Info

Vecinul lui Klaus Iohannis își vinde casa! Cu jumătate de milion de euro

Unul dintre vecinii lui Klaus Iohannis de la Sibiu și-a scos casa la vânzare în această perioadă. Suma cerută este una destul de mare. Pentru proprietatea care se află la doar câțiva metri distanță de ce a Președintelui României, vecinul cere suma de 425.000 de euro.

Persoanele care sunt interesate de achiziționarea acestei proprietăți trebuie să ia în considerare faptul că zona în care se află este una exclusivistă. Casa se află în cartierul Trei Stejari, iar prețurile din această zona sunt destul de mari.

Locuința are un teren impresionant și se află pe strada Bâlea, la câteva minute distanță de centrul istoric al orașului Sibiu. Potrivit anunțului postat de vecin pe un site imobiliar, casa a fost construită în anul 1939 și are o suprafață de 112 metri pătrați. De asemenea, casa dispune de demisol, parter și pod.

Farmecul locuinței

Vecinul a scris în anunțul de vânzare că la demisol se află o cramă, o bucătărie și o spălătorie care sunt destul de încăpătoare. La parterul casei se află patru camere spațioase, o altă bucătărie, o baie și o toaletă de serviciu.

Avantajul casei este terenul care are 900 de metri pătrați, iar acest lucru reprezintă o oază de liniște la doar câteva minute de inima orașului Sibiu.

„Locuința are un farmec aparte și păstrează amprenta istoriei, fiind construită în 1939, dar le oferă viitorilor proprietari și o doză bună de confort modern. Un punct forte al casei este dat de amplasarea sa privilegiată, la doar câteva minute de mers pe jos de centrul istoric al orașului Sibiu, pe strada Bâlea. Casa dispune de demisol, parter și pod. Și are o suprafață utilă de 112 mp.

La demisol găsești o cramă, o bucătărie și spălătoria. Iar la parter patru camere spațioase, încă o bucătărie, o baie și o toaletă de serviciu. Podul are potențial mansardabil, pentru cei care își doresc și mai mult spațiu. Un alt avantaj îl reprezintă terenul cu o suprafață de 900 de mp care face din această proprietate reprezentată exclusiv de biroul din Sibiu al rețelei de agenții imobiliare Keller Williams. O oază de intimitate la doi pași de inima orașului”, se arată în anunț, conform DailyBusiness.ro

Oana Ceaușel

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării (FJSC) din cadrul Universității din București. Pasionată de scris, muzică și artă.

Recent Posts

România, în topul exportatorilor de miere din UE: 1.700 tone exportate în 2023

Anul trecut, statele membre ale Uniunii Europene au importat 163.700 tone de miere naturală din…

59 de minute ago

Câți bani cheltuie partidele în campania electorală? Suma uriașă cheltuită de PSD

În ultimele zile, reprezentanții Expert Forum au disecat datele referitoare la finanțarea campaniei electorale, publicate…

2 ore ago

Bătaie pe deșeuri. Un magazin oferă mai mulți bani pentru PET-urile reciclate

Desigur, acțiunea este una civică, pentru a da un impuls reciclării. Astfel, un supermarket a…

2 ore ago

Vești pentru seniori! Ce informații vin odată cu pensia recalculată din toamnă

Ne   așteptăm ca un procent de 60% dintre români să aibă pensia crescută chiar și…

3 ore ago

Mandat de arestare pe numele lui Benjamin Netanyahu! Joe Biden: „Este scandalos”

Preşedintele american Joe Biden a exprimat luni critici față de mandatele de arestare solicitate de…

3 ore ago

Consolidare de forțe! Noi trupe și echipamente rusești în Libia

Prezența militară rusă în Libia, observată încă din 2019 sub paravanul grupării de mercenari Wagner,…

4 ore ago

This website uses cookies.