Categories: Lumea la zi

Viktor Orban, îngenuncheat de UE! Ungaria promite să respecte condițiile pentru deblocarea celor 7,5 miliarde de euro

Se pare că amenințarea lansată de Uniunea Europeană cu privire al tăierea a 65% din fondurile alocate Ungariei l-a pus pe Viktor Orban cu botul pe labe.

Ungaria a anunțat în cursul zilei de duminică faptul că țara ca face tot posibilul și va îndeplini toate condițiile impuse de Comisia Europeană pentru a debloca finanțarea UE. Acest fapt vine în urma propunerii din partea Executivului de a tăia aproximativ 7,5 miliarde de euro din banii destinati statului al cărui premier este Viktor Orban.

Măsura propusă de Executivul UE a venit în urma unei analize din care reieșea faptul că Ungaria este un stat corupt.

Ministrul Dezvoltării, Tibor Navracsics, responsabil cu negocierile cu Uniunea Europeană, a declarat că speră că măsurile Ungariei vor fi suficiente pentru a convinge Comisia UE că vor fi implementate suficiente garanţii pentru a proteja fondurile UE.

Măsura care l-a pus pe Orban cu botul pe labe

Comisia Europeană a recomandat duminică suspendarea unor fonduri în valoare de 7,5 miliarde de euro destinate Ungariei, din cauza corupţiei, primul astfel de caz în Uniunea celor 27 de state membre, aceasta fiind în conformitate cu o nouă sancţiune menită să protejeze mai bine statul de drept în UE.

”Este vorba despre încălcări ale statului de drept care compromit utilizarea şi gestionarea fondurilor UE. Nu putem concluziona că bugetul UE este suficient protejat”, a declarat Comisarul UE pentru buget Johannes Hahn, într-un comunicat al Comisiei Europene.

Cele 7,5 miliarde de euro în cauză reprezintă 5% din PIB-ul estimat al Ungariei pentru 2022.

Ţările UE au acum până la trei luni pentru a decide cu privire la această propunere.

Şeful de cabinet al premierului Viktor Orban, Gergely Gulyas, a declarat sâmbătă că Guvernul Ungariei va depune noi legi în Parlamentul ţării, săptămâna viitoare, pentru a pune capăt conflictului cu Comisia Europeană şi a debloca accesul la fondurile UE.

Gulyas a spus că guvernul va cere Parlamentului să aprobe legislaţia printr-un proces accelerat, noile legi fiind programate să intre în vigoare în noiembrie.

Adrian Horeboiu

Tânăr jurnalist, student la Facultatea de Medicină Veterinară

Recent Posts

Transgaz face bani grei: peste 260 milioane de lei în primul trimestru, dublu față de anul trecut

Transportatorul Transgaz, a anunțat pentru primul trimestru al acestui an un profit net de 262,8…

o oră ago

Putin se întâlnește cu Xi Jinping. Caută sprijin din partea Beijingului

Președintele rus Vladimir Putin sosește joi în China pentru a se întâlni cu „prietenul său…

2 ore ago

Sunt bune și hrănitoare. Și poți să iei și 30 de lei pe kilogram

Ploile şi vremea caldă, combinația perfectă pentru ciuperci, și mai ales pentru cele ale momentului:…

2 ore ago

Românii primesc acte în format digital. Sistemul se extinde în încă 25 de localități

Sistemul Informatic Integrat pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă se va extinde în încă 25…

2 ore ago

Putin condamnă atacul asupra premierului Slovaciei. A catalogat asaltul drep o „crimă odioasă”

Vladimir Putin a condamnat atacul asupra premierului slovac Robert Fico. Acesta a numit asaltul ca…

2 ore ago

Investiții de 1,5 miliarde de euro în Portul Constanța. Modernizarea drumurilor și creșterea capacității de transport

Ministrul Transporturilor și Infrastructurii a declarat în cadrul unei inaugurări că se vor face investiții…

3 ore ago

This website uses cookies.