, organizate la Berlin şi Bucureşti, au fost făcute promisiuni de ajutor în valoare totală de aproximativ 1,3 miliarde de euro (1,34 miliarde de dolari), scriu cei de la Reuters.

 

Rares Sanda

Masterand în cadrul Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din București. Sunt pasionat de tot ce are legătură cu „Sportul Rege”.

Recent Posts

Opinie Wall Street Journal: De ce vrea Rusia să domine Africa?

Pe fondul crizelor care zguduie lumea în Orientul Mijlociu, Europa și Indo-Pacific, știrile din Niger…

6 minute ago

Atenționare din partea Poliției Române. Românii cad victime unei noi metode de înșelăciune

Conform unui avertisment transmis de reprezentanții Poliției Române, în ultimele zile este activă o nouă…

17 minute ago

Locul lui Prigojin, ocupat de o femeie! Cine este „protejata” promovată de Putin

Mira Terada este o femeie în vârstă de 36 de ani care a fost extrădată…

26 de minute ago

Nemții lucrează mai puțin decât media europeană. Guvernul caută soluții fiscale

Germania vrea să renunțe la anumite taxe și reforme ale sistemului de protecție socială pentru…

40 de minute ago

România va fi lovită de un ciclon. Vremea rece continuă și zilele viitoare

Valul de aer rece a cuprins mare parte din țară, iar în unele zone temperaturile…

50 de minute ago

Promateris: Reducere cu peste 500 tone emisiile de carbon în 9 luni. Avantajele instalării centralei fotovoltaice

Promateris, lider în producția de ambalaje biodegradabile și compostabile, a anunțat rezultatele remarcabile ale unui…

60 de minute ago

This website uses cookies.